“Generaţia tânără are multe de învăţat şi, din păcate, nu prea mai are de la cine. Marii actori au îmbătrânit sau au plecat dintre noi, iar în societatea noastră modelele au dispărut.” – Virgil Ogăşanu. Renumitul actor împlineşte astăzi 76 de ani.
Un articol de Petre Ivan|17 iunie 2016
Născut la Turnu Severin, Virgil Ogăşanu a absolvit Institutul de Artă Teatrală si Cinematografie din Bucureşti în anul 1964, la clasa profesoarei Beate Fredanov.
A fost repartizat la Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, iar din 1965 joacă pe scena Teatrului Lucia Sturdza Bulandra. Debutul în cinematografie a avut loc în 1962, cu pelicula Doi baieti ca pâinea calda, ultimele două apariţii pe marele ecran fiind cele din aclamatele şi premiatele „Q.E.D.” (2013) şi „De ce eu?” (2015).
În anul 2002 a fost decorat cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler „pentru prestigioasa cariera artistica si talentul deosebit prin care au dat viata personajelor interpretate in filme, dar si pe scena, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.
În adolescenţă, prizonier într-un oraş în care nu exista un teatru permanent, Virgi Ogăşanu nu a crezut nicio clipă că va deveni vreodată actor:
„Mai venea pe la noi teatrul de estradă cu Sergiu Malagamba, cu Gică Petrescu. Mă duceam la spectacole de plictiseală, căci nu prea aveam ce să fac în orăşelul acela. Apoi, la şcoală ni s-a propus să facem o piesă de teatru, şi acolo am descoperit că pot juca. Eram convins că toată lumea glumeşte când îmi spunea să mă fac actor. Nici nu-mi trecea prin cap, mai ales că tatăl meu voia să mă fac medic veterinar. În cele din urmă m-am prezentat la examen. Am fost două mii de candidaţi pe 80 de locuri. Institutul era pe cheiul Gârlei, unde e acum Teatrul Bulandra. O mare de oameni aştepta.
Am avut emoţii pentru că ştiam că în sală sunt personalităţi precum Costache Antoniu sau Ştefan Ciubotăraşu. Cum te numeşti?, De unde eşti?, Ce ne-ai pregătit?. Aveam un repertoriu, şi ei alegeau ce să spun. Au ales să recit Zdreanţă. Simţieam cum un picior începe să-mi tremure. Cu cât căutam să mă stăpânesc, cu atât era mai rău. M-au oprit. Stai jos, ia un pahar cu apă. Spre surprinderea mea am fost admis. Am fost coleg cu Mariana Mihuţ, cu Vali Seciu, cu Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ştefan Radof, Costel Constantin, Ilinca Tomoroveanu, Florina Cercel… Am avut noroc. Am fost o clasă foarte bună, «Generaţia de Diamant», aşa ni se spunea. – Virgil Ogăşanu
Foto: Virgil Ogăşanu – cinemagia
