Vinovații fără vină
https://www.ziarulmetropolis.ro/vinovatii-fara-vina/

Se joacă în Bucureşti „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”, în regia lui Mihai Lukacs, spectacol bazat pe cazul real al adolescentei rome de 17 ani, care s-a sinucis în 2007, în şura casei părinteşti dintr-un sat din Harghita, atunci când părinţii i-au interzis să-şi continue studiile. Un spectacol tulburător despre sinucidere ca formă de protest.

Un articol de Alina Vîlcan|8 ianuarie 2018

În vara lui 2007, când Szomna Grancsa, o tânără de etnie romă, își lua viața lăsând în urmă câteva cuvinte scrijelite în maghiară pe un perete din camera ei – Școala sunt eu, era înmormântată cu mare fast țigănesc, iar presa dăduse buzna în satul acela și pe buzele tuturor era, rostită sau nu, întrebarea: Cine e de vină, cine?

La zece ani distanță, Compania de Teatru Giuvlipen a pus în scenă un spectacol-mărturie, ce readuce în prim-plan cazul Szomnei Grancsa, un spectacol cu o distribuție exclusiv femină, în care le regăsim pe Liana Ceterchi, Mihaela Drăgan, Zita Moldovan. Ele sunt, pe rând, femei din sat, părinții Szomnei, o jurnalistă, un om al legii, o profesoară, preotul satului și chiar Szomna Grancsa, într-un maraton al regretelor, învinuirilor și scuzelor, dar și al poveștilor despre comunitatea romă și despre cine a fost cea care a ales să-și ia viața pentru o cauză colectivă, în care a crezut.

Szomna ție se arată ție, spectatorul, drept cea mai silitoare fată din sat; când vine vremea să meargă la liceu, preotul satului intervine pe lângă părinții fetei pentru a-i convinge să sfideze cutumele și să o trimită la oraș, la studii. Iar părinții vor lăsa de la ei, vor amâna măritișul cu băiatul căruia Szomna îi fusese promisă, după tradiție, încă din fragedă copilărie, și o vor trimite la liceu. Se spune că Szomna mergea întotdeauna la școală, la oraș, însoțită de unul dintre băieții din familie. Și totuși, zvonurile că s-ar fi îndrăgostit de un coleg îi fac pe părinții ei să o retragă de la studii. Să te îndrăgostești în lumea lor e o rușine, e un păcat. Pe acest fundal, adolescenta își pune capăt zilelor, în zori, în șura din curtea casei părintești. Sinuciderea ei este văzută ca o formă de protest.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate ale unei etnii care se încăpățânează să nu-și uite obiceiurile moștenite din tată în fiu, oricât de absurde ar deveni în trecerea anilor.

Și e atâta mister și atâta emoție în rememorarea morții Szomnei Grancsa, la fel cum și ironie e, încât atunci când părăsești sala ți se învârt în cap zeci de întrebări. Și niciunul dintre răspunsuri nu e cel corect. În fața morții adolescentei, fiecare are o vină și fiecare are o scuză. Nimeni nu se face vinovat.

Compania de teatru feminist rom Giuvlipen tratează cazul Szomnei Grancsa într-o manieră cât se poate de obiectivă. De pe scenă, ți se spune o poveste. Nu se trag concluzii, se caută vinovați, dar niciunul nu e arătat cu degetul. Se pun în oglindă două lumi, fără să se ascundă sub preș gunoiul din niciuna dintre ele, dimpotrivă, la un moment dat ți se pare că defectele ambelor sunt accentuate, până ce capătă un aspect caricaturizat. Ca să vedem mai bine, îți spui.

Și mai e ceva care atrage fără doar și poate la spectacolul acesta, iar acel ceva e scenografia. Semnat de Elena Dobîndă, decorul e unul mai degrabă simbolic, destul de sumar, mai ales că Giuvlipen nu are încă o adresă exactă, iar spectacolul se joacă în diverse spații (a fost la Teatrul Național, la Teatrul Evreiesc, la Macaz, eu l-am văzut la ARCUB) și tot decorul acesta trebuie mutat. Decorul înseamnă mai ales o bancă de lemn, ca o bancă a acuzării, pe care personajele își spun ofurile și se trag unul pe altul la răspundere pentru ce s-a întâmplat. Însă dincolo de decorul acesta sunt costumele, acel port țigănesc, cu toată poezia lui, care ți se perindă prin fața ochilor ca un dans, ca o vrajă.

