Vioara lui Enescu face un tur de forţă prin România
https://www.ziarulmetropolis.ro/vioara-lui-enescu-face-un-tur-de-forta-prin-romania/

Abia sosită din turneul Duelul Viorilor, vioara Guarneri del Gesu, Vioara lui Enescu, pleacă din nou la drum, de data aceasta nu pentru a fi auzită în marile săli de concert, ci în sate şi într-o serie de oraşe.

Un articol de Andrada Văsii|18 octombrie 2013

Abia sosită din turneul Duelul Viorilor, vioara Guarneri del Gesu, Vioara lui Enescu, pleacă din nou la drum, de data aceasta nu pentru a fi auzită în marile săli de concert, ci în sate şi într-o serie de oraşe.

Începe cea de-a doua ediţie a turneului naţional „Vioara lui George Enescu”.

Anul trecut, doi muzicieni români entuziaşti, Gabriel Croitoru (foto sus) şi Horia Mihail, după ce au trecut prin experienţa de a cânta pe mari scene ale lumii, în oraşe mari, la Bucureşti la Sala Radio sau Ateneu, dar şi în oraşe mai mici ale ţării, lipsite de viaţă muzicală, au descoperit că au puterea de a duce muzica clasică mai departe, în locuri unde nimeni nu se gândeşte la ea.

Au fost inspiraţi de exemplul lui George Enescu care, cu multă generozitate şi dragoste de oameni şi muzică, a mers cu vioara sa, Guarneri del Gesu, pe front, în spitale, în sate, acolo unde cei mai mulţi aveau nevoie de ea ca alinare.

Astfel s-a născut primul turneu intitulat ,,Vioara lui George Enescu la sate”, la iniţiativa Radio România Cultural şi Accendo.

A fost o călătorie muzicală care, în 2012, cu Vioara lui Enescu a umplut de emoţie inimile oamenilor simpli din 8 localităţi rurale din România care, deşi nu fuseseră vreodată într-o sală de concert sau nu văzuseră un instrument pe viu, au venit la recital nu cu limuzine, ci cu căruţe, nu în smoking, ci în haine simple, dar au rezonat la fel cu cei ce au posibilitatea să meargă în marile săli de concert.

Concerte cu Vioara lui Enescu la sate

Experienţa a fost una deosebită pentru cei doi artişti care la finalul primei ediţii declarau: „Eu zic că am început să ne obişnuim şi cu o atmosferă mai puţin propice unei săli de concert. Nu întotdeauna se întâmplă să ai spectatori care nu sunt familiarizaţi cu acest gen de muzică şi mă bucur că, iată, am fost la ei acasă şi încercăm ca măcar pe unii dintre ei să-i atragem către această muzică” (Gabriel Croitoru).

Citiţi şi: Pianul călător al lui Horia Mihail a rămas la Tulcea

Horia Mihail a adăugat după experienţa cu Vioara lui Enescu: ,,Pe mine mă impresionează şi încă nu-mi revin din surpriza pe care am avut-o în faţa numărului mare de oameni care a venit la aceste recitaluri”. 

Vioara lui Enescu

Horia Mihail şi Gabriel Croitoru în cadrul turneului Vioara lui Enescu

Ca un gest firesc, după aceste emoţionante întâlniri, cei doi artişti au decis să reia această experienţă şi anul acesta. Cea de-a doua ediţie a turneului Vioara lui Enescu cu violonistul Gabriel Croitoru, care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziţie şi aflându-se în patrimoniul Muzeului naţional ,,George Enescu”), acompaniat de pianistul Horia Mihail, va avea loc în perioada 22 octombrie 2013 – 4 noiembrie 2013, în 3 oraşe şi 6 localităţi rurale din judetele Botoşani, Suceava, Vaslui, Sibiu, Ilfov şi la Sala Radio din Bucureşti.

Horia Mihail va cânta pe un pian electric ce va călători alături de instrumentişti.

Turneul Vioara lui Enescu va începe chiar în localitatea Liveni, în care s-a născut Enescu şi a luat primele lecţii de muzică de la un vestit lăutar al vremii. Periplul muzical cuprinde un recital extraordinar susţinut la Sala Radio din Capitală, pe data de 1 noiembrie, dedicat sărbătoririi împlinirii a 85 de ani de la înfiinţarea radioului public românesc.

Programul concertelor din cadrul turneului Vioara lui Enescu cuprinde piese de largă popularitate din literatura pentru vioară şi pian. Lucrări ale unor compozitori precum Tartini, Beethoven, Enescu, Chausson, Ravel vor putea fi ascultate în cadrul recitalurilor.

DATELE de desfăşurare ale concertelor –Vioara lui Enescu:

22 octombrie, Loc.Liveni, jud Botoşani

22 octombrie, Botoşani, Casa de Cultură

23 octombrie, Loc.Grăniceşti, jud Suceava

24 octombrie, Pogoneşti, jud Vaslui

24 octombrie, Bârlad, Pavilionul Marcel Guguianu

25 octombrie, Loc.Slimnic, jud.Sibiu

26 octombrie, Loc.Răşinari, jud.Sibiu

1 noiembrie, Bucureşti, Sala Radio

4 noiembrie, Loc.Cernica, jud. Ilfov

Foto credit: Virgil Oprina, turneul Vioara lui Enescu

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.

21
/04
/23

Festivalul Internațional „Vara Magică" invită pentru a 12-a vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în sezonul cald să vină la seria de opt concerte camerale și simfonice ce se va desfășura între 5 iulie și 23 august, în serile de miercuri, de la ora 19.30, la Ateneul Român.

20
/04
/23

Doar o zi ne mai desparte până la cel mai așteptat spectacol de muzică și dans, susținut de Georgian Legend. Cei mai apreciați 40 de artiști georgieni de muzică și dans, revin mâine 21 aprilie pe scena Sălii Palatului din București cu show de excepție. Prințese și prinți ai dansului vor încânta publicul cu dansuri pe melodii georgiene din vremuri de poveste, demult apuse.

20
/04
/23

Miercuri, 26 aprilie 2023 (19:00), concertul ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO va fi dedicat în exclusivitate genialului Wolfgang Amadeus Mozart, care în doar 35 de ani de viață a „respirat" muzică, lăsând în urma sa peste 800 de lucrări (simfonii, concerte, opere etc.), compuse începând de la vârsta de 5 ani!

19
/04
/23

Evenimentul sub umbrela „Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural / Musical Bridges Through Cultural Entrepreneurship”, proiect derulat de ARTmania Festival alături de Inferno Metal Festival & Music Conference și Midgardsblot Festival și la inițiativa ARTmania Events a avut loc în perioada 6-9 aprilie în Oslo, Norvegia.