Vine Paul
https://www.ziarulmetropolis.ro/vine-paul/

Spectacolul „Stă să plouă” (după o piesă scrisă şi regizată de Lia Bugnar), cu Irina Antonie, Ilona Brezoianu, Mădălina Craiu şi Anghel Damian, se joacă la Teatrul Luni de la Green Hours.

Un articol de Andrei Crăciun|5 ianuarie 2018

Nu există niciun motiv pentru care un moftangiu s-ar putea îndrăgosti de Stă să plouă. Nu e nimic hipsteresc aici, nimic pentru intelectualii de ziua a șaptea, nimic pentru inteligenții imaginați, nimic pentru fanii modelor. Pe de altă parte, Stă să plouă nu-și propune nici să fie profund (și foarte bine face). Nimic nici din așteptarea lui Godot aici.

De la început, trei fete care curăță (nouă) cartofi pentru un antologic piure de cartofi și cântă că vine Paul. Iar Paul chiar vine. E proprietarul și vine să încaseze chiria. Vi se pare mare filosofie?

Cu toate acestea, acest text din opera de tinerețe a Liei Bugnar e minunat, chiar și așa, fără să fie un manifest pentru profunzime, fără să fie o scufundare în abis. Căci el spune, naiv, ceva totuși însemnat despre prietenie. Da, Stă să plouă e despre despre prietenie (bugnarienii devotați ar putea, dacă ar binevoi, nota aici că prietenia este, de altfel, una dintre marile teme ale operei dramaturgului).

Un romancier rus era de părere că frumusețea va salva lumea. Avea dreptate. Un critic literar român scria de la Paris că, până să salveze lumea, frumusețea ar putea măcar să salveze literatura. Avea dreptate. Dramaturgia este, în definitiv, o formă de literatură (poate cea mai vie). Surprinzător (deși…), tânăra Lia Bugnar credea, cu onestitate, că prietenia va salva lumea. Și ea avea dreptate.

Deși e scris cu ani și ani în urmă, textul acesta pare proaspăt, dacă nu din altă lume, prin acest sâmbure de splendidă inocență: credința că, da, prietenia adevărată chiar există și că ea rezistă timpului.

Întoarcerea acasă

Acestui spectacol de teatru îi stă bine la Green Hours, care a fost mai bine de un deceniu, la începutul mileniului curent, casa lui. E în el ceva romantic, e în el ceva sentimental care nu se potrivește nicăieri altundeva în orașul acesta. Stă să plouă are – se vede, dar mai ales se simte – magia unei întoarceri acasă.

Apoi, actorii. Irina, Ilona, Mădălina și Anghel sunt tineri, dar au deja o experiență în teatru care îi face inubliabili. Nu vreau să fac o ierarhie între ei, mă opun unei asemenea idei, în fiecare găsesc rațiuni pentru admirație.

Textul încă îi domină – spectacolul le e foarte nou, nu a devenit al lor (nu e nici măcar al generației lor). Dar va deveni, chiar dacă în el se vorbește la telefoane fixe (sunt atât de tineri încât mă întreb dacă ei știu ce înseamnă să pui lacăt unui telefon cu disc) și se așteaptă minuni de la un domn din străinătate, cum doar românii în anii `90 au putut să aștepte. Să avem puțintică răbdare.

Și mai este și umorul (negru, dar umor). Și mai este și iubirea. Stă să plouă spune câte ceva și despre iubire. Iubirea tânără, la începutul tuturor drumurilor, când pare că soarele răsare doar pentru o rază, o rază anume, care luminează o inimă curată încă.

Acestui spectacol de teatru îi stă bine la Green Hours, care a fost mai bine de un deceniu, la începutul mileniului curent, casa lui. E în el ceva romantic, e în el ceva sentimental care nu se potrivește nicăieri altundeva în orașul acesta.

11
/05
/20

Proiectul „Dăruiește ziua ta”, încearcă să rescrie povestea din care facem cu toții parte. Mai mulţi scriitori s-au alăturat demersului și au împărtășit povești ce nu aveau mereu cel mai frumos final, dar și-au provocat cititorii să rescrie povestea și să transforme finalul într-unul fericit și plin de curaj.

27
/03
/20

Radu Jude a creat filmul “Tipografic Majuscul”, care, până să fie carantină, putea fi văzut în cinematografe. Totodată, aceeași poveste poate fi văzută și la teatru, la Odeonul bucureștean. “Tipografic Majuscul”, spectacol de Gianina Cărbunariu, a avut premiera în urmă cu șapte ani și nu și-a pierdut importanța.

11
/02
/20

Pentru că în acest an se împlinesc 85 de ani de când nu mai trăiește Panait Istrati, vă propunem să ni-l amintim pe acest mare scriitor român de limbă franceză, astăzi mai degrabă uitat, un vagabond de geniu și neobosit căutător al dreptății pe pământ (despre care avea să afle, spre finalul vieții, că e totuși incompatibilă cu natura umană).