„Visul numărul 9“ de David Mitchell – o odiseea urbană inspirată de cântectul lui John Lennon
https://www.ziarulmetropolis.ro/visul-numarul-9-de-david-mitchell-odiseea-urbana-a-unui-tanar-cu-o-imaginatie-debordanta-inspirata-de-cantectul-legendarului-john-lennon/

Joi, 22 martie, de la ora 19.00, se lansează la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, romanul Visul numărul 9, de David Mitchell, recent apărut în traducerea lui Mihnea Gafiţa. Într-un registru stilistic uimitor, scriitorul britanic ne poartă în acest roman prin lumea halucinantă a metropolei Tōkyō. Romanul preia titlul cântecului #9 Dream de John Lennon, compozitorul preferat al personajului central.

Un articol de Petre Ivan|16 martie 2018

Vor prezenta cartea Cosmin Ciotloș, critic literar, Șerban Georgescu, coordonatorului Centrului de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru“ din Cadrul Universității Româno-Americane și Cristian Pătrășconiu, scriitor și jurnalist cultural.

Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. În partea a doua a evenimentului, plecând de la anumite teme ale romanului, vom discuta despre cyberpunkul japonez și începuturile culturii pop.

Visul numărul 9, cu energia lui propulsivă, cu ludicul lui nestăvilit și erupția joyceană de limbaj, reprezintă confirmarea absolută că David Mitchell trebuie socotit printre cei mai buni romancieri de astăzi. Scrie de vis, tipul acela de vis care nu vrei să se termine. (San Francisco Chronicle)

„Eiji e-un visător, un Billy Mincinosul pentru generația cyberpunk, mânându-l pe cititor într-un tur al metropolei Tōkyō și-al minții, care-l stimulează continuu. […] Irealitatea exotică și cibernetică îngăduie ca preocupări tradiționale ale romanului —ajungerea la majorat a unui tânăr, explorarea etică a responsabilităților sau valorile universal umane care sunt iubirea și datoria —să se insinueze discret. Curând, totul devine clar: nu e numai o joacă, nu e numai o scriitură briantă, este vorba de un roman cu adevărat mare. O plăcere de-a dreptul joyceană a limbajului și parodiei se combină cu caracterizări pline de afecțiune și cu o narațiune ținută sub control cu o mână de maestru, ceea ce face din Visul numărul 9 o experiență fabuloasă și de neuitat pentru cititor.“ – Robert Mighal

Despre David Mitchell

David Mitchell s-a născut în 1969, la Southport, Lancashire. Își face studiile de literatură engleză și americană la University of Kent, urmând apoi un masterat de literatură comparată. Se mută în Sicilia și apoi în Japonia, la Hiroshima, unde ține cursuri de limba engleză timp de opt ani.

Debutează cu romanul Ghostwritten (1999), câștigător al John Llewellyn Rhys Prize și finalist la Guardian First Book Award, căruia îi urmează, în 2001, Visul numărul 9, finalist la Booker Prize și la James Tait Black Memorial Prize, și Atlasul norilor, roman câștigător al British Book Literary Fiction Award și nominalizat la Booker Prize, Nebula Award și Arthur C. Clarke Award, ecranizat în 2012, cu Tom Hanks și Halle Berry în rolurile principale.

 

În 2003, David Mitchell apare în antologia Granta a celor mai importanți tineri scriitori englezi, iar în 2007 este inclus de revista Time în topul celor mai influente 100 de personalități din lume. Printre numeroasele premii acordate lui David Mitchell se numără Geoffrey Faber Memorial Prize și South Bank Show Literature Prize.

Foto: Visul numărul 9, de David Mitchell – Humanitas

22
/03
/22

Editura Nemira ne propune un nou volum semnat de Bogdan Munteanu, „Stai jos sau cazi”, în colecția „n’autor”, coordonată de Eli Bădică. Este a doua carte publicată la editura Nemira de scriitorul timișorean, după bestsellerul „Ai uitat să râzi” din 2016. Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment.

14
/03
/22

Dintotdeauna omul a căutat un refugiu în artă în momente de criză. Zilele acestea, când Europa se află în fața celui mai dificil moment din istoria sa recentă, întâmplarea m-a dus la o expoziție multimedia care aduce în prim-plan poezia scrisă de femei în România, deschisă la Art Hub, pe strada Budișteanu numărul 10, între 1 și 24 martie.

13
/03
/22

„Pentru mine, fericirea înseamnă creaţie şi iubire pentru şi de la cei dragi. Dar, dacă mi s-ar cere să aleg între a fi fericit şi a fi util, cred că aş alege a fi util”, spune unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori francezi de azi, totodată și unul dintre dramaturgii contemporani cei mai jucați.

11
/03
/22

„Cartea din Week-end”, proiect online gândit special pentru pasionații de citit, va oferi publicului fragmente din volumele incluse, scurte biografii ale autorilor, recenzii apărute în ziarele italiene, dar și mărturii video ale editorilor, criticilor și traducătorilor italieni privind motivația lor de a publica și promova autorii români pe piața literară italiană.

07
/03
/22

Despre Nicolas d’Estienne d’Orve s-a spus frecvent că este scriitorul contemporan care surprinde Parisul ca nimeni altul tocmai pentru că îl iubește atât de mult. Eiffel, ultimul lui roman, publicat de Editura Trei reușește să-i facă pe cititori să se-ndrăgostească la rândul lor de Paris prin intermediul poveștii romanțate a vieții lui Gustave Eiffel, inginerul de geniu care a ridicat monumentul-simbol al Franței. Care este secretul „Doamnei de fier” din inima Parisului? Ce istorie vrea să transmită peste secole tuturor celor care o privesc?

28
/02
/22

Margaret MacMillan, autoarea bestsellerurilor „Făuritorii păcii”, „Războiul care a pus capăt păcii” și „Oamenii istoriei” oferă o perspectivă provocatoare asupra războiului ca o componentă esențială a umanității în noul său volum: „Războiul. Cum ne-au modelat conflictele”, publicat de Editura Trei în colecția Istorie.