Vineri se redeschide grădina muzicală din Piața George Enescu, cu a X-a ediție a Bucharest Music Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/vineri-se-redeschide-gradina-muzicala-din-piata-george-enescu-cu-a-x-a-editie-a-bucharest-music-film-festival/

Bucharest Music Film Festival, eveniment organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, sărbătoreşte cea de-a X-a ediţie între 19 şi 28 iunie, în Piaţa George Enescu din Capitală, prin 10 zile de concerte cosmopolite în cadrul cărora muzica clasică se amestecă armonios cu cea contemporană.

Un articol de Liliana Matei|16 iunie 2015

Ediția din 2015 a Bucharest Music Film Festival le oferă bucureștenilor o experiență unică, prin îmbinarea muzicii de calitate cu evenimentele conexe din cadrul festivalului de muzică clasică: tradiționalele ore de dans, vizionările cinematografice ale unor concerte și opere celebre și atelierele muzicale oferite copiilor în zilele de weekend.

Serile BMFF vor fi deschise vineri, 19 iunie, începând cu ora 19:00, printr-un antrenament pe ringul de dans, iar de la ora 20:00, Virgil Ianțu va susține un concert simfonic grandios alături de Bucharest Jazz Orchestra și Orchestra Română de Tineret, dirijate de Andrei Tudor, sub direcția muzicală a lui Sebastian Burneci.

Primul weekend din cadrul Bucharest Music Film Festival continuă mixurile muzicale inedite, iar sâmbătă, 20 iunie, începând cu ora 20:00, se vor urca pe scena din fața Ateneului trei voci celebre ale muzicii ușoare românești: Monica Anghel, Luminița Anghel și Nico, acompaniate de Big Band-ul Radio, dirijat de Ionel Tudor. De asemenea, seara de duminică va marca revenirea pe scenă a unor legende rock românești, Pasărea Rock (Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan Țăndărică) susținând un concert de neuitat împreună cu Orchestra Camerata Regală, dirijată de Constantin Adrian Grigore.

În cadrul Bucharest Music Film Festival, copiii se vor putea bucura de evenimente special create pentru ei. Astfel, în primul weekend al festivalului, începând cu ora 11:00, cei mici vor avea parte de ateliere muzicale susținute de profesioniști din domeniu, care le vor oferi ocazia să se distreze și să afle mai multe despre instrumentele muzicale În plus, pe toată durata festivalului, Corabia Piraților va fi ancorată în Piața George Enescu, oferindu-le părinților posibilitatea ca în timpul concertelor să îi lase pe prichindei să se distreze alături de cei doi animatori pirați.

Orele de dans vor fi nelipsite din programul de weekend, vizitatorii având ocazia să învețe sau să aprofundeze minunate coregrafii de dans sub îndrumarea echipei de campioni recunoscuți internațional a Academiei de Dans Mihai Petre.

Informații suplimentare despre artiștii prezenți în cadrul BMFF sunt disponibile pe website-ul festivalului.

Accesul la toate evenimentele din cadrul Bucharest Music Film Festival este gratuit.

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.