În limba romani, Giuvlipen înseamnă feminism. Compania de teatru Giuvlipen a fost fondată în 2014 de două dintre actrițele din distribuția acestui spectacol – Mihaela Drăgan și Zița Moldovan, alături de regizorul Mihai Lukacs. Spectacolele lor se definesc astfel: Prin practicarea unei arte politice, provocatoare, experimentală și foarte performativă, spectacolele Giuvlipen vorbesc despre teme serioase ca rasismul, autoritatea sau inegalitatea de gen, prin mecanisme comice. Îi puteți urmări pe Giuvlipen.com.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate

01
/10
/14

Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti, a fost reales în funcţia de preşedinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER), în urma votului Adunării Generale a instituţiei, potrivit site-ului organizaţiei culturale.

01
/10
/14

După ce fost scena de derulare a singurului festival internaţional al orchestrelor radio din Europa – RadiRo, produs şi organizat de Radio România (20-27 septembrie), Sala Radio se pregăteşte pentru deschiderea oficială a noii stagiuni, 2014-2015! Invitaţi speciali din ţară şi din străinătate, partituri devenite „hit-uri” ale muzicii clasice, dar şi lucrări în primă audiţie, muzică simfonică sau de cameră, alături de jazz, tango, pop, muzică populară etc., o largă paletă de evenimente este pregătită pentru cele nouă luni de stagiune şi de muzică bună!

01
/10
/14

Miercuri, 1 octombrie 2014, desenele și experimentele grafice ale lui Andrei Tudoran evadează din arhiva sa personală, în care stau închise de obicei, ieșind la aer doar pentru a puncta o evoluție sau a oferi o soluție, și se cațără pe pereții galeriei Pleshoo Contemporary, pentru a-și revendica propriile calități în fața picturii mult mai cunoscute a artistului.

01
/10
/14

De la primul descălecat al lui Marcel Pavel pe iarba suferindă a Arenei Naţionale era clar pentru orice om cu spirit de observaţie că fotbalul nostru are o problemă cu imnurile, nu cu acordurile muzicale, ci cu versurile. Dornic să facă ceva notabil după ce l-a înlocuit pe Mircea Sandu, noul şef al Federaţiei de Fotbal, Răzvan Burleanu, a cotcodăcit câteva luni şi a ouat un ... imn.

30
/09
/14

Pe 23 septembrie 2014, în Cadogan Hall (Londra), a avut loc deschiderea stagiunii 2014/15 pentru Royal Philharmonic Orchestra, printr-un concert de excepție sub bagheta dirijorului român Cristian Mandeal, alături de violinista Tianwa Yang. Din program au făcut parte Beethoven - Egmont Overture, Brahms - Violin Concerto și Franck – Simfonia în re minor.

30
/09
/14

Spectacolul „Romeo şi Julieta” de William Shakespeare, regia Bogdan Sărătean, produs de Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu în colaborare cu Teatrul Național „Radu Stanca” a câştigat două premii importante la Teatralny Koufar International Student Theatre Festival din Minsk (Belarus): Premiul pentru cea mai bună regie - Bogdan Sărătean şi Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar - Claudiu Fălămaş (Părintele Lorenzo).

30
/09
/14

Citind o carte despre stres, „Cum să te aperi de stres”, de Patrick Légeron, pentru a-i înțelege mecanismele și modul în care ne afectează viața, am descoperit că autorul oferă și o origine semantică a termenului, care merge dincolo de explicația din dicționar despre proveniența acestuia.

30
/09
/14

Joi, 2 octombrie, de la ora 19.00, Filarmonica “George Enescu” inaugurează stagiunea simfonica 2014 - 2015 cu un concert extraordinar în cadrul căruia Orchestra şi Corul Filarmonicii "George Enescu" (dirijor Christian Badea) vor interpreta Simfonia nr. 9 de Beethoven. Concertul se va relua si vineri, 3 octombrie la aceeaşi oră.

30
/09
/14

Mă sună redactorul-șef al ziarului nostru să îmi pună în vedere că astăzi îndrăgita actriță Monica Bellucci împlinește frumoasa, deși scandaloasa vârstă de cincizeci de ani. Îmi sugerează, nu-mi impune, să scriu ceva la obiect, nu o odă, dar, probabil, ceva să placă la toată lumea.

30
/09
/14

"Toto şi surorile lui", un film regizat de Alexander Nanau şi proiectat la Festivalul de la San Sebastian, oferă o perspectivă "chinuitoare, dar necesară" asupra "vieţilor precare din rândul celor mai întunecate trepte de pe scara socială a Uniunii Europene", scrie The Hollywood Reporter.

29
/09
/14

E greu să alegi doar 5 filme și seriale dintre atâtea producții senzaționale, realizate de-a lungul timpului. Însa eu, astăzi, voi face un clasament subiectiv, după gustul meu, cu toate că e foarte probabil să pierd din vedere multe filme care mi-au plăcut și care m-au marcat.