Vinovații fără vină
https://www.ziarulmetropolis.ro/vinovatii-fara-vina/

Se joacă în Bucureşti „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”, în regia lui Mihai Lukacs, spectacol bazat pe cazul real al adolescentei rome de 17 ani, care s-a sinucis în 2007, în şura casei părinteşti dintr-un sat din Harghita, atunci când părinţii i-au interzis să-şi continue studiile. Un spectacol tulburător despre sinucidere ca formă de protest.

Un articol de Alina Vîlcan|8 ianuarie 2018

În vara lui 2007, când Szomna Grancsa, o tânără de etnie romă, își lua viața lăsând în urmă câteva cuvinte scrijelite în maghiară pe un perete din camera ei – Școala sunt eu, era înmormântată cu mare fast țigănesc, iar presa dăduse buzna în satul acela și pe buzele tuturor era, rostită sau nu, întrebarea: Cine e de vină, cine?

La zece ani distanță, Compania de Teatru Giuvlipen a pus în scenă un spectacol-mărturie, ce readuce în prim-plan cazul Szomnei Grancsa, un spectacol cu o distribuție exclusiv femină, în care le regăsim pe Liana Ceterchi, Mihaela Drăgan, Zita Moldovan. Ele sunt, pe rând, femei din sat, părinții Szomnei, o jurnalistă, un om al legii, o profesoară, preotul satului și chiar Szomna Grancsa, într-un maraton al regretelor, învinuirilor și scuzelor, dar și al poveștilor despre comunitatea romă și despre cine a fost cea care a ales să-și ia viața pentru o cauză colectivă, în care a crezut.

Szomna ție se arată ție, spectatorul, drept cea mai silitoare fată din sat; când vine vremea să meargă la liceu, preotul satului intervine pe lângă părinții fetei pentru a-i convinge să sfideze cutumele și să o trimită la oraș, la studii. Iar părinții vor lăsa de la ei, vor amâna măritișul cu băiatul căruia Szomna îi fusese promisă, după tradiție, încă din fragedă copilărie, și o vor trimite la liceu. Se spune că Szomna mergea întotdeauna la școală, la oraș, însoțită de unul dintre băieții din familie. Și totuși, zvonurile că s-ar fi îndrăgostit de un coleg îi fac pe părinții ei să o retragă de la studii. Să te îndrăgostești în lumea lor e o rușine, e un păcat. Pe acest fundal, adolescenta își pune capăt zilelor, în zori, în șura din curtea casei părintești. Sinuciderea ei este văzută ca o formă de protest.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate ale unei etnii care se încăpățânează să nu-și uite obiceiurile moștenite din tată în fiu, oricât de absurde ar deveni în trecerea anilor.

Și e atâta mister și atâta emoție în rememorarea morții Szomnei Grancsa, la fel cum și ironie e, încât atunci când părăsești sala ți se învârt în cap zeci de întrebări. Și niciunul dintre răspunsuri nu e cel corect. În fața morții adolescentei, fiecare are o vină și fiecare are o scuză. Nimeni nu se face vinovat.

Compania de teatru feminist rom Giuvlipen tratează cazul Szomnei Grancsa într-o manieră cât se poate de obiectivă. De pe scenă, ți se spune o poveste. Nu se trag concluzii, se caută vinovați, dar niciunul nu e arătat cu degetul. Se pun în oglindă două lumi, fără să se ascundă sub preș gunoiul din niciuna dintre ele, dimpotrivă, la un moment dat ți se pare că defectele ambelor sunt accentuate, până ce capătă un aspect caricaturizat. Ca să vedem mai bine, îți spui.

Și mai e ceva care atrage fără doar și poate la spectacolul acesta, iar acel ceva e scenografia. Semnat de Elena Dobîndă, decorul e unul mai degrabă simbolic, destul de sumar, mai ales că Giuvlipen nu are încă o adresă exactă, iar spectacolul se joacă în diverse spații (a fost la Teatrul Național, la Teatrul Evreiesc, la Macaz, eu l-am văzut la ARCUB) și tot decorul acesta trebuie mutat. Decorul înseamnă mai ales o bancă de lemn, ca o bancă a acuzării, pe care personajele își spun ofurile și se trag unul pe altul la răspundere pentru ce s-a întâmplat. Însă dincolo de decorul acesta sunt costumele, acel port țigănesc, cu toată poezia lui, care ți se perindă prin fața ochilor ca un dans, ca o vrajă.

