Violonistul Gabriel Croitoru și romanțele lui Beethoven, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/violonistul-gabriel-croitoru-si-romantele-lui-beethoven-la-sala-radio/

Bach, Beethoven şi Mozart sunt cei trei „titani” ai repertoriului simfonic reuniţi în concertul Orchestrei de Cameră Radio, programat miercuri, 9 decembrie (19.00) la Sala Radio, eveniment derulat sub bagheta lui RĂSVAN CERNAT şi cu participarea violonistului GABRIEL CROITORU.

Un articol de Liliana Matei|5 decembrie 2015

În programul serii veţi avea ocazia să ascultați cele două romanţe pentru vioară şi orchestră compuse de Beethoven, în interpretarea lui Gabriel Croitoru, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio ce deţine dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”. Repertoriul serii cuprinde și Suita a doua în si minor de Bach – solo flaut: Marian Olaru – și una dintre creațiile mozartiene: Simfonia nr. 39 în mi bemol major.

Provenit dintr-o familie cu tradiţie în domeniul muzical – nepot al sopranei Margareta Metaxa, membră fondatoare a Operei Române – RĂSVAN CERNAT a urmat cursuri de perfecţionare cu dirijorul Franco Ferrara la Veneţia şi cu Sergiu Celibidache la Bologna şi Paris. După debutul dirijoral, petrecut în 1975, au urmat concerte foarte apreciate alături de orchestrele simfonice din toate oraşele mari ale ţării, precum şi turnee peste hotare.
Titular al Filarmonicii “Gheorghe Dima” din Brașov, apoi al Operei Naționale din Iași, Director Artistic, Prim Dirijor și Director General al Operei Naționale Române din București, Director și Prim Dirijor al Filarmonicii “Marea Neagră” din Constanța, Director General și Prim Dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” din Constanța, Prim Dirijor al Teatrul Național de Operă și Balet “Maria Bieșu” din Chișinău, Răsvan Cernat are la activ peste 1500 de concerte simfonice, vocal-simfonice, spectacole de operă și balet.

A susținut concerte, spectacole și turnee în Japonia, Franța, Italia, Spania, Elveția, Olanda, Belgia, Danemarca, Grecia, Germania, Rusia ș.a. A compus muzică de cameră, lieduri şi muzica pentru şapte filme de lung metraj (două dintre ele aducându-i premiul Asociației Cineaștilor). A înregistrat muzică de scenă și de film, lucrări simfonice și de balet.

Violonistul GABRIEL CROITORU se bucură de peste o mie de apariţii scenice. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră „Regina Sofia“, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, S.U.A. Începând din 2011, a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură, sub titlul “Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi “Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail).

Pe 22 ianuarie 2015, Gabriel Croitoru a fost aplaudat alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail într-un recital extraordinar la Londra, parte a unui amplul program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului, manifestări organizate de Institutul Cultural Român din Londra.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

30
/05
/23

Formația post-punk britanică Dry Cleaning va concerta pentru prima dată la București – miercuri, 31 mai, după ora 20, la Control Club. Cunoscută pentru stilul unic bazat pe spoken word, trupa se află într-un turneu european pentru promovarea celui mai recent release, ”Swampy”.

29
/05
/23

Cea de-a doua ediție a Bucharest Opera Festival aduce pe scena Operei Naționale București producţii de pe două importante scene europene : „Manon Lescaut” de G. Puccini, coproducţie Teatrul Național din Belgrad – Opera Madlenianum (17 iunie) şi „Pelleas și Melisande” de Debussy,  producţie a Operei Maghiare de Stat din Budapesta (23 iunie). 

26
/05
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” dirijat de Cezar Verlan, invită publicul la primul concert dedicat celor mai mici spectatori - bebelușilor (0-12 luni) și femeilor însărcinate. Concertul „Madrigal for Babies” este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, și are loc sâmbătă, 3 iunie 2023, începând cu ora 11:00, la Circul Metropolitan București.

25
/05
/23

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, inclusiv folclor, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 26 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.

24
/05
/23

Șapte trupe și trei DJ alcătuiesc valul 3 de artiști anunțați la Rocanotherworld 2023: Subcarpați, The Mono Jacks, byron, Grimus, Hvnds, Ottis Coeur, Coven Clash, Ufe, Bully și K-lu se alătură pe scenele Rocanotherworld 2023, ce va avea loc la Iași în perioada 22-25 iunie 2023.