Violoncellissimo susține concerte în marile orașe din țară
https://www.ziarulmetropolis.ro/violoncellissimo-sustine-concerte-in-marile-orase-din-tara/

Violoncelistul Marin Cazacu şi cunoscutul ansamblu Violoncellissimo revin cu Turneul Naţional Violoncellissimo – Clasic la Puterea a treia, care va avea loc în această toamnă în întreaga ţară.

Un articol de Liliana Matei|7 octombrie 2024

Turneul Naţional Violoncellissimo – Clasic la Puterea a treia, ajuns anul acesta la a șasea ediție, are loc în lunile octombrie şi noiembrie și va ajunge în mari orașe ale României precum Arad, Deva, Bistrița, Ploieşti, Craiova, București, Botoșani, Iași, după ce a ajuns la Sibiu şi Sinaia în această vară.

„Turneul Național Violoncellissimo – Clasic la Puterea a treia continuă să fie o adevărată sărbătoare a violoncelului, un prilej de a aduce în fața publicului din întreaga țară o energie muzicală unică. Îmi doresc ca fiecare concert să fie o experiență memorabilă, în care sunetul acestui instrument minunat să ajungă la sufletele tuturor. Prin acest turneu, ne propunem să demonstrăm că muzica clasică poate fi accesibilă, plină de viață și emoție, indiferent de orașul în care ajungem”, declară violoncelistul Marin Cazacu.

Violoncellissimo este unul dintre cele mai vestite ansambluri camerale românești din ultimii cincisprezece ani și s-a format la inițiativa renumitului violoncelist Marin Cazacu. Alături de actuali şi foşti studenţi ai săi, acesta a deschis un nou drum în promovarea muzicii şi a tinerelor talente din România. În anul 2001, concertul susținut de Violoncellissimo în cadrul Festivalului Internațional George Enescu s-a bucurat de un mare succes. Șapte ani mai târziu, Violoncellissimo uimea publicul cu un moment muzical fără precedent, când 60 de violonceliști au urcat pe scena Ateneului Român – „un concert demn de cartea recordurilor”, după cum a scris, la acel moment, presa. În data de 26 mai 2013, Marin Cazacu a urcat din nou pe scena Ateneul Român, de această dată într-un concert extraordinar alături de 100 de violonceliști.

În ultimii ani, ansamblul Violoncellissimo a susținut concerte în cadrul a unor importante evenimente culturale din România și străinătate, dintre care amintim: Concert cu ocazia aniversării a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Ziua Culturii Naționale, Gala premiilor UNITER, Hope Concert si UNESCO 2021. În 2023 Ansamblul Violoncellissimo a susținut două concerte extraordinare cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României la Madrid şi Barcelona.

ITINERAR

Avanpremiere în festivaluri de vara:

10 iulie, ora 19:30 – Bucureşti, Ateneul Român, în Festivalul Vara Magică.

19 iulie, ora 20:00 – Sibiu, Piaţa Mare din Sibiu, în Festivalul Classic for Pleasure

25 august, ora 19:00 – Sinaia, Parcul Ştirbei – în Festivalul “Enescu şi muzica lumii”

Turneul național:

11 octombrie, ora 19:00 – Arad, Palatul Culturii

12 octombrie, ora 19.00 – Deva, Teatrul de Artă

13 octombrie, ora 19.00 – Bistriţa, Palatul Culturii

18 octombrie, ora 19:00 – Ploiești, Sala Filarmonicii

20 octombrie, ora 19:00 – Craiova, Sala Filarmonicii

26 octombrie, ora 19:00 – București, Ateneul Român

1 noiembrie, ora 19:00 – Botoşani, Sala Filarmonicii

3 noiembrie, ora 19:00 – Iaşi, Sala Unirii

Programul final: www.violoncellissimo.ro

 

06
/01
/23

Tenorul Rolando Villazón este invitatul special al celor două reprezentații ale spectacolului „Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti, în regia lui Andrei Șerban, conducerea muzicală Ciprian Teodorașcu, de pe scena Operei Naționale București. Reprezentațiile vor avea loc joi, 12 ianuarie, și sâmbătă, 14 ianuarie, ora 18:30.

