Violonistul Gabriel Croitoru și romanțele lui Beethoven, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/violonistul-gabriel-croitoru-si-romantele-lui-beethoven-la-sala-radio/

Bach, Beethoven şi Mozart sunt cei trei „titani” ai repertoriului simfonic reuniţi în concertul Orchestrei de Cameră Radio, programat miercuri, 9 decembrie (19.00) la Sala Radio, eveniment derulat sub bagheta lui RĂSVAN CERNAT şi cu participarea violonistului GABRIEL CROITORU.

Un articol de Liliana Matei|5 decembrie 2015

În programul serii veţi avea ocazia să ascultați cele două romanţe pentru vioară şi orchestră compuse de Beethoven, în interpretarea lui Gabriel Croitoru, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio ce deţine dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”. Repertoriul serii cuprinde și Suita a doua în si minor de Bach – solo flaut: Marian Olaru – și una dintre creațiile mozartiene: Simfonia nr. 39 în mi bemol major.

Provenit dintr-o familie cu tradiţie în domeniul muzical – nepot al sopranei Margareta Metaxa, membră fondatoare a Operei Române – RĂSVAN CERNAT a urmat cursuri de perfecţionare cu dirijorul Franco Ferrara la Veneţia şi cu Sergiu Celibidache la Bologna şi Paris. După debutul dirijoral, petrecut în 1975, au urmat concerte foarte apreciate alături de orchestrele simfonice din toate oraşele mari ale ţării, precum şi turnee peste hotare.
Titular al Filarmonicii “Gheorghe Dima” din Brașov, apoi al Operei Naționale din Iași, Director Artistic, Prim Dirijor și Director General al Operei Naționale Române din București, Director și Prim Dirijor al Filarmonicii “Marea Neagră” din Constanța, Director General și Prim Dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” din Constanța, Prim Dirijor al Teatrul Național de Operă și Balet “Maria Bieșu” din Chișinău, Răsvan Cernat are la activ peste 1500 de concerte simfonice, vocal-simfonice, spectacole de operă și balet.

A susținut concerte, spectacole și turnee în Japonia, Franța, Italia, Spania, Elveția, Olanda, Belgia, Danemarca, Grecia, Germania, Rusia ș.a. A compus muzică de cameră, lieduri şi muzica pentru şapte filme de lung metraj (două dintre ele aducându-i premiul Asociației Cineaștilor). A înregistrat muzică de scenă și de film, lucrări simfonice și de balet.

Violonistul GABRIEL CROITORU se bucură de peste o mie de apariţii scenice. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră „Regina Sofia“, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, S.U.A. Începând din 2011, a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură, sub titlul “Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi “Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail).

Pe 22 ianuarie 2015, Gabriel Croitoru a fost aplaudat alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail într-un recital extraordinar la Londra, parte a unui amplul program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului, manifestări organizate de Institutul Cultural Român din Londra.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

09
/06
/15

Reinventat în Farid Fairuz, coregraful si performerul Mihai Mihalcea a fost invitat recent să sustină trei reprezentații cu spectacolul “Realia (București-Beirut)” în cadrul festivalului Rencontres choregraphiques internationales de Seine-Saint-Denis, care de-a lungul timpului a lansat si conscrat nume devenite celebre ale scenei internationale de dans si performance.

09
/06
/15

Un festival devenit tradiție pe scena culturală a orașului, Bucharest Music Film Festival a ajuns la cea de-a X-a ediție și va celebra acest moment alături de bucureșteni în Piața George Enescu, în perioada 19 -28 iunie.

09
/06
/15

La finalul unei stagiuni în care a oferit lunar publicului un frumos concert de folclor de calitate, ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO vă invită duminică, 14 iunie (17.00), la Sala Radio, la un concert deosebit intitulat „Şlagărele muzicii populare româneşti”.

02
/06
/15

Simfonia fantastică, celebra creaţie a lui BERLIOZ, dirijorul vienez SASCHA GOETZEL, JAN MRÁČEK, tânărul violonist ceh de doar 24 de ani, distins în 2014 cu premiul I la Fritz Kreisler International Violin Competition – Viena şi singurul concert pentru vioară semnat de BRAHMS sunt elementele reunite în evenimentul prezentat vineri, 5 iunie (19.00) de Orchestra Naţională Radio.

01
/06
/15

Pe 3 iunie, violonistul Alexandru Tomescu și clavecinistul Andrea Coen vor susține un concert la Ateneul Român, cu ocazia Zilei Naționale a Italiei. Evenimentul a devenit deja o tradiție, acesta fiind al doilea an în care muzicieni de prestigiu urcă pe scena Ateneului pentru a sărbători ziua Republicii Italiene în România.

28
/05
/15

Pentru prima dată tango-ul, genul emblematic argentinian, pătrunde în spaţiile încărcate de istorie ale Castelului Peles şi Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia. Cu ocazia ediţiei a II a a Turneului Naţional “Vă place Tango?”, violoncelistul Răzvan Suma, Analia Selis - voce şi Julio Santillán - chitarist şi compozitor, vor concerta sâmbătă 30 mai, ora 16, la Sinaia, în cadrul Stagiunii Sunetul Muzicii şi duminică 31 mai ora 12 în închiderea ediţiei a IV a a Mogoşoaia ClasicFest.