Vinovații fără vină
https://www.ziarulmetropolis.ro/vinovatii-fara-vina/

Se joacă în Bucureşti „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”, în regia lui Mihai Lukacs, spectacol bazat pe cazul real al adolescentei rome de 17 ani, care s-a sinucis în 2007, în şura casei părinteşti dintr-un sat din Harghita, atunci când părinţii i-au interzis să-şi continue studiile. Un spectacol tulburător despre sinucidere ca formă de protest.

Un articol de Alina Vîlcan|8 ianuarie 2018

În vara lui 2007, când Szomna Grancsa, o tânără de etnie romă, își lua viața lăsând în urmă câteva cuvinte scrijelite în maghiară pe un perete din camera ei – Școala sunt eu, era înmormântată cu mare fast țigănesc, iar presa dăduse buzna în satul acela și pe buzele tuturor era, rostită sau nu, întrebarea: Cine e de vină, cine?

La zece ani distanță, Compania de Teatru Giuvlipen a pus în scenă un spectacol-mărturie, ce readuce în prim-plan cazul Szomnei Grancsa, un spectacol cu o distribuție exclusiv femină, în care le regăsim pe Liana Ceterchi, Mihaela Drăgan, Zita Moldovan. Ele sunt, pe rând, femei din sat, părinții Szomnei, o jurnalistă, un om al legii, o profesoară, preotul satului și chiar Szomna Grancsa, într-un maraton al regretelor, învinuirilor și scuzelor, dar și al poveștilor despre comunitatea romă și despre cine a fost cea care a ales să-și ia viața pentru o cauză colectivă, în care a crezut.

Szomna ție se arată ție, spectatorul, drept cea mai silitoare fată din sat; când vine vremea să meargă la liceu, preotul satului intervine pe lângă părinții fetei pentru a-i convinge să sfideze cutumele și să o trimită la oraș, la studii. Iar părinții vor lăsa de la ei, vor amâna măritișul cu băiatul căruia Szomna îi fusese promisă, după tradiție, încă din fragedă copilărie, și o vor trimite la liceu. Se spune că Szomna mergea întotdeauna la școală, la oraș, însoțită de unul dintre băieții din familie. Și totuși, zvonurile că s-ar fi îndrăgostit de un coleg îi fac pe părinții ei să o retragă de la studii. Să te îndrăgostești în lumea lor e o rușine, e un păcat. Pe acest fundal, adolescenta își pune capăt zilelor, în zori, în șura din curtea casei părintești. Sinuciderea ei este văzută ca o formă de protest.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate ale unei etnii care se încăpățânează să nu-și uite obiceiurile moștenite din tată în fiu, oricât de absurde ar deveni în trecerea anilor.

Și e atâta mister și atâta emoție în rememorarea morții Szomnei Grancsa, la fel cum și ironie e, încât atunci când părăsești sala ți se învârt în cap zeci de întrebări. Și niciunul dintre răspunsuri nu e cel corect. În fața morții adolescentei, fiecare are o vină și fiecare are o scuză. Nimeni nu se face vinovat.

Compania de teatru feminist rom Giuvlipen tratează cazul Szomnei Grancsa într-o manieră cât se poate de obiectivă. De pe scenă, ți se spune o poveste. Nu se trag concluzii, se caută vinovați, dar niciunul nu e arătat cu degetul. Se pun în oglindă două lumi, fără să se ascundă sub preș gunoiul din niciuna dintre ele, dimpotrivă, la un moment dat ți se pare că defectele ambelor sunt accentuate, până ce capătă un aspect caricaturizat. Ca să vedem mai bine, îți spui.

Și mai e ceva care atrage fără doar și poate la spectacolul acesta, iar acel ceva e scenografia. Semnat de Elena Dobîndă, decorul e unul mai degrabă simbolic, destul de sumar, mai ales că Giuvlipen nu are încă o adresă exactă, iar spectacolul se joacă în diverse spații (a fost la Teatrul Național, la Teatrul Evreiesc, la Macaz, eu l-am văzut la ARCUB) și tot decorul acesta trebuie mutat. Decorul înseamnă mai ales o bancă de lemn, ca o bancă a acuzării, pe care personajele își spun ofurile și se trag unul pe altul la răspundere pentru ce s-a întâmplat. Însă dincolo de decorul acesta sunt costumele, acel port țigănesc, cu toată poezia lui, care ți se perindă prin fața ochilor ca un dans, ca o vrajă.

