Viorel Vasile Buda, ales vicepreşedinte al CNA
https://www.ziarulmetropolis.ro/viorel-vasile-buda-ales-vicepresedinte-al-cna/

Consiliul Naţional al Audiovizualului l-a ales marţi, într-o şedinţă cu uşile închise, pe Viorel Vasile Buda ca vicepreşedinte al instituţiei. Votul a fost secret. Potrivit unor surse, Viorel Vasile Buda a obţinut 6 voturi ”pentru”, iar contracandidaţii săi Alexandru Jucan – 3 voturi, Lorand Turos şi Cristina Trepcea câte un vot. Născut în Carei, judeţul […]

Un articol de Andrada Văsii|9 ianuarie 2013

Consiliul Naţional al Audiovizualului l-a ales marţi, într-o şedinţă cu uşile închise, pe Viorel Vasile Buda ca vicepreşedinte al instituţiei. Votul a fost secret.

Potrivit unor surse, Viorel Vasile Buda a obţinut 6 voturi ”pentru”, iar contracandidaţii săi Alexandru Jucan – 3 voturi, Lorand Turos şi Cristina Trepcea câte un vot.

Născut în Carei, judeţul Satu Mare, în 29 iunie 1952, Viorel Vasile Buda a fost profesor de fizică, inspector şcolar general şi deputat PNL în legislatura 2008-2012.

Pe 28 decembrie, Laura Corina Georgescu a fost aleasă, prin vot secret, de membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului, preşedinte al acestui for, cu nouă voturi „pentru” şi unul „împotrivă”, această propunere urmând să fie supusă validării de către Parlament.

De asemenea, CNA l-a ales pe 28 decembrie ca vicepreşedinte interimar pe Răsvan Popescu cu mandat până pe 15 ianuarie, pentru că niciunul dintre candidaţii pentru această calitate – Răsvan Popescu şi Lorand Turos – nu a întrunit, în urma celor trei tururi de vot, numărul necesar de voturi pentru a fi ales.

Potrivit Legii audiovizualului şi Regulamentului de organizare şi funcţionare a CNA, Consiliul este condus pentru un mandat de şase ani de un preşedinte, asimilat funcţiei de ministru, numit prin votul Parlamentului, dintre membrii Consiliului, la propunerea acestora.

Alegerea candidatului/ candidaţilor pentru funcţia de preşedinte şi/ sau de vicepreşedinte al CNA se face prin vot secret. În cazul în care candidaţii nu întrunesc numărul de voturi necesar pentru a fi aleşi în funcţia de preşedinte şi/ sau vicepreşedinte, votul se poate relua de cel mult trei ori. Dacă nici în acest caz nu se reuşeşte alegerea candidatului pentru funcţia de preşedinte şi/ sau de vicepreşedinte, se declanşează o nouă procedură de alegere, cu respectarea condiţiilor prevăzute mai sus.

De la înfiinţarea CNA în 1992, Consiliul a avut cinci preşedinţi: Titus Raveica, Sorin Moldovan, Şerban Madgearu, Ralu Filip şi Răsvan Popescu.

Structura CNA s-a modificat din 20 decembrie ca urmare a expirării mandatelor a şase membri şi intrării în vigoare a Hotărârii Parlamentului din 30 noiembrie prin care au fost numiţi alţi şase membri titulari.

Parlamentul i-a votat, pe 30 octombrie, pe Viorel Vasile Buda (PNL), Lorand Turos (UDMR), Maria Monica Gubernat (PSD), Răsvan Popescu (PSD), Florin Gabrea (reprezentant al Preşedinţiei) şi Laura Corina Georgescu (reprezentant al Guvernului) în calitate de membri titulari ai CNA, cu un mandat de şase ani.

Membrii supleanţi votaţi de plenul reunit în 30 octombrie sunt Gheorghe Bălăşoiu (PSD), Orsolya Eva Borsos (UDMR), Mircea Valeriu Deacă (Preşedinţie), Alexandru Ion Giboi (Guvern) şi Nicoleta Ioana Nicolae (PNL).

Mandatele expirate au aparţinut lui Răsvan Popescu (preşedinte CNA), Ioan Onisei (vicepreşedinte), Gelu Trandafir, Valeriu Mircea Deacă, Constantin Duţu şi Lorand Turos – membri titulari.

Din noul Consiliu vor mai face parte Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Christian Mititelu, Mihai Mălaimare şi Valentin – Alexandru Jucan, ale căror mandate validate de Parlament în 2008 şi 2012 vor expira în 2014 şi 2018.

Sursa: Agerpres

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.