Vinovații fără vină
https://www.ziarulmetropolis.ro/vinovatii-fara-vina/

Se joacă în Bucureşti „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”, în regia lui Mihai Lukacs, spectacol bazat pe cazul real al adolescentei rome de 17 ani, care s-a sinucis în 2007, în şura casei părinteşti dintr-un sat din Harghita, atunci când părinţii i-au interzis să-şi continue studiile. Un spectacol tulburător despre sinucidere ca formă de protest.

Un articol de Alina Vîlcan|8 ianuarie 2018

În vara lui 2007, când Szomna Grancsa, o tânără de etnie romă, își lua viața lăsând în urmă câteva cuvinte scrijelite în maghiară pe un perete din camera ei – Școala sunt eu, era înmormântată cu mare fast țigănesc, iar presa dăduse buzna în satul acela și pe buzele tuturor era, rostită sau nu, întrebarea: Cine e de vină, cine?

La zece ani distanță, Compania de Teatru Giuvlipen a pus în scenă un spectacol-mărturie, ce readuce în prim-plan cazul Szomnei Grancsa, un spectacol cu o distribuție exclusiv femină, în care le regăsim pe Liana Ceterchi, Mihaela Drăgan, Zita Moldovan. Ele sunt, pe rând, femei din sat, părinții Szomnei, o jurnalistă, un om al legii, o profesoară, preotul satului și chiar Szomna Grancsa, într-un maraton al regretelor, învinuirilor și scuzelor, dar și al poveștilor despre comunitatea romă și despre cine a fost cea care a ales să-și ia viața pentru o cauză colectivă, în care a crezut.

Szomna ție se arată ție, spectatorul, drept cea mai silitoare fată din sat; când vine vremea să meargă la liceu, preotul satului intervine pe lângă părinții fetei pentru a-i convinge să sfideze cutumele și să o trimită la oraș, la studii. Iar părinții vor lăsa de la ei, vor amâna măritișul cu băiatul căruia Szomna îi fusese promisă, după tradiție, încă din fragedă copilărie, și o vor trimite la liceu. Se spune că Szomna mergea întotdeauna la școală, la oraș, însoțită de unul dintre băieții din familie. Și totuși, zvonurile că s-ar fi îndrăgostit de un coleg îi fac pe părinții ei să o retragă de la studii. Să te îndrăgostești în lumea lor e o rușine, e un păcat. Pe acest fundal, adolescenta își pune capăt zilelor, în zori, în șura din curtea casei părintești. Sinuciderea ei este văzută ca o formă de protest.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate ale unei etnii care se încăpățânează să nu-și uite obiceiurile moștenite din tată în fiu, oricât de absurde ar deveni în trecerea anilor.

Și e atâta mister și atâta emoție în rememorarea morții Szomnei Grancsa, la fel cum și ironie e, încât atunci când părăsești sala ți se învârt în cap zeci de întrebări. Și niciunul dintre răspunsuri nu e cel corect. În fața morții adolescentei, fiecare are o vină și fiecare are o scuză. Nimeni nu se face vinovat.

Compania de teatru feminist rom Giuvlipen tratează cazul Szomnei Grancsa într-o manieră cât se poate de obiectivă. De pe scenă, ți se spune o poveste. Nu se trag concluzii, se caută vinovați, dar niciunul nu e arătat cu degetul. Se pun în oglindă două lumi, fără să se ascundă sub preș gunoiul din niciuna dintre ele, dimpotrivă, la un moment dat ți se pare că defectele ambelor sunt accentuate, până ce capătă un aspect caricaturizat. Ca să vedem mai bine, îți spui.

Și mai e ceva care atrage fără doar și poate la spectacolul acesta, iar acel ceva e scenografia. Semnat de Elena Dobîndă, decorul e unul mai degrabă simbolic, destul de sumar, mai ales că Giuvlipen nu are încă o adresă exactă, iar spectacolul se joacă în diverse spații (a fost la Teatrul Național, la Teatrul Evreiesc, la Macaz, eu l-am văzut la ARCUB) și tot decorul acesta trebuie mutat. Decorul înseamnă mai ales o bancă de lemn, ca o bancă a acuzării, pe care personajele își spun ofurile și se trag unul pe altul la răspundere pentru ce s-a întâmplat. Însă dincolo de decorul acesta sunt costumele, acel port țigănesc, cu toată poezia lui, care ți se perindă prin fața ochilor ca un dans, ca o vrajă.

