Vinovații fără vină
https://www.ziarulmetropolis.ro/vinovatii-fara-vina/

Se joacă în Bucureşti „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”, în regia lui Mihai Lukacs, spectacol bazat pe cazul real al adolescentei rome de 17 ani, care s-a sinucis în 2007, în şura casei părinteşti dintr-un sat din Harghita, atunci când părinţii i-au interzis să-şi continue studiile. Un spectacol tulburător despre sinucidere ca formă de protest.

Un articol de Alina Vîlcan|8 ianuarie 2018

În vara lui 2007, când Szomna Grancsa, o tânără de etnie romă, își lua viața lăsând în urmă câteva cuvinte scrijelite în maghiară pe un perete din camera ei – Școala sunt eu, era înmormântată cu mare fast țigănesc, iar presa dăduse buzna în satul acela și pe buzele tuturor era, rostită sau nu, întrebarea: Cine e de vină, cine?

La zece ani distanță, Compania de Teatru Giuvlipen a pus în scenă un spectacol-mărturie, ce readuce în prim-plan cazul Szomnei Grancsa, un spectacol cu o distribuție exclusiv femină, în care le regăsim pe Liana Ceterchi, Mihaela Drăgan, Zita Moldovan. Ele sunt, pe rând, femei din sat, părinții Szomnei, o jurnalistă, un om al legii, o profesoară, preotul satului și chiar Szomna Grancsa, într-un maraton al regretelor, învinuirilor și scuzelor, dar și al poveștilor despre comunitatea romă și despre cine a fost cea care a ales să-și ia viața pentru o cauză colectivă, în care a crezut.

Szomna ție se arată ție, spectatorul, drept cea mai silitoare fată din sat; când vine vremea să meargă la liceu, preotul satului intervine pe lângă părinții fetei pentru a-i convinge să sfideze cutumele și să o trimită la oraș, la studii. Iar părinții vor lăsa de la ei, vor amâna măritișul cu băiatul căruia Szomna îi fusese promisă, după tradiție, încă din fragedă copilărie, și o vor trimite la liceu. Se spune că Szomna mergea întotdeauna la școală, la oraș, însoțită de unul dintre băieții din familie. Și totuși, zvonurile că s-ar fi îndrăgostit de un coleg îi fac pe părinții ei să o retragă de la studii. Să te îndrăgostești în lumea lor e o rușine, e un păcat. Pe acest fundal, adolescenta își pune capăt zilelor, în zori, în șura din curtea casei părintești. Sinuciderea ei este văzută ca o formă de protest.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate ale unei etnii care se încăpățânează să nu-și uite obiceiurile moștenite din tată în fiu, oricât de absurde ar deveni în trecerea anilor.

Și e atâta mister și atâta emoție în rememorarea morții Szomnei Grancsa, la fel cum și ironie e, încât atunci când părăsești sala ți se învârt în cap zeci de întrebări. Și niciunul dintre răspunsuri nu e cel corect. În fața morții adolescentei, fiecare are o vină și fiecare are o scuză. Nimeni nu se face vinovat.

Compania de teatru feminist rom Giuvlipen tratează cazul Szomnei Grancsa într-o manieră cât se poate de obiectivă. De pe scenă, ți se spune o poveste. Nu se trag concluzii, se caută vinovați, dar niciunul nu e arătat cu degetul. Se pun în oglindă două lumi, fără să se ascundă sub preș gunoiul din niciuna dintre ele, dimpotrivă, la un moment dat ți se pare că defectele ambelor sunt accentuate, până ce capătă un aspect caricaturizat. Ca să vedem mai bine, îți spui.

Și mai e ceva care atrage fără doar și poate la spectacolul acesta, iar acel ceva e scenografia. Semnat de Elena Dobîndă, decorul e unul mai degrabă simbolic, destul de sumar, mai ales că Giuvlipen nu are încă o adresă exactă, iar spectacolul se joacă în diverse spații (a fost la Teatrul Național, la Teatrul Evreiesc, la Macaz, eu l-am văzut la ARCUB) și tot decorul acesta trebuie mutat. Decorul înseamnă mai ales o bancă de lemn, ca o bancă a acuzării, pe care personajele își spun ofurile și se trag unul pe altul la răspundere pentru ce s-a întâmplat. Însă dincolo de decorul acesta sunt costumele, acel port țigănesc, cu toată poezia lui, care ți se perindă prin fața ochilor ca un dans, ca o vrajă.

