Violonistul Alexandru Tomescu, sub bagheta lui Gerd Schaller, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/violonistul-alexandru-tomescu-sub-bagheta-lui-gerd-schaller-la-sala-radio/

Melomanii vor avea vineri, la Sala Radio, bucuria reîntâlnirii cu violonistul Alexandru Tomescu, care va interpreta sub bagheta dirijorului german Gerd Schaller Concertul nr. 2 în si minor pentru vioară şi orchestră de Niccolo Paganini.  Potrivit unui comunicat de presă, programul serii va mai oferi publicului două partituri îndrăgite: uvertura operei „Wilhelm Tell”, care face […]

Un articol de Andrada Văsii|13 noiembrie 2012

Melomanii vor avea vineri, la Sala Radio, bucuria reîntâlnirii cu violonistul Alexandru Tomescu, care va interpreta sub bagheta dirijorului german Gerd Schaller Concertul nr. 2 în si minor pentru vioară şi orchestră de Niccolo Paganini. 

Potrivit unui comunicat de presă, programul serii va mai oferi publicului două partituri îndrăgite: uvertura operei „Wilhelm Tell”, care face parte din ultima creaţie a lui Rossini şi Simfonia a VII-a, compoziţie a lui Ludwig van Beethoven.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

O prezenţă deja constantă pe scena Sălii Radio, dirijorul Gerd Schaller şi-a început cariera colaborând cu Opera de Stat din Hanovra. Repertoriul său este extrem de bogat şi cuprinde lucrări din repertoriul simfonic, vocal-simfonic şi de operă.

Cu o carieră impresionantă, ce se întinde pe 4 continente şi peste 30 de ţări, Alexandru Tomescu este unul dintre cei mai mari muzicieni români.

Palmaresul lui Alexandru Tomescu numără peste 100 de premii I naţionale şi nu mai puţin de 26 de distincţii internaţionale, la concursuri de prestigiu.

De-a lungul a peste 20 de ani de activitate concertistică, acordurile viorii lui Alexandru Tomescu au răsunat în cele mai mari săli de concerte ale lumii.

Solist concertist al Orchestrei Naţionale Radio – Bucureşti, Tomescu deţine celebra vioară Stradivarius Elder – Voicu din 1702, instrument ce face parte din patrimoniul naţional.

Sursa: Agerpres

08
/11
/13

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă, săptămâna viitoare, spectacolele „Mozart Steps” şi „O poveste japoneză” la Bucureşti. Evenimentele vor avea loc în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”.

07
/11
/13

The Bed is Broken, premiat la atelierul de film documentar Aristoteles Workshop 2012, a fost ales în selecţia oficială a uneia dintre cele mai importante competiții din lume: Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA).

07
/11
/13

CRONICĂ DE FILM Film cu pretenţii, „O vară foarte instabilă“, noul lungmetraj al Ancăi Damian, este – prin formă şi conţinut - atipic în peisajul cinematografic românesc. Asta nu îl face un film redutabil, ci mai degrabă o experienţă insolită, incapabilă să depăşească însă unele convenţii.