Vioara lui Enescu va răsuna la Ateneul Român, în interpretarea lui Gabriel Croitoru
https://www.ziarulmetropolis.ro/vioara-lui-enescu-va-rasuna-la-ateneul-roman-in-interpretarea-lui-gabriel-croitoru-2/

Joi, 12 mai şi vineri, 13 mai 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Valentin Doni, prezintă publicului În lumina evocării-George Enescu de Ulpiu Vlad, Fantezia scoţiană, în mi bemol major, pentru vioară şi orchestră, op. 46 de Max Bruch, cu violonistul Gabriel Croitoru în ipostază solistică, şi Variaţiunile Enigma, op. 36 de Edward Elgar.

Un articol de Petre Ivan|10 mai 2022

După lucrarea de muzică contemporană a compozitorului Ulpiu Vlad, „În lumina evocării-George Enescu”, apreciatul violonist Gabriel Croitoru va interpreta, la vioara care i-a aparținut lui George Enescu, „Fantezia scoțiană” op. 46, pentru vioară și orchestră de Max Bruch. În 2008, Gabriel Croitoru a fost desemnat câştigătorul viorii ce a aparţinut lui George Enescu. Instrumentul a fost construit de Joseph Guarnerius în anul 1730, fiind supranumit şi Catedrala, datorită sunetului său puternic. „Fantezia scoțiană este o lucrare foarte dragă mie. Poate și din cauza faptului că este nemeritat prea puțin cântată. Acesta este motivul principal pentru care am ales-o ca program pentru colaborarea cu Filarmonica George Enescu, alături de care aș putea spune că am crescut, acordându-mi-se șansa de a apărea pe scena Ateneului încă de pe băncile liceului. Ne-am dorit cu toții reîntoarcerea la normalitatea sălilor pline de melomani și iată că așteptările noastre n-au fost în zadar. Vă așteptăm cu drag la concertul nostru!”, a declarat Gabriel Croitoru.

Dirijorul Valentin Doni afirmă că revine cu o deosebită satisfacție pe scena Ateneului Român, la pupitrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu”. În partea doua a concertului, vor fi interpretate Variațiunile Enigma Op. 36 de Edward Elgar. Compozitorul englez a pornit de la o temă muzicală, pe care a dezvoltat-o prin compunerea mai multor variațiuni de orchestră. Fiecare dintre cele 14 variațiuni caracterizează un prieten prin portrete sonore, fără să fie dezvăluit și numele acestuia. Autorul codifică această identitate printr-o criptogramă sub forma unor inițiale sau asteriscuri, pentru că „enigma trebuie să rămână enigmă”, după cum considera Elgar.

„Variațiunile Enigma reprezintă o capodoperă a muzicii simfonice universale, pe care o iubesc si o apreciez deosebit de mult prin frumusețea construcției ei. Compozitorul a demonstrat o tehnică desăvârșită ca orchestrator. Toate personajele reliefate în aceste variațiuni sunt reprezentate printr-o bogăție de culori sonore aidoma unui caleidoscop coloristic sonor. Această muzică reprezentă esența spiritului englezesc de la cele mai sensibile sentimente umane până la trăiri de înaltă ținută – unitate națională, demnitate și fermitate ale poporului britanic”, a subliniat Valentin Doni.

Joi, 12 mai, și vineri, 13 mai 2022, ora 19.00, Sala mare a Ateneului Român

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor
VALENTIN DONI

Solist
GABRIEL CROITORU

Program

Ulpiu Vlad
În lumina evocării – George Enescu

Max Bruch
Fantezia scoţiană, în mi bemol major, pentru vioară şi orchestră, op. 46

Edward Elgar
Variaţiunile Enigma, op. 36

 

Prețurile biletelor sunt:

Categoria I: 95 lei
Categoria II: 90 lei
Categoria III: 80 lei

 

Biletele se pot procura:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75

– Online, accesand site-ul www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar“. Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.

Accesul în sala Ateneului Român este permis conform legii.

VALENTIN DONI

Muzician complex, Valentin Doni este cunoscut în triplă ipostază: de dirijor, compozitor şi interpret. A urmat cursurile Institutului de Arte „G. Muzicescu” din Chişinău, între 1973 şi 1978, la clasa de dirijat a profesorului Isai Alterman şi la cea de compoziţie a profesorului Pavel Rivilis. În calitate de instrumentist – contrabas şi vioară – a activat în orchestra de muzică populară „Folclor”, „Mărţişor” şi în Orchestra Naţională de Cameră din Republica Moldova. În calitate de contrabasist a colaborat cu orchestra filarmonicii „M. Jora” din Bacău, România şi Orchestra Simfonică Europeană din Spania. A desfasurat și o activitate didactică ca profesor la Institutul de Arte „G.Muzicesu”(1980-1988) şi la Colegiul Republican de Muzică (1985-1987), ambele instituţii fiind din Chişinău.

În perioada 1991 – 2004 a fost dirijor permanent al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naţionale din Republica Moldova, din 1998 pînă în 2004 deţinand si funcţia de director artistic şi prim dirijor. Cu orchestra sa, dirijorul a întreprins turnee în Italia, Spania, Portugalia, România, Franţa, Austria, Ucraina, însumînd un numar important de concerte în care a prezentat de la capodopere ale muzicii universale pâna la piese contemporane în prima audiţie. Moldova, precum si in „Saptamana Internațională a Muzicii Noi” (2011, 2012) din România. Din 1993, Valentin Doni a dirijat în România orchestrele celor mai importante filarmonici din țară. De asemenea, în calitate de dirijor, a efectuat turnee și a fost invitat sa dirijeze orchestre din Franta, Italia, Germania, Slovacia, Portugalia, Spania, Grecia, Rusia, Armenia, Ucraina, Corea de Sud, si Bulgaria. Pentru merite deosebite şi realizări remarcabile în domeniul artelor, Valentin Doni a primit din partea preşedintelui Republicii Moldova titlul de Maestru în artă în anul 1999, iar în 2002 Guvernul Francez i-a conferit titlul de „Cavaler al Ordinului în Arte şi Litere”. În prezent, Valentin Doni activează în calitate de dirijor permanent in cadrul Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, România.

