„Visătorul”, o nouă premieră la Teatrul Evreiesc de Stat
https://www.ziarulmetropolis.ro/visatorul-o-noua-premiera-la-teatrul-evreiesc-de-stat/

Teatrul Evreiesc de Stat prezintă comedia muzicală VISĂTORUL, libretul şi muzica Jean-Henri Blumen, în traducerea Myei Liontescu, Ralucăi Andrei şi Irinei Matei. Regia artistică este semnată de Rafael Goldwaser.

Un articol de Liliana Matei|28 iunie 2017

Din distribuţie fac parte: Rafael Goldwaser, Mihai Ciucă, Luana Stoica, Geni Brenda, Andrei Bibire şi Ştefan Eparu.

Jean-Henri Blumen, născut la Paris, a fost inspirat de muzica Klezmer. Colaborator al Operei din Paris, a întemeiat în anul 1968 Ansamblul muzical Kol Aviv — care avea în repertoriu cântece şi dansuri din Israel — şi  l-a condus timp de 15 ani. A obţinut Marele Premiu al Discului, a participat la Festivalul de la Avignon şi a compus muzica filmului Aventurile lui Rabbi Jacob.

Muzician, director de companii, autor dramatic, Jean-Henri Blumen este un creator de spectacole ce îmbină teatrul, dansul şi muzica. Cea mai recentă realizare, creaţia teatralǎ Mazel Tov, tout va mal! a avut premiera anul trecut la Paris şi s-a bucurat de o apreciere elogioasǎ din partea criticii.

Libretul comediei muzicale VISĂTORUL este inspirat de o aventurǎ a lui Menahem Mendl, personaj pitoresc din literatura idiş, apărut la sfârşitul secolului XIX sub pana marelui scriitor, Şalom Alehem. Visătorul Menahem Mendl şi-a părăsit satul pentru a-şi încerca norocul la oraş. Are de gând sǎ creeze o agenţie matrimonialǎ care să prospere până în America. Dar iatǎ-l confruntat cu alţi visǎtori…

,,Sunt oare şi eu un visător în acest an 2017? E cu totul posibil. Teatrul şi muzica îmi dau posibilitatea sǎ visez şi eu nu mă abţin. Mi-am însuşit o mică parte a moştenirii culturale idiş, una din numeroasele scrisori ale lui Menahem Mendl, pentru a face o piesă originalǎ în care am amestecat situaţii, acţiuni şi personaje inspirate de mine. Prezint marile visuri de la începutul secolului XX, visul american, visul socialismului, visul sionismului. Ascultând acum aceste cântări pline de speranţă, ştim azi ce au devenit  aceste utopii. Piesa mea cuprinde un joc de iluzii si decepţii. Menahem Mendl, micul visător ieşit din popor, ne antrenează în acest joc; şi prin aventura lui, dorinţele nostre secrete de succes şi fericire se proiectează pe scenă. Dar viaţa nu se desfăşoară întotdeauna cum dorim şi apar deziluziile. În ciuda obstacolelor, a soartei  potrivnice, a eşecurilor, Visătorul păstrează întotdeauna încrederea într-un viitor mai bun. El ne dă o lecţie de viaţă. Iată de ce muzica mea cântă atât decepţiile, cât şi speranţa şi bucuria, căci aceste sentimente aparţin condiţiei umane.” (Jean-Henri Blumen)

Spectacolul este o comedie muzicală în limba idiș, cu translație în limba română.

Premiera oficială va avea loc joi, 29 iunie, și vineri, 30 iunie, de la ora 19.00.

22
/12
/15

În anii '50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.

22
/12
/15

Știați când se primeau crenvurștii la restaurantul Berlin din centrul Bucureștiului? Dar de „povestea cozii” ați auzit? Oare cum se iubea la 14 grade, cu zăpada intrată în apartament? Câțiva scriitori români deapănă, cu haz, amintiri din comunism.

22
/12
/15

Grand Cinema & More răsplătește iubitorii de balet cu o experiență unică în luna ianuarie, la Moscova. Câștigătoarea promoției Bolshoi desfășurată în perioada 15 octombrie – 14 decembrie este Elena Carmen Rădulescu, din București, care va viziona spectacolul “Îmblânzirea Scorpiei” din 24 ianuarie 2016, direct pe scena celebrului teatru Bolshoi din Moscova. 

21
/12
/15

Șase filme propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate între 8 și 10 ianuarie 2016 la Cinema Union din București. Weekend-ul de Oscar include două dintre peliculele care au fost anunțate de curând pe lista scurtă la premiul Oscar și au șanse la o nominalizare: Mustang (Franța) și Le tout nouveau testament (Belgia). Celelalte filme din program: Aferim!, The Assassin, Rams și Arabian Nights.

21
/12
/15

Anul 2015 a fost unul destul de bun pentru cinematografia română, după un dezastruos 2014: peste 20 de lungmetraje de ficţiune şi documentare, dintre care multe debuturi, lansate în cinematografe sau exclusiv la HBO, prezenţe în festivaluri importante şi câteva premii.

21
/12
/15

În vremea în care în satele de pe malul Argeșului, portocalele și bananele erau semn clar că se sfârșește anul, curentul electric era un adevărat lux, la fel ca și pâinea, iar o noapte de program TV reprezenta un miracol, oamenii încă erau legați cu fire nevăzute de obiceiuri străvechi. Și ce obicei putea fi mai de căpătâi în acea perioadă de mare puținătate a hranei decât tăiatul porcului.

21
/12
/15

Actrița Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia. După peste 55 de ani de carieră, dedicaţi teatrului şi filmului românesc, Teatrul de Comedie a realizat o expoziție de fotografie care rememorează unele dintre cele mai frumoase roluri ale ei pe scena acestui teatru.

20
/12
/15

FOTO/VIDEO EXCLUSIV Ziarul Metropolis. Prima lectură pentru spectacolul „Nemuritorul”, cu Radu Beligan, Maia Morgenstern și Marius Bodochi, în regia lui Dan Tudor, pe un text de Mona Radu, care va fi pus în scenă la Teatrelli, a avut loc cu câteva zile înainte de Crăciun.

20
/12
/15

Surpriză in Concertul de Crăciun „Grigore Leșe la Sala Palatului“: maestrul Leșe, doctor in muzica, il va avea invitat in spectacol pe tanarul care a reusit sa starneasca cel mai mare val de emotie si sa fie considerat „fenomenul” anului in Romania – moldoveanul Andrei Ioniță.

19
/12
/15

15 februarie 2016 este data la care vor fi anunțați câștigătorii premiilor Grammy, probabil cele mai cunoscute și importante distincții din industria muzicală. Printre numeroase alte categorii, și cea dedicată muzicii clasice; printre nominalizări, mai multe discuri la care am avut acces și din România, difuzate și la Radio România Muzical.