Vinovații fără vină
https://www.ziarulmetropolis.ro/vinovatii-fara-vina/

Se joacă în Bucureşti „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”, în regia lui Mihai Lukacs, spectacol bazat pe cazul real al adolescentei rome de 17 ani, care s-a sinucis în 2007, în şura casei părinteşti dintr-un sat din Harghita, atunci când părinţii i-au interzis să-şi continue studiile. Un spectacol tulburător despre sinucidere ca formă de protest.

Un articol de Alina Vîlcan|8 ianuarie 2018

În vara lui 2007, când Szomna Grancsa, o tânără de etnie romă, își lua viața lăsând în urmă câteva cuvinte scrijelite în maghiară pe un perete din camera ei – Școala sunt eu, era înmormântată cu mare fast țigănesc, iar presa dăduse buzna în satul acela și pe buzele tuturor era, rostită sau nu, întrebarea: Cine e de vină, cine?

La zece ani distanță, Compania de Teatru Giuvlipen a pus în scenă un spectacol-mărturie, ce readuce în prim-plan cazul Szomnei Grancsa, un spectacol cu o distribuție exclusiv femină, în care le regăsim pe Liana Ceterchi, Mihaela Drăgan, Zita Moldovan. Ele sunt, pe rând, femei din sat, părinții Szomnei, o jurnalistă, un om al legii, o profesoară, preotul satului și chiar Szomna Grancsa, într-un maraton al regretelor, învinuirilor și scuzelor, dar și al poveștilor despre comunitatea romă și despre cine a fost cea care a ales să-și ia viața pentru o cauză colectivă, în care a crezut.

Szomna ție se arată ție, spectatorul, drept cea mai silitoare fată din sat; când vine vremea să meargă la liceu, preotul satului intervine pe lângă părinții fetei pentru a-i convinge să sfideze cutumele și să o trimită la oraș, la studii. Iar părinții vor lăsa de la ei, vor amâna măritișul cu băiatul căruia Szomna îi fusese promisă, după tradiție, încă din fragedă copilărie, și o vor trimite la liceu. Se spune că Szomna mergea întotdeauna la școală, la oraș, însoțită de unul dintre băieții din familie. Și totuși, zvonurile că s-ar fi îndrăgostit de un coleg îi fac pe părinții ei să o retragă de la studii. Să te îndrăgostești în lumea lor e o rușine, e un păcat. Pe acest fundal, adolescenta își pune capăt zilelor, în zori, în șura din curtea casei părintești. Sinuciderea ei este văzută ca o formă de protest.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate ale unei etnii care se încăpățânează să nu-și uite obiceiurile moștenite din tată în fiu, oricât de absurde ar deveni în trecerea anilor.

Și e atâta mister și atâta emoție în rememorarea morții Szomnei Grancsa, la fel cum și ironie e, încât atunci când părăsești sala ți se învârt în cap zeci de întrebări. Și niciunul dintre răspunsuri nu e cel corect. În fața morții adolescentei, fiecare are o vină și fiecare are o scuză. Nimeni nu se face vinovat.

Compania de teatru feminist rom Giuvlipen tratează cazul Szomnei Grancsa într-o manieră cât se poate de obiectivă. De pe scenă, ți se spune o poveste. Nu se trag concluzii, se caută vinovați, dar niciunul nu e arătat cu degetul. Se pun în oglindă două lumi, fără să se ascundă sub preș gunoiul din niciuna dintre ele, dimpotrivă, la un moment dat ți se pare că defectele ambelor sunt accentuate, până ce capătă un aspect caricaturizat. Ca să vedem mai bine, îți spui.

Și mai e ceva care atrage fără doar și poate la spectacolul acesta, iar acel ceva e scenografia. Semnat de Elena Dobîndă, decorul e unul mai degrabă simbolic, destul de sumar, mai ales că Giuvlipen nu are încă o adresă exactă, iar spectacolul se joacă în diverse spații (a fost la Teatrul Național, la Teatrul Evreiesc, la Macaz, eu l-am văzut la ARCUB) și tot decorul acesta trebuie mutat. Decorul înseamnă mai ales o bancă de lemn, ca o bancă a acuzării, pe care personajele își spun ofurile și se trag unul pe altul la răspundere pentru ce s-a întâmplat. Însă dincolo de decorul acesta sunt costumele, acel port țigănesc, cu toată poezia lui, care ți se perindă prin fața ochilor ca un dans, ca o vrajă.

În limba romani, Giuvlipen înseamnă feminism. Compania de teatru Giuvlipen a fost fondată în 2014 de două dintre actrițele din distribuția acestui spectacol – Mihaela Drăgan și Zița Moldovan, alături de regizorul Mihai Lukacs. Spectacolele lor se definesc astfel: Prin practicarea unei arte politice, provocatoare, experimentală și foarte performativă, spectacolele Giuvlipen vorbesc despre teme serioase ca rasismul, autoritatea sau inegalitatea de gen, prin mecanisme comice. Îi puteți urmări pe Giuvlipen.com.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate

26
/05
/21

Vernisajul expoziției „L’anatomia del Cavallo” de Dan Vezentan, va avea loc vineri, 28 mai, de la ora 18.00, la Kunsthalle Bega. Expoziția va rămâne deschisă de marți până sâmbătă, între orele 12.00 și 18.00, până pe data de 11 iulie.

26
/05
/21

Vineri, 28 mai, Teatrul Țăndărică va da startul unei microstagiuni cu spectacole și evenimente dedicate copiilor cu ocazia zilei de 1 iunie. După un an dificil, în care ați fost alături de noi într-un număr foarte mare în activitatea online și în sala de spectacole, am pregătit un program special dedicat tuturor copiilor.

26
/05
/21

ICR New York și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) au lansat cel de-a doilea sezon al programului online „LIFE ANEW. Writers Imagine the World after the Pandemic” / „Viața de la capăt. Scriitorii imaginează lumea după pandemie”, inițiat la începutul crizei medicale și derulat cu un important succes de public.

26
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Sunt greu de ghicit mizele din spatele noului film ca regizor al lui Horaţiu Mălăele, „Luca” (2020), realizat după un scenariu de Adrian Lustig. Adevărul e că lungmetrajul pare un amestec între unele din obsesiile lui Mălăele şi unele din obsesiile lui Lustig, cei doi colaborând şi la „Nunta mută” (2008) şi „Funeralii fericite” (2013).

24
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Dacă e ceva ce diferenţiază cu adevărat „Undine” (2020), noul titlu al cunoscutului regizor Christian Petzold, de alte filme din categoria sa, adică opere europene de autor cu priză în festivaluri şi gale de premiere, este prezenţa mai multor trimiteri la romantismul german. Cam toate cronicile au remarcat de altfel aspectul de basm modern.

24
/05
/21

Cinematografia spaniolă va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) printr-un program amplu, Focus Spania, care va include proiecții și evenimente speciale, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri, inițiative de industrie și expoziții.

24
/05
/21

Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare și de promovare critică a cinematografiei românești, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și cu Cinemateca Română.

24
/05
/21

Spectacolul „Artă la domiciliu”, după un scenariu dramatic semnat de Dragoș Huluba, după texte de Teodor Mazilu, Dumitru Solomon, Ion Băieșu și I.L. Caragiale, va avea premiera la Teatrul de Comedie, în regia lui Dragoș Huluba.