Vine Paul
https://www.ziarulmetropolis.ro/vine-paul/

Spectacolul „Stă să plouă” (după o piesă scrisă şi regizată de Lia Bugnar), cu Irina Antonie, Ilona Brezoianu, Mădălina Craiu şi Anghel Damian, se joacă la Teatrul Luni de la Green Hours.

Un articol de Andrei Crăciun|5 ianuarie 2018

Nu există niciun motiv pentru care un moftangiu s-ar putea îndrăgosti de Stă să plouă. Nu e nimic hipsteresc aici, nimic pentru intelectualii de ziua a șaptea, nimic pentru inteligenții imaginați, nimic pentru fanii modelor. Pe de altă parte, Stă să plouă nu-și propune nici să fie profund (și foarte bine face). Nimic nici din așteptarea lui Godot aici.

De la început, trei fete care curăță (nouă) cartofi pentru un antologic piure de cartofi și cântă că vine Paul. Iar Paul chiar vine. E proprietarul și vine să încaseze chiria. Vi se pare mare filosofie?

Cu toate acestea, acest text din opera de tinerețe a Liei Bugnar e minunat, chiar și așa, fără să fie un manifest pentru profunzime, fără să fie o scufundare în abis. Căci el spune, naiv, ceva totuși însemnat despre prietenie. Da, Stă să plouă e despre despre prietenie (bugnarienii devotați ar putea, dacă ar binevoi, nota aici că prietenia este, de altfel, una dintre marile teme ale operei dramaturgului).

Un romancier rus era de părere că frumusețea va salva lumea. Avea dreptate. Un critic literar român scria de la Paris că, până să salveze lumea, frumusețea ar putea măcar să salveze literatura. Avea dreptate. Dramaturgia este, în definitiv, o formă de literatură (poate cea mai vie). Surprinzător (deși…), tânăra Lia Bugnar credea, cu onestitate, că prietenia va salva lumea. Și ea avea dreptate.

Deși e scris cu ani și ani în urmă, textul acesta pare proaspăt, dacă nu din altă lume, prin acest sâmbure de splendidă inocență: credința că, da, prietenia adevărată chiar există și că ea rezistă timpului.

Întoarcerea acasă

Acestui spectacol de teatru îi stă bine la Green Hours, care a fost mai bine de un deceniu, la începutul mileniului curent, casa lui. E în el ceva romantic, e în el ceva sentimental care nu se potrivește nicăieri altundeva în orașul acesta. Stă să plouă are – se vede, dar mai ales se simte – magia unei întoarceri acasă.

Apoi, actorii. Irina, Ilona, Mădălina și Anghel sunt tineri, dar au deja o experiență în teatru care îi face inubliabili. Nu vreau să fac o ierarhie între ei, mă opun unei asemenea idei, în fiecare găsesc rațiuni pentru admirație.

Textul încă îi domină – spectacolul le e foarte nou, nu a devenit al lor (nu e nici măcar al generației lor). Dar va deveni, chiar dacă în el se vorbește la telefoane fixe (sunt atât de tineri încât mă întreb dacă ei știu ce înseamnă să pui lacăt unui telefon cu disc) și se așteaptă minuni de la un domn din străinătate, cum doar românii în anii `90 au putut să aștepte. Să avem puțintică răbdare.

Și mai este și umorul (negru, dar umor). Și mai este și iubirea. Stă să plouă spune câte ceva și despre iubire. Iubirea tânără, la începutul tuturor drumurilor, când pare că soarele răsare doar pentru o rază, o rază anume, care luminează o inimă curată încă.

Acestui spectacol de teatru îi stă bine la Green Hours, care a fost mai bine de un deceniu, la începutul mileniului curent, casa lui. E în el ceva romantic, e în el ceva sentimental care nu se potrivește nicăieri altundeva în orașul acesta.

22
/11
/18

DANS PRINTRE CUVINTE Deschizi televizorul şi eşti bombardat cu o limbă română de multe ori aproximativă, citeşti ce-a mai rămas din presa scrisă şi se întâmplă acelaşi lucru. Iar pe reţelele de socializare e jale. Cui îi mai pasă azi, în secolul vitezei, de gramatică? Ziarul Metropolis îţi propune un joc nou de gramatică, fără să te scoată la tablă…

14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

14
/10
/18

METROPOLIS SPECIAL Între 3 și 7 octombrie, pășeai prin Iași ca pe tărâmul literaturii. Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași transformase orașul în spațiul fermecat în centrul căruia întâlneai la tot pasul scriitori, iar dacă aveai noroc aceștia erau Jón Kalman Stefánsson, Jonathan Franzen, Veronica Roth...

25
/09
/18

TURISM CULTURAL Am participat la începutul lunii septembrie la al treilea congres internațional dedicat lecturii, desfășurat la Astana, în Kazahstan, prilej de rodnice întâlniri cu stepa Asiei Centrale. Iată ce am aflat – așadar, o dare de seamă.

09
/09
/18

Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.