În limba romani, Giuvlipen înseamnă feminism. Compania de teatru Giuvlipen a fost fondată în 2014 de două dintre actrițele din distribuția acestui spectacol – Mihaela Drăgan și Zița Moldovan, alături de regizorul Mihai Lukacs. Spectacolele lor se definesc astfel: Prin practicarea unei arte politice, provocatoare, experimentală și foarte performativă, spectacolele Giuvlipen vorbesc despre teme serioase ca rasismul, autoritatea sau inegalitatea de gen, prin mecanisme comice. Îi puteți urmări pe Giuvlipen.com.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate

28
/01
/21

Timișoara la cutie – Cetate reproduce o felie din cartierul Cetate, centru istoric și principal pol de atracție turistică al orașului, aducând la viață 5 din clădirile emblematice ale orașului, într-un format de miniaturi, puzzle și cărți poștale. Cutia oferă copiilor șansa de a cunoaște mai bine orașul Timișoara prin joacă, învățând despre arhitectura și istoria acestuia iar adulţilor ocazia de a se (re)îndrăgosti de oraş privindu-l cu ochi de turist.

28
/01
/21

Trio Affresco este alcătuit din flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, solist al Filarmonicii „George Enescu“, violonistul și compozitorul Vlad Maistorovici, câștigător al concursului „George Enescu“ ediția 2001, custode al viorii Nicolò Gagliano din 1751, proprietate a Rațiu Family Charitable Foundation și pianista Diana Ionescu, câștigătoare a Concursului Internațional „George Enescu“, ediția 2001.

28
/01
/21

Joi, 28 ianuarie, de la ora 19.00, în cadrul stagiunii online a Filarmonicii „George Enescu”, va fi difuzată o înregistrare din 2018, în care Orchestra simfonică, condusă de regretatul dirijor Camil Marinescu, a interpretat Concertul pentru vioară, flaut şi orchestră de coarde semnat de Johann Sebastian Bach și Plastic - Rock Concerto de Dan Dediu. Ambele lucrări i-au avut solişti pe flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pe violonistul Gabriel Voicu. În partea a doua a evenimentului, ansamblul a prezentat Simfonia nr. 9 de Franz Schubert.

28
/01
/21

Teatrul Odeon își redeschide porțile publicului în Sala Majestic, duminică, 31 ianuarie, ora 19:00, cu prima premieră a anului 2021, spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee, traducerea Ionuț Grama, regia Alexandru Mâzgăreanu, decor Andrada Chiriac, costume Alexandra Mâzgăreanu, muzica Alexandru Suciu, cu: Carmen Tănase, Adrian Titieni, Ioana Mărcoiu, Silvian Vâlcu.

28
/01
/21

Între închideri și redeschideri (cine știe până când) de teatre, între chinuitor dor de teatru dar și mai chinuitoarea situație dificilă a multor actori și profesioniști din domeniul cultural, ne-am gândit să vă oferim câteva gânduri și realiste dar și „întremătoare” pentru minte și suflet de la 5 actori pe care i-ați văzut (și sperăm să îi mai vedeți) în spectacolele Teatrului Metropolis.

28
/01
/21

Născut pe 28 ianuarie 1936, scriitorul albanez Ismail Kadare împlinește astăzi 85 de ani, ocazie cu care vă oferim un amplu fragment din cea mai nouă carte a sa disponibilă în limba română – volumul de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Editura Humanitas Fiction, 2021, colecția „Raftul Denisei”, traducere de Marius Dobrescu).

27
/01
/21

Cu prilejul celei de-a șaptea ediții TIC PITIC – Zilele Small Size, un eveniment care celebrează teatrul pentru cei mai mici spectatori (copiii între 6 luni și 6 ani), Teatrul Ion Creangă organizează „Întâlnirea #online: Efectele pandemiei asupra copiilor” – o dezbatere adresată tuturor părinților interesați să descopere cum pot gestiona mai bine impactul negativ al tensiunilor și incertitudinilor care i-au afectat pe cei mici în perioada pandemiei.

25
/01
/21

CARTE DE CINEMA Diversele evoluţii ale tehnologiei audiovizuale din ultimii ani au adus o formă inedită de comentariu despre cinema – eseul-video. Criticul Irina Trocan i-a dedicat o substanţială carte, „Audiovizualul în opoziţie” (2020), în care discută de asemenea şi cinema-ul eseu.