Vinovații fără vină
https://www.ziarulmetropolis.ro/vinovatii-fara-vina/

Se joacă în Bucureşti „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”, în regia lui Mihai Lukacs, spectacol bazat pe cazul real al adolescentei rome de 17 ani, care s-a sinucis în 2007, în şura casei părinteşti dintr-un sat din Harghita, atunci când părinţii i-au interzis să-şi continue studiile. Un spectacol tulburător despre sinucidere ca formă de protest.

Un articol de Alina Vîlcan|8 Ianuarie 2018

În vara lui 2007, când Szomna Grancsa, o tânără de etnie romă, își lua viața lăsând în urmă câteva cuvinte scrijelite în maghiară pe un perete din camera ei – Școala sunt eu, era înmormântată cu mare fast țigănesc, iar presa dăduse buzna în satul acela și pe buzele tuturor era, rostită sau nu, întrebarea: Cine e de vină, cine?

La zece ani distanță, Compania de Teatru Giuvlipen a pus în scenă un spectacol-mărturie, ce readuce în prim-plan cazul Szomnei Grancsa, un spectacol cu o distribuție exclusiv femină, în care le regăsim pe Liana Ceterchi, Mihaela Drăgan, Zita Moldovan. Ele sunt, pe rând, femei din sat, părinții Szomnei, o jurnalistă, un om al legii, o profesoară, preotul satului și chiar Szomna Grancsa, într-un maraton al regretelor, învinuirilor și scuzelor, dar și al poveștilor despre comunitatea romă și despre cine a fost cea care a ales să-și ia viața pentru o cauză colectivă, în care a crezut.

Szomna ție se arată ție, spectatorul, drept cea mai silitoare fată din sat; când vine vremea să meargă la liceu, preotul satului intervine pe lângă părinții fetei pentru a-i convinge să sfideze cutumele și să o trimită la oraș, la studii. Iar părinții vor lăsa de la ei, vor amâna măritișul cu băiatul căruia Szomna îi fusese promisă, după tradiție, încă din fragedă copilărie, și o vor trimite la liceu. Se spune că Szomna mergea întotdeauna la școală, la oraș, însoțită de unul dintre băieții din familie. Și totuși, zvonurile că s-ar fi îndrăgostit de un coleg îi fac pe părinții ei să o retragă de la studii. Să te îndrăgostești în lumea lor e o rușine, e un păcat. Pe acest fundal, adolescenta își pune capăt zilelor, în zori, în șura din curtea casei părintești. Sinuciderea ei este văzută ca o formă de protest.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate ale unei etnii care se încăpățânează să nu-și uite obiceiurile moștenite din tată în fiu, oricât de absurde ar deveni în trecerea anilor.

Și e atâta mister și atâta emoție în rememorarea morții Szomnei Grancsa, la fel cum și ironie e, încât atunci când părăsești sala ți se învârt în cap zeci de întrebări. Și niciunul dintre răspunsuri nu e cel corect. În fața morții adolescentei, fiecare are o vină și fiecare are o scuză. Nimeni nu se face vinovat.

Compania de teatru feminist rom Giuvlipen tratează cazul Szomnei Grancsa într-o manieră cât se poate de obiectivă. De pe scenă, ți se spune o poveste. Nu se trag concluzii, se caută vinovați, dar niciunul nu e arătat cu degetul. Se pun în oglindă două lumi, fără să se ascundă sub preș gunoiul din niciuna dintre ele, dimpotrivă, la un moment dat ți se pare că defectele ambelor sunt accentuate, până ce capătă un aspect caricaturizat. Ca să vedem mai bine, îți spui.

Și mai e ceva care atrage fără doar și poate la spectacolul acesta, iar acel ceva e scenografia. Semnat de Elena Dobîndă, decorul e unul mai degrabă simbolic, destul de sumar, mai ales că Giuvlipen nu are încă o adresă exactă, iar spectacolul se joacă în diverse spații (a fost la Teatrul Național, la Teatrul Evreiesc, la Macaz, eu l-am văzut la ARCUB) și tot decorul acesta trebuie mutat. Decorul înseamnă mai ales o bancă de lemn, ca o bancă a acuzării, pe care personajele își spun ofurile și se trag unul pe altul la răspundere pentru ce s-a întâmplat. Însă dincolo de decorul acesta sunt costumele, acel port țigănesc, cu toată poezia lui, care ți se perindă prin fața ochilor ca un dans, ca o vrajă.

