Violoncelistul Răzvan Suma va concerta alături de pianistul Josu Okiñena pe scena Sălii Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/violoncelistul-razvan-suma-va-concerta-alaturi-de-pianistul-josu-okinena-pe-scena-salii-radio/

Vineri, 22 martie, începând cu ora 19:00, violoncelistul Răzvan Suma va concerta alături de pianistul Josu Okiñena pe scena Sălii Radio în cadrul unui eveniment cu specific spaniol.

Un articol de Andrada Văsii|18 martie 2013

Vineri, 22 martie (19.00), pe scena Sălii Radio, Răzvan Suma va interpreta alături de prietenul său, carismaticul pianist spaniol JOSU OKIÑENA, artist de mare virtuozitate cu o carieră solistică bogată, piese deosebite care poartă semnătura unor mari compozitori spanioli ai epocii moderne: Gaspar Cassado, Joaquin Nin, Aita Donostia, Anton Larrauri, Lorenzo Ondarra, Manuel De Falla.

Ce poate fi mai plăcut la început de primăvară decât o frumoasă călătorie în ţinuturile pline de farmec ale Spaniei, printre ritmuri de castaniete, evantaie şi volane colorate? Violoncelistul Răzvan Suma – care v-a încântat în 2012 în cele două turnee naţionale „Vă place BACH?” – vă aduce parfumul Spaniei la Bucureşti, printr-o incursiune fascinantă în lumea muzicii spaniole în cadrul concertului său extraordinar „Seară spaniolă cu Răzvan Suma”.

Întregul repertoriu este bazat pe motive folclorice tradiţionale spaniole, iar compozitorii incluşi în recital sunt repere ale artei muzicale din Spania: Cassado a fost şi unul dintre cei mai reprezentativi violoncelişti ai ţării, iar Aita Donostia (Părintele Donostia) este poate cel mai reprezentativ compozitor de muzică sacră din Ţara Baştilor. Ondarra a dedicat piesa ce va fi interpretată în recital chiar celor doi artişti: Răzvan Suma şi Josu Okiñena.

Povestea întâlnirii dintre Răzvan Suma şi pianistul Josu Okiñena se leagă de o întâmplare inedită şi amuzantă, petrecută şi ea pe tărâm spaniol, în anul 2002, când artistul român a participat la concursul internaţional „Villa de Llanes”, unde şi-a ales din lista pusă la dispoziţie de organizatori un pianist corepetitor care după sonoritatea numelui i s-a părut a fi… japonez! După obţinerea celei mai mari distincţii acordate, Răzvan Suma a legat o frumoasă prietenie cu pianistul spaniol, concretizată prin mai multe concerte de mare succes, susţinute cele mai importante săli de profil din Spania (Auditorio Nacional de Madrid, Kursall-San Sebastian ş.a), dar şi la Teatro Colon (Buenos Aires, Argentina).

Pentru alte informaţii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor Radio vă rugăm să consultaţi site-ul orchestre.srr.ro.
RĂZVAN SUMA este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în numeroasele recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume. Pe lângă activitatea concertistică din România, interpretează frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okinena, alături de care a concertat în săli ca “Auditorio Nacional de Madrid”, „Teatro Colon” din Buenos Aires sau „Kursall” din San Sebastian.

Pentru anul 2013, în afara proiectelor concertistice şi camerale, Răzvan Suma pregăteşte un nou turneu naţional intitulat Vă place Brahms ?

 

16
/07
/15

TVR prezintă concertul Filarmonicii din Viena de la Palatul Schönbrunn, dirijat pentru a doua oară de Zubin Mehta. Evenimentul este difuzat în două părţi, pe 18 iulie, de la ora 22.45, respectiv 25 iulie, de la 23.15, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

16
/07
/15

Se spune că au existat mulți dirijori legendari, dar un singur Herbert von Karajan. Probabil cel mai bine vândut artist de muzică clasică al tuturor timpurilor, Karajan s-a născut în Salzburg, în Austria, pe 5 aprilie, 1908, și a murit pe 16 iulie, 1989, în orașul în care a venit pe lume. Discurile lui s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare.

16
/07
/15

Trupa Byron concertează vineri, 17 iulie, de la ora 20.00, în Parcul Al.I.Cuza, la Foișorul de lemn. Evenimentul face parte din programul celei de-a X-a ediții a Stagiunii muzicale estivale, organizată de Primăria Sectorului 3. Intrarea publicului este liberă, iar accesul se face din strada Baba Novac, intersecție cu strada Câmpia Libertății.

15
/07
/15

Institutul Cultural Român de la Viena organizează duminică, 19 iulie, începând cu ora 10.30, un tur ghidat prin câteva locuri din capitala Austriei legate de biografia compozitorului român George Enescu, care a locuit şi studiat în Viena în perioada 1888-1894.

10
/07
/15

Orchestra Română de Tineret va participa, cu sprijinul ICR, la un turneu în Italia, Germania, Franța şi Austria în perioada 18 iulie -28 octombrie. Concertele vor avea loc la Dobbiacco pe 18 iulie, la Berlin pe 19 august, la Aix-en-Provence pe 2 septembrie și la Viena pe 28 octombrie 2015. Orchestra Română de Tineret este prima orchestră românească invitată să concerteze în celebra Konzerthaus din Viena.

09
/07
/15

La sfârşitul lunii septembrie, cel mai renumit cor din lume, Corul Armatei Roşii, ajunge în Capitală pentru a cuceri publicul bucureştean. Artiştii au adăugat în agenda turneului internaţional cel de-al doilea spectacol la Bucureşti, eveniment ce se va desfăşura pe 22 Septembrie, în aceeaşi locaţie - Sala Palatului.

08
/07
/15

Şapte orchestre din top 20 cele mai bune ale lumii în acest an vor concerta pe scena ediției 2015 a Festivalului Internațional George Enescu (30 august - 20 septembrie, București). Mai mult, publicul Festivalului se va putea bucura chiar de primele patru cele mai bine cotate orchestre ale lumii, conform unui top realizat de prestigioasa publicație britanică “Gramophone”.

07
/07
/15

Jazz in the Park 2015 a adunat peste 50 de mii de participanți, mai mult decât dublu față de ediția anterioară, iar Fondul Jazz in the Park s-a bucurat de un succes peste așteptări, au anunțat organizatorii festivalului.

07
/07
/15

Corurile reunite Cantus Mundi din Ucraina, Republica Moldova și România au cântat împreună sub bagheta Annei Ungureanu, dirijorul Corului Naţional de Cameră Madrigal - Marin Constantin, pe scenele ieșene, marcând inaugurarea secțiunii de concurs Cantus Mundi din cadrul Festivalului – Concurs Coral Internațional pentru Tineret "Gavriil Musicescu", ediția a III-a, desfășurată pe 4 iulie la Casa de Cultură a Studenților, Sala Gaudeamus.

05
/07
/15

Ediția cu numărul 3 a festivalului timișorean de jazz, JazzTM, a început în forță. De la artiști locali, până la nume mari din industrie, toți au oferit publicului un spectacol pe cinste.

01
/07
/15

CORUL DE COPII RADIO, ce aniversează anul acesta 70 de ani de la înfiinţare, un ambasador artistic al României peste hotare, participă ca invitat special pe 4 şi 5 iulie la IAŞI, la a III-a ediţie a Festivalului Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”, în cadrul căruia s-a organizat şi Concursul Internaţional Coral „Cantus Mundi”.