04
/01
/23

Filarmonica "George Enescu" celebrează Anul Nou în concertele de joi 5 și vineri 6 ianuarie 2023, ora 19.00, pe scena Ateneului Român. Sub bagheta maestrului David Crescenzi, vor evolua Orchestra Simfonică și Corul Filarmonicii, într-un program ce cuprinde lucrări de Gioachino Rossini, Giuseppe Verdi, Pietro Mascagni, Gaetano Donizetti, Amilcare Ponchielli, Johann Strauss-fiul și Emile Waldteufel. Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner.

22
/12
/22

Palatul Bragadiru vă invită vineri, 23 decembrie, de la ora 19:00, la concertul extraordinar „Din suflet, de Crăciun” - o producție originală în care repertoriul și coregrafia se îmbină grațios, alături de o experiență wine-tasting de neuitat, pentru a putea savura Ajunul Crăciunului în atmosfera sofisticată a unui palat, monument istoric, fondat în anul 1905.

22
/12
/22

Corul Filarmonicii „George Enescu", pregătit de maestrul Ion Iosif Prunner, susţine la Berlin un concert extraordinar pe 23 decembrie, de la ora 20 (Ora României), concert transmis live de Radio România Muzical. Deplasarea în Germania şi partea de tour management pentru acest eveniment sunt asigurate de Artexim, organizatorul Festivalului Internaţional George Enescu.

21
/12
/22

În perioada 4 – 20 decembrie 2022 Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a susținut 9 spectacole care s-au desfășurat cu casa închisă, în cadrul turneului național „Pe drumul Crăciunului”, care a avut loc la Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Timișoara, Craiova, Suceava, Iași și București. Invitați speciali ai Corului Madrigal au fost actorii Ofelia Popii și Marius Turdeanu.

21
/12
/22

Strălucita atmosferă plină de fervoare a muzicii clasice este rezervată celor care vor alege să se bucure de trecerea dintre ani la Sibiu. Aflat la cea de-a 14-a sa Ediție, Concertul de Anul Nou de la Sibiu continuă să inoveze formula vieneză și propune publicului tema sonoră a unui «City Break».

20
/12
/22

În preajma Crăciunului, Filarmonica "George Enescu" invită publicul în zilele de joi, 22 decembrie şi vineri, 23 decembrie la ultimele concerte programate în stagiunea simfonică din anul 2022. La pupitrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii se va afla dirijorul francez Nicolas Simon, iar ca soliste vor evolua violonistele Sarah şi Deborah Nemţanu, născute la Bordeaux într-o familie de muzicieni de origine română, cu remarcabile cariere internaţionale.

19
/12
/22

Prima parte a stagiunii 2022-2023 se încheie la Sala Radio cu un eveniment de cea mai înaltă ținută artistică! Vineri, 23 decembrie (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio, în primă audiție în România, Swing Symphony, lucrare compusă de celebra personalitate a jazz-ului mondial Wynton Marsalis. Acesta este deținător a 9 premii Grammy și director artistic de jazz al cunoscutului Lincoln Center – New York, una dintre cele mai importante scene ale Americii. O altă creație semnată de artistul american (Blood on the Fields) este prima compoziție de jazz care a obținut vreodată Premiul Pulitzer pentru muzică.

16
/12
/22

Folclor românesc și argentinian, muzică clasică și jazz, operă și musical, colinde și o expoziție de artă cu vânzare, toate acestea pentru a sărbători un Crăciun de neuitat, într-un palat cu aer interbelic, monument istoric, fondat în anul 1905.

09
/12
/22

Teatrul Nottara a lansat în această toamnă proiectul „Dialoguri fără mască”, o serie de întâlniri cu personalități ale vieții culturale din România, artiști, medici, scriitori, oameni care în domeniul lor au schimbat lumea.