În limba romani, Giuvlipen înseamnă feminism. Compania de teatru Giuvlipen a fost fondată în 2014 de două dintre actrițele din distribuția acestui spectacol – Mihaela Drăgan și Zița Moldovan, alături de regizorul Mihai Lukacs. Spectacolele lor se definesc astfel: Prin practicarea unei arte politice, provocatoare, experimentală și foarte performativă, spectacolele Giuvlipen vorbesc despre teme serioase ca rasismul, autoritatea sau inegalitatea de gen, prin mecanisme comice. Îi puteți urmări pe Giuvlipen.com.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate

23
/09
/14

Ştiaţi că într-o zi de 23 septembrie s-au născut artişti precum: George Mihăiță, Șerban Ionescu, Jason Alexander, Julio Iglesias, John Coltrane, Ray Charles, Sofia Vicoveanca şi Bruce Springsteen şi s-au stins din viaţă: Vicenzo Bellini, Sigmund Freud, André Bourvil, Pablo Neruda sau Geo Saizescu?

22
/09
/14

Premiul Publicului celei de-a noua ediţii Anim’est (3 şi 12 octombrie) îi va reveni unuia dintre cele 37 de scurtmetraje de animaţie proiectate în cadrul secţiunii speciale Animash - în afara categoriilor competiţionale ale festivalului - o serie de filme de animaţie selectate ţi premiate la festivaluri internaţionale de renume.

22
/09
/14

“Hector în căutarea fericirii”, în regia lui Peter Chelsom, va deschide cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj (10-19 Octombrie). Evenimentul va avea loc vineri, 10 octombrie, de la ora 19:00 când la Cinema Florin Piersic, psihiatrul londonez Hector va da startul distracției și filmelor bune.

22
/09
/14

Albumul Romance, al mezzosopranei Ruxandra Donose, apărut la Editura Casa Radio, va fi lansat, în prezenţa artistei, marţi, 23 septembrie, ora 17:00, la librăria Cărtureşti din Str. Arthur Verona nr. 13-15. La eveniment vor participa dirijorul Tiberiu Soare şi muzicologul Grigore Constantinescu.

22
/09
/14

Proiectul "Fotografie în versuri și muzică" înseamnă ilustrarea unei poezii atât prin imagini, cât și prin pasaje muzicale originale, care să reflecte tema creației literare atât vizual, cât și auditiv.

22
/09
/14

TANGO-ul, genul muzical - dedicat dansului - cu cea mai spectaculoasă poveste, doi invitaţi speciali originari chiar din ţara tango-ului şi a compozitorilor săi – Argentina, un repertoriu semnat de cei mai mari compozitori de gen, 13 concerte în 12 oraşe din România, acestea sunt elementele care compun turneul naţional „VĂ PLACE TANGO ?”, prezentat de violoncelistul RĂZVAN SUMA, între 28 septembrie - 24 octombrie 2014.

22
/09
/14

Traseul “Descoperă-l pe Brâncoveanu”, parte a proiectului „Moştenirea lui Brâncoveanu”, demarează pe23 septembrie. Evenimentul este dedicat celor 300 de ani care s-au scurs de la moartea marelui voievod şi martir Constantin Brâncoveanu. Proiectul mai include alte două componente, “Ctitorul Brâncoveanu“ și “Momente din viaţa Brâncovenilor”.

22
/09
/14

Laureaţii Concursului Enescu 2014, Secţiunea Violoncel, au fost desemnaţi duminică seară de către juriul internaţional în cadrul unei ceremonii de gală în Sala Mare a Ateneului Român, cu participarea extraordinară a Orchestrei Filarmonicii George Enescu. Premiul I i-a revenit violoncelistei Eun–Sun Hong (Coreea de Sud), care a interpretat Concertul Nr. 1 pentru Violoncel și Orchestră de D. Șostacovici.

21
/09
/14

Ţara s-a umplut de festivaluri de film şi de proiecţii în spaţii „alternative”. Dacă locuieşti în Bucureşti, primăvara şi toamna ai la dispoziţie aproape săptămânal câte un festival, o retrospectivă sau un ciclu de filme. Oferta este uneori copleşitoare. Şi ce e rău în asta?

20
/09
/14

Teatrul Naţional Bucureşti a deschis stagiunea săptămâna trecută cu patru spectacole ale Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău: „Amorul dănţuie şi feste joacă”, după William Shakespeare, în regia lui Alexandru Vasilache; „12 scaune” după Ilf şi Petrov în regia lui de Petru Hadârcă; „Copiii foametei. Mărturii” de Alexei Vakulovski, în regia Luminiţei Ţâcu şi „Hronicul găinarilor” după Aureliu Busuioc. în regia lui Petru Hadârcă.