Vinovații fără vină
https://www.ziarulmetropolis.ro/vinovatii-fara-vina/

Se joacă în Bucureşti „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”, în regia lui Mihai Lukacs, spectacol bazat pe cazul real al adolescentei rome de 17 ani, care s-a sinucis în 2007, în şura casei părinteşti dintr-un sat din Harghita, atunci când părinţii i-au interzis să-şi continue studiile. Un spectacol tulburător despre sinucidere ca formă de protest.

Un articol de Alina Vîlcan|8 ianuarie 2018

În vara lui 2007, când Szomna Grancsa, o tânără de etnie romă, își lua viața lăsând în urmă câteva cuvinte scrijelite în maghiară pe un perete din camera ei – Școala sunt eu, era înmormântată cu mare fast țigănesc, iar presa dăduse buzna în satul acela și pe buzele tuturor era, rostită sau nu, întrebarea: Cine e de vină, cine?

La zece ani distanță, Compania de Teatru Giuvlipen a pus în scenă un spectacol-mărturie, ce readuce în prim-plan cazul Szomnei Grancsa, un spectacol cu o distribuție exclusiv femină, în care le regăsim pe Liana Ceterchi, Mihaela Drăgan, Zita Moldovan. Ele sunt, pe rând, femei din sat, părinții Szomnei, o jurnalistă, un om al legii, o profesoară, preotul satului și chiar Szomna Grancsa, într-un maraton al regretelor, învinuirilor și scuzelor, dar și al poveștilor despre comunitatea romă și despre cine a fost cea care a ales să-și ia viața pentru o cauză colectivă, în care a crezut.

Szomna ție se arată ție, spectatorul, drept cea mai silitoare fată din sat; când vine vremea să meargă la liceu, preotul satului intervine pe lângă părinții fetei pentru a-i convinge să sfideze cutumele și să o trimită la oraș, la studii. Iar părinții vor lăsa de la ei, vor amâna măritișul cu băiatul căruia Szomna îi fusese promisă, după tradiție, încă din fragedă copilărie, și o vor trimite la liceu. Se spune că Szomna mergea întotdeauna la școală, la oraș, însoțită de unul dintre băieții din familie. Și totuși, zvonurile că s-ar fi îndrăgostit de un coleg îi fac pe părinții ei să o retragă de la studii. Să te îndrăgostești în lumea lor e o rușine, e un păcat. Pe acest fundal, adolescenta își pune capăt zilelor, în zori, în șura din curtea casei părintești. Sinuciderea ei este văzută ca o formă de protest.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate ale unei etnii care se încăpățânează să nu-și uite obiceiurile moștenite din tată în fiu, oricât de absurde ar deveni în trecerea anilor.

Și e atâta mister și atâta emoție în rememorarea morții Szomnei Grancsa, la fel cum și ironie e, încât atunci când părăsești sala ți se învârt în cap zeci de întrebări. Și niciunul dintre răspunsuri nu e cel corect. În fața morții adolescentei, fiecare are o vină și fiecare are o scuză. Nimeni nu se face vinovat.

Compania de teatru feminist rom Giuvlipen tratează cazul Szomnei Grancsa într-o manieră cât se poate de obiectivă. De pe scenă, ți se spune o poveste. Nu se trag concluzii, se caută vinovați, dar niciunul nu e arătat cu degetul. Se pun în oglindă două lumi, fără să se ascundă sub preș gunoiul din niciuna dintre ele, dimpotrivă, la un moment dat ți se pare că defectele ambelor sunt accentuate, până ce capătă un aspect caricaturizat. Ca să vedem mai bine, îți spui.

Și mai e ceva care atrage fără doar și poate la spectacolul acesta, iar acel ceva e scenografia. Semnat de Elena Dobîndă, decorul e unul mai degrabă simbolic, destul de sumar, mai ales că Giuvlipen nu are încă o adresă exactă, iar spectacolul se joacă în diverse spații (a fost la Teatrul Național, la Teatrul Evreiesc, la Macaz, eu l-am văzut la ARCUB) și tot decorul acesta trebuie mutat. Decorul înseamnă mai ales o bancă de lemn, ca o bancă a acuzării, pe care personajele își spun ofurile și se trag unul pe altul la răspundere pentru ce s-a întâmplat. Însă dincolo de decorul acesta sunt costumele, acel port țigănesc, cu toată poezia lui, care ți se perindă prin fața ochilor ca un dans, ca o vrajă.

