VIDEO Violonista Eva Demeter şi pianistul Theodoros Iosifidis concertează astăzi la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-violonista-eva-demeter-si-pianistul-theodoros-iosifidis-concerteaza-astazi-la-londra/

Violonista Eva Demeter şi pianistul Theodoros Iosifidis vor susţine astăzi un recital la Londra, în care cei doi artişti vor interpreta partituri semnate de compozitorul român George Enescu.

Un articol de Andrada Văsii|12 iulie 2013

Violonista Eva Demeter şi pianistul Theodoros Iosifidis vor susţine astăzi un recital la Londra, în care cei doi artişti vor interpreta partituri semnate de compozitorul român George Enescu.

Vara concertelor româneşti pe scena de la St Martin-in-the-Fields, în Trafalgar Square, debutează astăzi cu recitalul violonistei Eva Demeter şi al pianistului Theodoros Iosifidis.

Partituri diverse

Cei doi artişti vor prezenta un program care include, în afară de partiturile semnate de George Enescu, şi lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart şi Leoš Janáček, notează Mediafax.

Eva Demeter (video) a început studiul viorii la vârsta de şapte ani, în oraşul său natal, Sfântu-Gheorghe. La 13 ani s-a mutat la Cluj-Napoca unde şi-a continuat studiile, pe care le-a absolvit în anul 2008. Anul trecut, aceasta a absolvit Conservatorul Regal din Scoţia şi, în prezent, activează în cadrul orchestrei de tineri profesionişti Southbank Sinfonia.

O colaborare cu tradiție

Pianistul grec Theodoros Iosifidis a absolvit Conservatorul din Salonic şi şi-a continuat studiile la Trinity College of Music din Londra şi la Conservatorul Regal din Scoţia.

Colaborarea dintre Eva Demeter şi Theodoros Iosifidis a început în anul 2011, pe când amândoi erau studenţi la Conservatorul din Glasgow.

Foto credit: ICR Londra (Facebook)

25
/06
/14

Primul festival din România care aduce muzica bună în parcurile orașului, Jazz in the Park, organizat la Cluj-Napoca, se pregătește intens pentru ediția a doua. Între 4 și 6 iulie, mii de iubitori ai jazz-ului sunt așteptați „să acapareze” Parcul Central.

25
/06
/14

De la Bruckner la Tina Turner…ar putea fi o cale lungă – şi totuşi nu e chiar aşa. Pentru că în mod poate ciudat, într-o singură săptămână se lansează în cadrul aceleiaşi mari case de discuri – Deutsche Grammophon – discuri care conţin şi muzica lui Bruckner, dar şi a Tinei Turner.

16
/06
/14

Vineri, 20 iunie (19.00), la Sala Radio, veţi avea plăcerea de a asculta, în interpretarea ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO, una dintre simfoniile care au născut cele mai multe dezbateri ideologice: Simfonia a VII-a în do major – Leningrad, creaţie a compozitorului rus Dmitri Şostakovici.

14
/06
/14

Opera Naţională Bucureşti propune publicului, în 17 iunie, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de către tenorul Marcello Giordani, unul dintre cei mai mari cântăreţi ai lumii, fiind invitat permanent al celor mai prestigioase scene de concert şi opere din lume, incluzând Metropolitan Opera, Teatro alla Scala, Royal Opera Covent Garden, Opernhaus Zürich, Staatsoper Viena, Opéra National de Paris, Teatro Liceu din Barcelona etc.

11
/06
/14

Convenţia a fost simplă. Pornind de la fiecare literă din alfabet, Eduard Kunz a ales un cuvânt cheie care îi defineşte viaţa. Şi l-a explicat. Şi, ca orice artist care se respectă nerespectând regulile, a sărit chiar peste litera A. Şi a început aşa:

11
/06
/14

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi muzicieni ai lumii la ora actuală, care a transformat acordeonul într-un instrument de prim rang, RICHARD GALLIANO soseşte la Bucureşti pentru un concert extraordinar alături de Orchestra de Cameră Radio, moment ce punctează închiderea stagiunii ansamblului.

09
/06
/14

Ce poate fi mai potrivit în primele zile de vară decât o imaginară călătorie muzicală către ,,Visul unei nopţi de vară”? La doar 17 ani, compozitorul romantic Felix Mendelssohn  a conceput o uvertură inspirată de celebra piesă de teatru a lui Shakespeare, urmată apoi de o suită pe care a definitivat-o cu puţini ani înainte de dispariţia sa. Lucrarea a devenit foarte cunoscută mai ales graţie celebrului Marş Nupţial, după ce, în 1858, marşul a fost interpretat la căsătoria Prinţesei "Vicky" (fiica reginei Victoria) cu Prinţul Friedrich al Prusiei.

09
/06
/14

În perioada 8 iunie - 2 iulie, Corul Naţional de Cameră Madrigal va susţine 4 concerte extraordinare în oraşele Baia Mare, Oradea, Târgovişte şi Iaşi. Evenimentele fac parte din programul turneului naţional de vară.