Vinovații fără vină
https://www.ziarulmetropolis.ro/vinovatii-fara-vina/

Se joacă în Bucureşti „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”, în regia lui Mihai Lukacs, spectacol bazat pe cazul real al adolescentei rome de 17 ani, care s-a sinucis în 2007, în şura casei părinteşti dintr-un sat din Harghita, atunci când părinţii i-au interzis să-şi continue studiile. Un spectacol tulburător despre sinucidere ca formă de protest.

Un articol de Alina Vîlcan|8 ianuarie 2018

În vara lui 2007, când Szomna Grancsa, o tânără de etnie romă, își lua viața lăsând în urmă câteva cuvinte scrijelite în maghiară pe un perete din camera ei – Școala sunt eu, era înmormântată cu mare fast țigănesc, iar presa dăduse buzna în satul acela și pe buzele tuturor era, rostită sau nu, întrebarea: Cine e de vină, cine?

La zece ani distanță, Compania de Teatru Giuvlipen a pus în scenă un spectacol-mărturie, ce readuce în prim-plan cazul Szomnei Grancsa, un spectacol cu o distribuție exclusiv femină, în care le regăsim pe Liana Ceterchi, Mihaela Drăgan, Zita Moldovan. Ele sunt, pe rând, femei din sat, părinții Szomnei, o jurnalistă, un om al legii, o profesoară, preotul satului și chiar Szomna Grancsa, într-un maraton al regretelor, învinuirilor și scuzelor, dar și al poveștilor despre comunitatea romă și despre cine a fost cea care a ales să-și ia viața pentru o cauză colectivă, în care a crezut.

Szomna ție se arată ție, spectatorul, drept cea mai silitoare fată din sat; când vine vremea să meargă la liceu, preotul satului intervine pe lângă părinții fetei pentru a-i convinge să sfideze cutumele și să o trimită la oraș, la studii. Iar părinții vor lăsa de la ei, vor amâna măritișul cu băiatul căruia Szomna îi fusese promisă, după tradiție, încă din fragedă copilărie, și o vor trimite la liceu. Se spune că Szomna mergea întotdeauna la școală, la oraș, însoțită de unul dintre băieții din familie. Și totuși, zvonurile că s-ar fi îndrăgostit de un coleg îi fac pe părinții ei să o retragă de la studii. Să te îndrăgostești în lumea lor e o rușine, e un păcat. Pe acest fundal, adolescenta își pune capăt zilelor, în zori, în șura din curtea casei părintești. Sinuciderea ei este văzută ca o formă de protest.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate ale unei etnii care se încăpățânează să nu-și uite obiceiurile moștenite din tată în fiu, oricât de absurde ar deveni în trecerea anilor.

Și e atâta mister și atâta emoție în rememorarea morții Szomnei Grancsa, la fel cum și ironie e, încât atunci când părăsești sala ți se învârt în cap zeci de întrebări. Și niciunul dintre răspunsuri nu e cel corect. În fața morții adolescentei, fiecare are o vină și fiecare are o scuză. Nimeni nu se face vinovat.

Compania de teatru feminist rom Giuvlipen tratează cazul Szomnei Grancsa într-o manieră cât se poate de obiectivă. De pe scenă, ți se spune o poveste. Nu se trag concluzii, se caută vinovați, dar niciunul nu e arătat cu degetul. Se pun în oglindă două lumi, fără să se ascundă sub preș gunoiul din niciuna dintre ele, dimpotrivă, la un moment dat ți se pare că defectele ambelor sunt accentuate, până ce capătă un aspect caricaturizat. Ca să vedem mai bine, îți spui.

Și mai e ceva care atrage fără doar și poate la spectacolul acesta, iar acel ceva e scenografia. Semnat de Elena Dobîndă, decorul e unul mai degrabă simbolic, destul de sumar, mai ales că Giuvlipen nu are încă o adresă exactă, iar spectacolul se joacă în diverse spații (a fost la Teatrul Național, la Teatrul Evreiesc, la Macaz, eu l-am văzut la ARCUB) și tot decorul acesta trebuie mutat. Decorul înseamnă mai ales o bancă de lemn, ca o bancă a acuzării, pe care personajele își spun ofurile și se trag unul pe altul la răspundere pentru ce s-a întâmplat. Însă dincolo de decorul acesta sunt costumele, acel port țigănesc, cu toată poezia lui, care ți se perindă prin fața ochilor ca un dans, ca o vrajă.