 

GABRIEL CROITORU

Violonistul Gabriel Croitoru este câştigătorul Premiului I la Concursul internaţional de vioară „Henryk Wieniawski” de la Lublin, Polonia – 1979 şi la Concursul internaţional de vioară „Pablo Sarasate” de la Pamplona, Spania – 1991, precum şi al Premiului pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de Sarasate. Deţine de asemenea Premiul II la Concursul internaţional „Tibor Varga” de la Sion, Elveţia, Premiul III la Concursul „N. Paganini” (Genova, Italia), Premiul special al juriului la Concursul internaţional „Fritz Kreisler” de la Viena, Premiul II la Concursul „Zino Francescatti” de la Aix-en-Provence (Franţa – 1987). A absolvit Liceul de Muzică din Bucureşti în 1983, la clasa prof. Mihai Constantinescu şi Conservatorul de Muzică din Bucureşti, în 1987, la clasa prof. Modest Iftinchi. S-a perfecţionat sub îndrumarea maestrului Ştefan Gheorghiu. De asemenea, a urmat cursurile de măiestrie susţinute de Salvattore Accardo şi Zino Francescatti. În 1984 a obţinut bursa Fundaţiei Samson-François şi Premiul special al juriului la Concursul internaţional de vioară „Jacques Thibaud”, Paris.
Gabriel Croitoru a apărut ca solist cu orchestra în mai mult de 1000 de concerte, în Europa şi Asia, acompaniat de orchestre prestigioase, printre care London Royal Philharmonic, Monte-Carlo Symphony, Lyon Symphony, Gewandhaus Leipzig Orchestra, Galicia Symphony, Queen Sofia Chamber Orchestra, String Festival of Lucerne Chamber Orchestra, sub bagheta unor dirijori precum Alan Tongue, Claude Bardon, Hiroaki Masuda, Paul Nadler, Michael Tabachnik, Jean Leber, Rudolf Baumgartner, Arturo Tamayo, Leopold Hager şi Emanuel Krivinne.

Din 1987, Gabriel Croitoru este solist concertist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti; este, de asemenea, prim violonist în Cvartetul de Stat „Transilvan” al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj. În paralel cu activitatea concertistică, predă vioara la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. În 1998, a câştigat concursul organizat de Ministerul Culturii, în colaborare cu Fundaţia Internaţională „Ion Voicu”, pentru atribuirea dreptului de folosinţă asupra singurei viori Stradivarius (supranumită Elder), vioară ce a fost cântată în ultimele decenii de cunoscutul violonist Ion Voicu, iar în 2008 (în urma anulării concursului din 1998) Gabriel Croitoru a fost desemnat câştigătorul viorii ce a aparţinut lui George Enescu, instrument pus la dispoziţie de către Muzeul Naţional „George Enescu”.

05
/05
/22

Peste 100 de tineri muzicieni din 32 de țări s-au înscris la a XVIII-a ediție a Concursului Internațional George Enescu la cele patru secțiuni dedicate: violoncel, vioară, pian și compoziție. Concurenții declarați eligibili prin respectarea condițiilor impuse de regulament vor participa la etapa online. Pentru prima oară în istoria Concursului, concurenții înscriși la vioară, violoncel și pian care vor trece de etapa online vor ajunge direct în Semifinală.

03
/05
/22

Pe 12 și 13 mai, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Valentin Doni, prezintă publicului „În lumina evocării-George Enescu” de Ulpiu Vlad, „Fantezia scoţiană, în mi bemol major, pentru vioară şi orchestră, op. 46” de Max Bruch, cu violonistul Gabriel Croitoru în ipostază solistică, și „Variaţiunile Enigma, op. 36” de Edward Elgar.

02
/05
/22

Duminică, 8 mai 2022, la ora 19.00, pe scena Ateneului Român, în cadrul CellEAST Festival 2022, va avea loc un recital susținut de profesorii invitați în cadrul festivalului și la cursurile de măiestrie Future CellEAST și MiniCellos, violonceliștii Andrei Ioniță, Denis Severin, Valentin Răduțiu, Răzvan Suma, Ștefan Cazacu, Mircea Marian, Marin Cazacu, Atanas Krastev, Dragan […]

20
/04
/22

EUROPAfest deschide ediția cu nr. 29 în prima zi din iulie cu un eveniment de excepție Opening Gala Concert. Protagoniștii serii vor fi PETER AUTSCHBACH - chitară și SAMIRA SAYGILI – voce, câștigătorii „Deutscher Rock und Pop Preis“, eveniment considerat Oscarul muzical al Europei. Alături de artiștii germani vor evolua trupe din SUA și Italia.

18
/04
/22

În cadrul celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între Republica Kazahstan și România, în data de 3 mai 2022, ora 19:00, va avea loc pe scena Operei Naționale București concertul „Muzica Marii Stepe – Uly Dala Sazy” susținut de către Orchestra Academică de Stat Folclor și Etnografie "Otyrar Sazy", cu suportul Ambasadei Republicii Kazahstan în România.

18
/04
/22

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.