În limba romani, Giuvlipen înseamnă feminism. Compania de teatru Giuvlipen a fost fondată în 2014 de două dintre actrițele din distribuția acestui spectacol – Mihaela Drăgan și Zița Moldovan, alături de regizorul Mihai Lukacs. Spectacolele lor se definesc astfel: Prin practicarea unei arte politice, provocatoare, experimentală și foarte performativă, spectacolele Giuvlipen vorbesc despre teme serioase ca rasismul, autoritatea sau inegalitatea de gen, prin mecanisme comice. Îi puteți urmări pe Giuvlipen.com.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate

10
/03
/21

Miercuri, 10 martie, la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărturești și Polirom (facebook.com/Carturesti și facebook.com/polirom.editura), Bogdan Crețu și Ovidiu Șimonca vor avea un dialog despre literatură, critică literară, inorogi și alte dihănii, pornind de la volumele „Cornul Inorogului” (Polirom, 2021) și „Inorogul la portile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir”(Cartier, 2021).

10
/03
/21

O conferință moderată de Gonzalo Pérez Chamorro, editor al revistei RITMO, o prestigioasă publicație spaniolă de muzică, și fragmente din filmul documentar „Grădina lui Celibidache" (1997), regia Serge Ioan Celebidachi, vor marca în Spania împlinirea a 25 de ani de la dispariția dirijorului român Sergiu Celibidache, un artist cu totul excepțional, considerat unul dintre marii muzicieni ai secolului XX.

09
/03
/21

După „O cameră doar a ta“, regia Mariana Cămărășan, și „Pattern“, un spectacol de Daniel Chirilă, „Nu atingi niciodată victima“ este al treilea spectacol din cadrul programului Blind date – un program care pune accent pe colaborarea dintre dramaturg, regizor și actor, pe tot parcursul procesului de creație, de la scrierea textului, la premieră.

09
/03
/21

Joi, 11, martie, la ora 11.00, în cadrul Stagiunii Teatrale Online a Centrului Cultural LUMINA puteți urmări performance-ul „O mică glumă” de A.P. Cehov, în traducerea semnată de Antoaneta Olteanu și în regia Mirelei Zeța.

07
/03
/21

Poți spune o poveste bună în mai puțin de 4 minute? Atunci e momentul să te înscrii în competiția românească a Festivalului internațional de foarte scurt metraj TRÈS COURT, coordonat de Institutul Francez din România!

07
/03
/21

Marți, 9 martie, la ora 19.30, puteți asista la o întâlnire #Live #Online cu Andrei Cornea și Cristian Pătrășconiu despre volumul „Excepția.O încercare de antropologie filozofică”, recent apărut la Humanitas.

07
/03
/21

Muzeul Municipiului București organizează de opt ani evenimente dedicate celei de-a noua arte: banda desenată. Seria expozițiilor „Maeștri ai benzii desenate românești” revine cu expoziția „Haplea – bandă desenată interbelică”, partea a II-a, deschisă la Casa Filipescu Cesianu. Din 3 martie, ea se poate vizita până pe 30 aprilie 2021.

07
/03
/21

Pe rafturile librăriilor găsim din ce în ce mai multe cărți scrise de autoare care merită toată atenția. În luna femeilor, dintr-o mulțime de titluri de interes putem alege destule semnate de femei, unele traduse în premieră la noi, altele deja cunoscute cititorilor.

05
/03
/21

Festivalul Internațional Film O'Clock, eveniment gândit ca o mișcare culturală și interculturală cinematografică, dar și de socializare internațională, prin care oameni iubitori de cinematografie din toate colțurile lumii să poată trăi și împărtăși experiențe comune interesante, și-a încheiat prima ediție pe 3 martie, cu decernarea premiilor pentru competiția de scurtmetraje.

04
/03
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă: un film cu Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două tablouri despre lumea de azi dintr-o galerie bucureșteană, un festival de muzică clasică la Iași, un roman plin de mister al unei tinere scriitoare britanice și cartea unui istoric optimist care-și propune să redea speranța.