Vinovații fără vină
https://www.ziarulmetropolis.ro/vinovatii-fara-vina/

Se joacă în Bucureşti „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”, în regia lui Mihai Lukacs, spectacol bazat pe cazul real al adolescentei rome de 17 ani, care s-a sinucis în 2007, în şura casei părinteşti dintr-un sat din Harghita, atunci când părinţii i-au interzis să-şi continue studiile. Un spectacol tulburător despre sinucidere ca formă de protest.

Un articol de Alina Vîlcan|8 ianuarie 2018

În vara lui 2007, când Szomna Grancsa, o tânără de etnie romă, își lua viața lăsând în urmă câteva cuvinte scrijelite în maghiară pe un perete din camera ei – Școala sunt eu, era înmormântată cu mare fast țigănesc, iar presa dăduse buzna în satul acela și pe buzele tuturor era, rostită sau nu, întrebarea: Cine e de vină, cine?

La zece ani distanță, Compania de Teatru Giuvlipen a pus în scenă un spectacol-mărturie, ce readuce în prim-plan cazul Szomnei Grancsa, un spectacol cu o distribuție exclusiv femină, în care le regăsim pe Liana Ceterchi, Mihaela Drăgan, Zita Moldovan. Ele sunt, pe rând, femei din sat, părinții Szomnei, o jurnalistă, un om al legii, o profesoară, preotul satului și chiar Szomna Grancsa, într-un maraton al regretelor, învinuirilor și scuzelor, dar și al poveștilor despre comunitatea romă și despre cine a fost cea care a ales să-și ia viața pentru o cauză colectivă, în care a crezut.

Szomna ție se arată ție, spectatorul, drept cea mai silitoare fată din sat; când vine vremea să meargă la liceu, preotul satului intervine pe lângă părinții fetei pentru a-i convinge să sfideze cutumele și să o trimită la oraș, la studii. Iar părinții vor lăsa de la ei, vor amâna măritișul cu băiatul căruia Szomna îi fusese promisă, după tradiție, încă din fragedă copilărie, și o vor trimite la liceu. Se spune că Szomna mergea întotdeauna la școală, la oraș, însoțită de unul dintre băieții din familie. Și totuși, zvonurile că s-ar fi îndrăgostit de un coleg îi fac pe părinții ei să o retragă de la studii. Să te îndrăgostești în lumea lor e o rușine, e un păcat. Pe acest fundal, adolescenta își pune capăt zilelor, în zori, în șura din curtea casei părintești. Sinuciderea ei este văzută ca o formă de protest.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate ale unei etnii care se încăpățânează să nu-și uite obiceiurile moștenite din tată în fiu, oricât de absurde ar deveni în trecerea anilor.

Și e atâta mister și atâta emoție în rememorarea morții Szomnei Grancsa, la fel cum și ironie e, încât atunci când părăsești sala ți se învârt în cap zeci de întrebări. Și niciunul dintre răspunsuri nu e cel corect. În fața morții adolescentei, fiecare are o vină și fiecare are o scuză. Nimeni nu se face vinovat.

Compania de teatru feminist rom Giuvlipen tratează cazul Szomnei Grancsa într-o manieră cât se poate de obiectivă. De pe scenă, ți se spune o poveste. Nu se trag concluzii, se caută vinovați, dar niciunul nu e arătat cu degetul. Se pun în oglindă două lumi, fără să se ascundă sub preș gunoiul din niciuna dintre ele, dimpotrivă, la un moment dat ți se pare că defectele ambelor sunt accentuate, până ce capătă un aspect caricaturizat. Ca să vedem mai bine, îți spui.

Și mai e ceva care atrage fără doar și poate la spectacolul acesta, iar acel ceva e scenografia. Semnat de Elena Dobîndă, decorul e unul mai degrabă simbolic, destul de sumar, mai ales că Giuvlipen nu are încă o adresă exactă, iar spectacolul se joacă în diverse spații (a fost la Teatrul Național, la Teatrul Evreiesc, la Macaz, eu l-am văzut la ARCUB) și tot decorul acesta trebuie mutat. Decorul înseamnă mai ales o bancă de lemn, ca o bancă a acuzării, pe care personajele își spun ofurile și se trag unul pe altul la răspundere pentru ce s-a întâmplat. Însă dincolo de decorul acesta sunt costumele, acel port țigănesc, cu toată poezia lui, care ți se perindă prin fața ochilor ca un dans, ca o vrajă.