În limba romani, Giuvlipen înseamnă feminism. Compania de teatru Giuvlipen a fost fondată în 2014 de două dintre actrițele din distribuția acestui spectacol – Mihaela Drăgan și Zița Moldovan, alături de regizorul Mihai Lukacs. Spectacolele lor se definesc astfel: Prin practicarea unei arte politice, provocatoare, experimentală și foarte performativă, spectacolele Giuvlipen vorbesc despre teme serioase ca rasismul, autoritatea sau inegalitatea de gen, prin mecanisme comice. Îi puteți urmări pe Giuvlipen.com.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate

18
/09
/14

În perioada 16 octombrie – 4 decembrie, poți afla mai multe despre mecanismele din spatele industriei de cinema și poți să înveți să scrii informat și competent despre ele. Asociația Culturală Control N lansează un nou atelier, de data aceasta dedicat jurnalismului de film. 

17
/09
/14

Juriul de specialitate a decis concurenţii calificaţi pentru Finala Concursului Enescu, Secțiunea Vioară: Roudine Fedor (Franța), Bae Wonhee (Coreea de Sud) și Ștefan Tarara (Germania). Ultimul dintre aceștia, Ștefan Tarara (28 de ani), este un violonist de origine română stabilit în Germania.

17
/09
/14

Scriitorul Matei Vişniec va fi prezent la Sibiu duminică, 21 septembrie pentru a asista la avanpremiera spectacolului „De ce Hecuba?!”, pus în scenă la Teatrul Naţional Radu Stanca pe un text care îi aparţine. La ora 18:30, cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului, va avea loc lansarea cărţii "Omul din care a fost extras rǎul", care cuprinde şi textul piesei „De ce Hecuba”.

17
/09
/14

Activă atât în teatrul de stat, cât și în cel independent, actrița Nicoleta Lefter vorbeşte despre cum se îmbogățește sufletește datorită meseriei sale și despre exigențele pe care trebuie să le aibă un regizor atunci când lucrează cu ea.

17
/09
/14

Dem Rădulescu, unul din cei mai mari comedianţi pe care i-a avut cinematografia românească, se stingea din viaţă în urma unui infarct, înainte de a împlini vârsta de 69 de ani. Și-a început cariera în 1959, fiind actor de teatru, film şi televiziune, dar şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”.

17
/09
/14

CRONICĂ DE FILM Comedia dezinvolt-naivă „America, venim!”, debutul lui Răzvan Săvescu, este un film de public croit după model american, la care se adaugă inspirate note românești. În schimb, „Cripta”, regizat de Corneliu Gheorghiță, testează timid un gen puțin căutat – filmul-parabolă (în registru lejer).

17
/09
/14

Un om de afaceri francez a rămas prizonier în curtea unui imobil din Băile Herculane ca urmare a descoperirii unei vechi fresce romane. Nu este o știre de tabloid, ci subiectul celui de-al doilea lungmetraj de ficțiune realizat de Cornel Gheorghiță, Cripta, a cărui premieră a avut loc vineri, 12 septembrie, la Cinema Studio, în prezența a numeroase personalităţi din lumea filmului.

16
/09
/14

Fundația Calea Victoriei vă invită sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 11:00, la evenimentul DIPLOMAȚIA – o artă? Va fi un dialog captivant între un istoric – doamna Georgeta Filitti – și un diplomat – domnul ambasador Sergiu Celac– care ne poate oferi o perspectivă complexă asupra artei diplomației, analizând momente importante și personalitati marcante din istorie.

16
/09
/14

Lungmetrajul "Is the Man Who Is Tall Happy? An Animated Conversation with Noam Chomsky", regizat de Michel Gondry, va fi proiectat în închiderea Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est 2014. Cea de-a noua ediţie Anim'est va avea loc în perioada 3 - 12 octombrie