Vine Paul
https://www.ziarulmetropolis.ro/vine-paul/

Spectacolul „Stă să plouă” (după o piesă scrisă şi regizată de Lia Bugnar), cu Irina Antonie, Ilona Brezoianu, Mădălina Craiu şi Anghel Damian, se joacă la Teatrul Luni de la Green Hours.

Un articol de Andrei Crăciun|5 ianuarie 2018

Nu există niciun motiv pentru care un moftangiu s-ar putea îndrăgosti de Stă să plouă. Nu e nimic hipsteresc aici, nimic pentru intelectualii de ziua a șaptea, nimic pentru inteligenții imaginați, nimic pentru fanii modelor. Pe de altă parte, Stă să plouă nu-și propune nici să fie profund (și foarte bine face). Nimic nici din așteptarea lui Godot aici.

De la început, trei fete care curăță (nouă) cartofi pentru un antologic piure de cartofi și cântă că vine Paul. Iar Paul chiar vine. E proprietarul și vine să încaseze chiria. Vi se pare mare filosofie?

Cu toate acestea, acest text din opera de tinerețe a Liei Bugnar e minunat, chiar și așa, fără să fie un manifest pentru profunzime, fără să fie o scufundare în abis. Căci el spune, naiv, ceva totuși însemnat despre prietenie. Da, Stă să plouă e despre despre prietenie (bugnarienii devotați ar putea, dacă ar binevoi, nota aici că prietenia este, de altfel, una dintre marile teme ale operei dramaturgului).

Un romancier rus era de părere că frumusețea va salva lumea. Avea dreptate. Un critic literar român scria de la Paris că, până să salveze lumea, frumusețea ar putea măcar să salveze literatura. Avea dreptate. Dramaturgia este, în definitiv, o formă de literatură (poate cea mai vie). Surprinzător (deși…), tânăra Lia Bugnar credea, cu onestitate, că prietenia va salva lumea. Și ea avea dreptate.

Deși e scris cu ani și ani în urmă, textul acesta pare proaspăt, dacă nu din altă lume, prin acest sâmbure de splendidă inocență: credința că, da, prietenia adevărată chiar există și că ea rezistă timpului.

Întoarcerea acasă

Acestui spectacol de teatru îi stă bine la Green Hours, care a fost mai bine de un deceniu, la începutul mileniului curent, casa lui. E în el ceva romantic, e în el ceva sentimental care nu se potrivește nicăieri altundeva în orașul acesta. Stă să plouă are – se vede, dar mai ales se simte – magia unei întoarceri acasă.

Apoi, actorii. Irina, Ilona, Mădălina și Anghel sunt tineri, dar au deja o experiență în teatru care îi face inubliabili. Nu vreau să fac o ierarhie între ei, mă opun unei asemenea idei, în fiecare găsesc rațiuni pentru admirație.

Textul încă îi domină – spectacolul le e foarte nou, nu a devenit al lor (nu e nici măcar al generației lor). Dar va deveni, chiar dacă în el se vorbește la telefoane fixe (sunt atât de tineri încât mă întreb dacă ei știu ce înseamnă să pui lacăt unui telefon cu disc) și se așteaptă minuni de la un domn din străinătate, cum doar românii în anii `90 au putut să aștepte. Să avem puțintică răbdare.

Și mai este și umorul (negru, dar umor). Și mai este și iubirea. Stă să plouă spune câte ceva și despre iubire. Iubirea tânără, la începutul tuturor drumurilor, când pare că soarele răsare doar pentru o rază, o rază anume, care luminează o inimă curată încă.

Acestui spectacol de teatru îi stă bine la Green Hours, care a fost mai bine de un deceniu, la începutul mileniului curent, casa lui. E în el ceva romantic, e în el ceva sentimental care nu se potrivește nicăieri altundeva în orașul acesta.

08
/11
/20

„Înainte de orice vilegiatură și sportivitate, bucureștenii vor câștiga să vadă Bucureștii, care în fiece răspântie sunt alții și la fiece zece metri păstrează pentru călător o surpriză o bijuterie și o recompensă”. Așa scria Tudor Arghezi în „Cu bastonul prin București”.

24
/09
/20

Fundația Calea Victoriei aduce o mulțime de noutăți în programul de cursuri online al lunii octombrie, ca să te bucuri de seri reușite și energizante. Istorie și artă urbană, dicție și cetăți medievale, negociere și literatură sau comedie sunt doar câteva posibilități.

18
/09
/20

Nu e un admirator al comunicării intense din vremea noastră, care culminează cu incomunicarea și explică dezamăgit că în era corectitudinii politice, pentru că suntem atacați, orice am spune, sfârșim prin a nu mai spune nimic. Jeremy Irons s-a născut pe 19 septembrie 1948.

06
/09
/20

Pe rafturile lor găsim mai mereu câte o tentație. Fizice sau online, librăriile ne tentează cu ceva tot timpul. Deși 2020 nu este un an ca oricare altul, criza sanitară provocând schimbări în viața noastră cotidiană, editurile din România tot au reușit să le ofere cititorilor cărți care merită toată atenția.

30
/08
/20

Dacă întrebi pe cineva pe stradă, în mijlocul Bucureștiului, nu a auzit nimeni de ea, chiar dacă stă la câteva minute distanță. Pe stradă, nimic nu îi semnalează prezența până nu ajungi în dreptul numărului 22, unde nimic nu s-a schimbat de mult.

16
/08
/20

De la Rafael la Picasso, istoria artei este și istoria tablourilor dispărute, din întâmplare sau în urma unui plan bine pus la punct. Muzeele pe care le vizităm astăzi ar fi putut fi mai bogate, fără îndoială. Dar tablourile, ca și cărțile, au viața lor secretă și uneori se fac nevăzute, fără să se mai arate.

05
/08
/20

Între 31 iulie și 2 august, NO.MAD Talks a organizat în satul Ciocanu din județul Argeș primul eveniment offline de după ieșirea din starea de urgență – NO.MAD Outdoor Camp, o tabără de trei zile dedicată atât freelancerilor, cât și antreprenorilor, soloprenorilor și, în general, celor care își doresc să fie creativi și eficienți.

31
/07
/20

În seara de 4 august 1984, Richard Burton s-a dus la culcare pentru ultima dată. Nu s-a mai trezit niciodată. Cauza morții: hemoragie cerebrală. Peste câteva zile a fost înmormântat în cimitirul din Celigny (Geneva), îmbrăcat în costum roșu galez și împreună cu un volum de poezie de Dylan Thomas.