În limba romani, Giuvlipen înseamnă feminism. Compania de teatru Giuvlipen a fost fondată în 2014 de două dintre actrițele din distribuția acestui spectacol – Mihaela Drăgan și Zița Moldovan, alături de regizorul Mihai Lukacs. Spectacolele lor se definesc astfel: Prin practicarea unei arte politice, provocatoare, experimentală și foarte performativă, spectacolele Giuvlipen vorbesc despre teme serioase ca rasismul, autoritatea sau inegalitatea de gen, prin mecanisme comice. Îi puteți urmări pe Giuvlipen.com.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate

18
/11
/14

Fidel misiunii sale de a descoperi și împărtăși publicului din România cele mai intrigante noutăți cinematografice, Festivalul Internațional de Film Experimental București (BIEFF, 10-14 decembrie) dă startul unui nou parteneriat, cu Berlinale Forum Expanded, în cadrul căruia va prezenta patru filme din selecția prestigioasei secţiuni a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. 

18
/11
/14

Dacă până acum ,,Love Building” era tabăra de reparat relaţii, de această dată lucrurile se complică şi pentru terapeuţi, care în frunte cu personajul interpretat de Dragoş Bucur experimentează diverse probleme de cuplu, alături de actriţa Adina Şteţcu, cea care din 26 decembrie îi este parteneră pe marele ecran în Alt Love Building.

18
/11
/14

Ei sunt mereu într-o cursă electorală – în fiecare zi, publicul trebuie să-i voteze, să-i asculte, să le cumpere discurile. Iar ei trebuie să fie perfecţi… Sunt marii interpreţi ai zilelor noastre, care trăiesc o cursă infernală. Îl ascultam ieri la Radio România Muzical pe dirijorul Vasili Sinaiski şi răspunsul lui la întrebarea „ce contează astăzi pentru a fi un dirijor important?”.

18
/11
/14

Pe cât sunt de frecvente expozițiile de grup în lumea artistică, pe atât sunt de rare cele omogene ca valoare și concepție, căci un astfel de proiect necesită ca un grup de artiști capabili să-și pună laolaltă viziunile personale în subordinea unei idei comune, iar rezultatul să fie unitar și din punct de vedere al formei.

17
/11
/14

În acest an, Rusia va fi prezentǎ ȋn calitate de invitat de onoare la Targul Gaudeamus (19-23 noiembrie), cu un stand de peste 1.000 de cărți provenind de la cele mai importante edituri din Federația Rusǎ și cu un bogat program de activitǎți culturale.

17
/11
/14

Doi celebri compozitori americani – Gershwin şi Bernstein, o partitură inconfundabilă - Un american la Paris şi două ansambluri reunite simultan pe scena Salii Radio – ORCHESTRA NATIONALĂ RADIO şi BIG BAND-ul RADIO definesc concertul-eveniment dedicat memoriei unuia dintre cei mai cunoscuti muzicieni de jazz din România: Richard Oschanitzky. Compozitor, aranjor, pianist şi dirijor român, acesta ar fi împlinit 75 de ani.

17
/11
/14

Art Out dorește să reunească toți pasionații de artă și să deschidă orizontul artistic al celor neinițiați. Descoperiți tainele vechilor maeştri, aflând istoria unor monumente şi a unor colecţii de artă. Experimentați fascinantul drum al artei printr-o serie de ateliere care vor avea loc în perioada noiembrie-decembrie.

17
/11
/14

Tom şi Jerry, Lecţia de violoncel, Două loturi, Conversaţia după înmormântare, Copilăria lui Bach, Mincinosul, Meşteşugul vieţii, Comedie de modă veche, Bună seara, domnule Wilde, Zelda, Povestea lui Jeste şi multe alte spectacole pe scenele bucureştene, în perioada 17 - 23 noiembrie

17
/11
/14

Casa de Producție TVR a programat în această seară un spectacol din Arhiva de Aur a Televiziunii Române – “Dimineața pierdută”, o dramatizare de Cătălina Buzoianu după romanul cu acelaşi nume de Gabriela Adameşteanu. Spectacolul, preluat de la Teatrul L. S. Bulandra, poate fi urmărit luni, 17 noiembrie, de la ora 20.10 (partea I) şi de la ora 23.10 (partea a II-a), la TVR 2.

17
/11
/14

„Câți locuitori are România... 20 de milioane? Merg din sat în sat și tot o să-l găsesc pe Paganini”. Imaginați-vă fraza asta spună în engleză, cu accent scoțian și siguranța de sine a omului care a făcut carieră la Hollywood.