În limba romani, Giuvlipen înseamnă feminism. Compania de teatru Giuvlipen a fost fondată în 2014 de două dintre actrițele din distribuția acestui spectacol – Mihaela Drăgan și Zița Moldovan, alături de regizorul Mihai Lukacs. Spectacolele lor se definesc astfel: Prin practicarea unei arte politice, provocatoare, experimentală și foarte performativă, spectacolele Giuvlipen vorbesc despre teme serioase ca rasismul, autoritatea sau inegalitatea de gen, prin mecanisme comice. Îi puteți urmări pe Giuvlipen.com.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate

08
/10
/14

Prima reprezentaţie din această stagiune a spectacolului „Mozart Steps”, creat de Gigi Căciuleanu la Teatrul Național Radu Stanca Sibiu, va avea loc joi, 9 octombrie, ora 19:00. Trei zile mai târziu, spectacolul se va regăsi în programul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT) de la Iaşi, iar pe 27 octombrie se va juca la Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT).

08
/10
/14

În a doua săptămână eXplore dance festival — Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival (ediţia a noua), WASP găzduiește patru performance-uri și un master class ce abordează teme și estetici diferite, îmbinând arta dansului cu cinematografia și arta conceptuală.

08
/10
/14

Miercuri, 8 octombrie 2014, de la ora 19.30, la Pleshoo Contemporary, un grup de tineri artiști ne reamintește de una dintre cele mai puternice valori pozitive ale artei, în expoziția colectivă Catharsis. Unic prin numărul mare al artiștilor implicați și prin diversitatea inerentă a mediilor și abordărilor, grupul readuce în fața publicului funcția primară a artei, recunoscută ca atare încă din Antichitatea greacă: cea de a exorciza trăirile sociale și individuale negative, purificându-le prin expresia artistică.

08
/10
/14

CRONICĂ DE FILM „Q.E.D.”, al doilea film al lui Andrei Gruzsniczki, este o apariţie insolită în cinematografia română, datorită raportării atipice la trecutul comunist. Temperarea tentaţiei regizorului-scenarist de a spune totul despre perioada reconstituită l-ar fi transformat însă dintr-un film bun într-unul remarcabil.

08
/10
/14

Opera fotografică a lui Dragoș Cristescu nu este exclusiv artistică, ea incluzând aproape toate domeniile tehnicii și însumând o experiență verificată de-a lungul și de-a latul formelor de expresie ale comunicării vizuale. Însă abordarea artistică a siluetei umane, și în special a nudului feminin în cele mai clasice accepțiuni ale frumuseții, este cea care distinge lucrările lui Cristescu, atât în ansamblul activității sale, cât și în cel al producției masei de fotografi contemporani.

07
/10
/14

Jean-Luc Godard, unul dintre cei mai influenți regizori din istoria cinematografiei, a surprins anul acesta Cannes-ul cu primul său lungmetraj în 3D, Adieu au langage, distins cu Premiul Juriului. Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie) aduce filmul în premieră la București

07
/10
/14

Supranumită „Carmen a secolului XX”, VIORICA CORTEZ, una dintre cele mai aplaudate voci lirice feminine din toate timpurile,  va cânta la Sala Radio într-o gală extraordinară care îi este dedicată.

07
/10
/14

Aşteptarea a luat sfârşit. Iubitorii de teatru pot vedea, în sfârşit, „Omul cel bun din Seciuan” de Bertolt Brecht, noul spectacol pus în scenă de Andrei Şerban la Teatrul Bulandra. Premiera va avea loc joi, 9 octombrie şi vineri, 10 octombrie, de la ora 19:00. Un spectacol nerecomandat copiilor sub 16 ani.

07
/10
/14

Ochii săi mari, albaştri şi prezenţa agreabilă, debordând de feminitate în lumina reflectoarelor, sunt de neuitat. S-a născut pe 7 octombrie 1954, la Bacău, şi aţi văzut-o în numeroase roluri, alături de mari artişti ai scenei româneşti.

07
/10
/14

În perioada 29 septembrie - 5 octombrie s-a desfăşurat în Bucureşti a Patra Ediţie a Festivalului „Bucharest Fringe” - Maratonul Teatrului Independent. În acest an, publicul a urmarit 17 producţii independente, în 9 spaţii din Bucureşti. Premiul pentru cel mai bun spectacol a fost adjudecat de “Cockoşi” de Mike Bartlett, regia Horia Suru, o producţie a Teatrului ACT, Asociaţia Entheos şi GrayPlay.