În limba romani, Giuvlipen înseamnă feminism. Compania de teatru Giuvlipen a fost fondată în 2014 de două dintre actrițele din distribuția acestui spectacol – Mihaela Drăgan și Zița Moldovan, alături de regizorul Mihai Lukacs. Spectacolele lor se definesc astfel: Prin practicarea unei arte politice, provocatoare, experimentală și foarte performativă, spectacolele Giuvlipen vorbesc despre teme serioase ca rasismul, autoritatea sau inegalitatea de gen, prin mecanisme comice. Îi puteți urmări pe Giuvlipen.com.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate

07
/10
/20

TVR 1 a început luna octombrie în forţă, cu Angelina Jolie şi Antonio Banderas în Păcat originar, şi promite să aducă la fiecare început de săptămână, în fiecare luni de la ora 22.10, filme tari cu distribuţii pe măsură: Secretul de la Cold Creek Manor, cu Sharon Stone şi Christopher Plummer, Revolver, cu Jason Statham şi Ray Liotta, Un oraş violent, cu Charles Bronson, Telly Savalas şi Jill Ireland, G.I.Jane, cu Demi Moore, Viggo Mortensen şi Anne Bancroft, Calea Misterelor, cu Nick Nolte şi Melanie Griffith şi multe alte filme de acelaşi calibru.

07
/10
/20

În această stagiune aniversară 60, Teatrul de Comedie propune spectatorilor întâlniri unice nu doar în sala de spectacol, ci și în mediul online, unde va găzdui o serie specială de conferințe-dialog moderate de Octavian Saiu. Dialogurile vor aborda subiecte de actualitate pentru teatrul românesc, în contextul pandemiei.

06
/10
/20

Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, „Malmkrog”, producția de epocă premiată la Berlinală a regizorului român Cristi Puiu va avea marea premieră în cinematografele din țară pe 6 noiembrie. Evenimentul este precedat de o serie de proiecții speciale în avanpremieră, prima din această serie fiind cea din cadrul maratonului cinematografic „Les Films de Cannes à Bucarest” (23 octombrie – 1 noiembrie).

05
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Devenit cunoscut ca afacerist care a construit, simbolic, un metru de autostradă pentru a declanșa o campanie prin care să atragă atenția asupra lipsei de infrastructură rutieră modernă în Moldova, Ștefan Mandachi se lansează și în cinema, cu documentarul independent „30 de ani și 15 minute”. Un film manifest, însă autogratulant și senzaționalist.

05
/10
/20

Hoţul de mărgăritare şi Femeia, eterna poveste sunt spectacolele Teatrului „Stela Popescu” care vor putea fi văzute vineri, 9 octombrie, ora 19.30 şi duminică, 11 octombrie, ora 19.30 la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor, alături de Revolta poveştilor, spectacol programat pentru copii şi părinţi sâmbătă, 10 octombrie, ora 11.00 la aceeaşi sală, în deschiderea stagiunii în sală a teatrului.

05
/10
/20

O expoziție de fotografie, proiecții de filme, teatru, recital de saxofon – programul Institutului Cervantes din București pentru luna octombrie include o serie de evenimente artistice care evidențiază creativitatea și caracterul inovator al mediului artistic de limbă spaniolă, o formă de a marca Ziua Națională a Spaniei, celebrată pe 12 octombrie. Totodată, octombrie înseamnă și reluarea activităților cu prezență la sediul instituției, din Bulevardul Regina Elisabeta 38.

05
/10
/20

Apreciatul regizor Theodor-Cristian Popescu revine la Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“ cu un spectacol provocator, izvorât din universul lui Cehov şi ancorat în lumea contemporană, care va ridica semne de întrebare, va tulbura spiritele liniştite, le va linişti pe cele tulburate, le va produce delicii estetice tuturor celor cu mintea şi sufletul deschise şi, pe alocuri, îi va face să (şi) râdă amar.

Pagina 4 din 923« Prima...23456...102030...Ultima »