În limba romani, Giuvlipen înseamnă feminism. Compania de teatru Giuvlipen a fost fondată în 2014 de două dintre actrițele din distribuția acestui spectacol – Mihaela Drăgan și Zița Moldovan, alături de regizorul Mihai Lukacs. Spectacolele lor se definesc astfel: Prin practicarea unei arte politice, provocatoare, experimentală și foarte performativă, spectacolele Giuvlipen vorbesc despre teme serioase ca rasismul, autoritatea sau inegalitatea de gen, prin mecanisme comice. Îi puteți urmări pe Giuvlipen.com.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate

20
/12
/18

La final de an, Casa de Producţie TVR vă propune premiera "Dezertorul", o adaptare pentru televiziune după Mihail Sorbul, de Diana Dumitru şi Silviu Jicman. Prima difuzare a teleplay-ului are loc în ziua în care se împlinesc 100 de ani de la premiera aceastei montări la Teatrul Național București.

20
/12
/18

Ce merită să păstreze memoria cinefilă și istoria cinema-ului din anul 2018? Am făcut o listă, inevitabil subiectivă, a celor mai ambițioase și mai reușite filme văzute în acest an. Filme de mari autori: de la Lars von Trier, Alfonso Cuarón sau Steven Spielberg, până la Chang-dong Lee sau Hirokazu Koreeda.

20
/12
/18

Trofeul NexT 2018 a revenit scurtmetrajului Hector Malot: Ultima zi din an, regizat de Jacqueline Lentzou, în timp ce Premiul „Cristian Nemescu” pentru Cea mai bună regie a mers către regizorul Diogo Baldaia, pentru filmul Miraj, fraților.

20
/12
/18

Adela Zaharia – soprană, Ştefan Pop – tenor, Zoltan Nagy – bariton şi Alin Anca – bas vor evolua vineri, pe 28 decembrie 2018, de la ora 19:00, la Ateneul Român, în Concertul extraordinar susţinut de Noua Orchestră Transilvană, dirijor David Crescenzi (Italia). Concert este organizat de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi Fundaţia Societatea de Concerte Bistriţa.

20
/12
/18

Pe 12 decembrie 2018 a avut loc la Teatrul Național București premiera spectacolului ’’Papagalul Mut’’, scenariul și regia semnate de Nae Caranfil, avându-i în rolurile principale pe Vlad Logigan şi Claudiu Bleonţ într-o poveste cu intrigi politice, aventuri amoroase și un spion travesti.

19
/12
/18

Teatrul “Sică Alexandrescu” Braşov îi aşteaptă pe pasionații de teatru joi, 20 decembrie 2018, de la ora 19.00, la Sala Mare, la cea de-a doua premieră a stagiunii curente. Spectacolul “Moartea accidentală a unui anarchist” de Dario Fo, în regia lui Claudiu Goga şi scenografia Luanei Drăgoiescu, îi are în distribuţie pe: Vlad Pavel, Bianca Zurovski, Marius Cordoş, Iulia Popescu, Simona Pop, Mihai Bica, Claudia Suliman şi Bogdan Nechifor.

19
/12
/18

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou lungmetraj al său, „The House That Jack Built” (2018), cu care și-a făcut revenirea la Cannes (în afara competiției), danezul Lars von Trier se pune în mintea un criminal în serie. Rezultatul: un film teribil de ambițios, deopotrivă amuzant, grav și inconfortabil.

19
/12
/18

Sfârșitul lui 2018 este o perioadă roditoare din punct de vedere cultural pentru România și Franța, cele două țări împărțind acelați fond latin și un moment prielnic pentru a ne aminti de istoria comună. Centrul George Pompidou găzduiește până în aprilie expozițiile a numeroși artiști români contemporani, fiind un moment prielnic în a ne aminti de valorile și stratul comun, debarasându-ne de clișeele ce înconjoară ambele țări și culturi.

18
/12
/18

Povestea scrisă și regizată de Andreea Cristina Borțun, cea a celor a doi frați care se reîntâlnesc după mai bine de zece ani, în timpul unor proteste, despre vinovăție și frică, despre Cain și Abel, despre dragoste și ură, pe fundalul unei Românii în tranziție, îi aduce față în față pe Cosmina Stratan și Alexandru Ion.

18
/12
/18

"Cred că fericirea este supraestimată. Să fii satisfăcut, împăcat cu tine, sunt ţeluri în viaţă mult mai realiste decât visatul la fericire." - Brad Pitt

18
/12
/18

Câștigător al unui premiu Oscar (1993, Cel mai bun actor în rol principal pentru "Scent of a Woman"), Al Pacino a împlinit, anul acesta, 78 de ani. Iată un frumos omagiu (Epic Tribute) realizat de prietenul publicației noastre, Alexandru Catrina.

17
/12
/18

20 dintre cele mai bune scurtmetraje prezentate la ediția 2018 a Bucharest International Dance Film Festival* pot fi văzute în cadrul maratonului cinematografic dedicat filmelor de dans - [RE]TRACING. Evenimentul va avea loc miercuri, 19 decembrie, la LINOTIP - Centru Independent Coregrafic (București), începând cu ora 19.00.

Page 10 of 776« First...89101112...203040...Last »