„Visul unei nopţi de vară“, spectacol-eveniment la Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/visul-unei-nopti-de-vara-spectacol-eveniment-la-metropolis/

Premiera de la Metropolis nu este o piesă de teatru în simplul sens al cuvântului. De altfel, în programul de sală este trecută drept „comedie cu oameni şi zei“. Este multă comedie, fără îndoială, în „Visul unei nopţi de vară“, se râde sănătos, minute în şir.

Un articol de Val Vâlcu|29 Septembrie 2014

Dar piesa lui Shakespeare, adaptată zilelor noastre de Victor Ioan Frunză, aduce pe scenă și tristeți, și miracole. Are mult erotism, dar reușește să nu fie obscenă. Versurile rămân fidele originalului, dar sunt totuși moderne, traduse nu doar din engleză în română, ci și din prăfuit în actual. Așa cred că și-ar fi pus în scenă piesa, chiar autorul, dacă trăia în secolul nostru.

Revin la ideea că „Visul unei nopți de vară“, în viziunea scenică a lui Frunză, nu este o simplă piesă de teatru, ci un spectacol complet, care hipnotizează sala. Impresionant este ritmul de-a dreptul cinematografic, succesiunea extrem de rapidă a scenelor, fără pauză, ceea ce impune un dinamism extraordinar, familiar publicului formatat de movieplex-uri, dar care solicită mult actorii.

Tablourile construite de Victor Ioan Frunză, din oameni, lumină și fum pot deveni generic pentru un film de artă sau, la fel de bine, fotografii într-o expoziție. Efectele sonore produse, la vedere, de actorii Alin Florea și Sorin Miron, generează ”coloana audio” cu care ne-am obișnuit la cinema și dau o nouă dimensiune mișcărilor de pe scenă.

Efectele speciale, create aproape din nimic – confetti, fum, baloane, pocnitori, simple scamatorii, până la urmă, fascinează la fel ca pe vremea lui Shakespeare, oferind dimensiunea magică necesară unei comedii care, pe lângă oameni, aduce în scenă și „zei“.

Costumele sunt fascinante. Semnate de Adriana Grand, reușesc imposibilul: somptuozitatea lui Oberon, drapat în blană și piele, ca la începutul lumii, se potrivește cu armura lui Nic Fundulea, construită din doze de Cola.

Visul

George Costin şi Cristina Florea, într-o scenă de la repetiţii. Foto: Adriana Grand

Coafura flamboaiantă a Titaniei dispare din scenă cu un minut înainte să intre ”doamna” Fluieraru, într-o rochie din plastic de ambalaj, cu bule, fără ca asta să deranjeze, dimpotrivă. Decorurile, minimaliste, dar cu o forță de sugestie extraordinară, sunt semnate tot de Adriana Grand.

Construit pe trei niveluri de lectură (acțiunea propiu-zisă, ironia și aluziile, marile teme privind omul și umanitatea) spectacolul este accesibil tuturor, exact ca filmele pe care, de altfel, le și parodiază, în câteva scene tipic „americane”.

De exemplu, ieșirea pe muzică de operă sau despărțirea Hermiei de Helena, în stilul fetelor High Scool.

Pe lângă premieră, Teatrul Metropolis are parte și de un debut în forță. Carol Ionescu, fiul regretatului Șerban Ionescu, are șansa unui rol mare. Directorul de scenă a exploatat potențialul comic al personajului Francisc Fluieraru, adolescentul care trebuie să-și subțieze vocea pentru rolul Thisbeei. Pariul a fost unul câștigător.

Într-o astfel de piesă eveniment ies în față actori consacrați, cum sunt George Costin și Sorin Miron, face un rol bun și Puck-Andrei Huțuleac. Dar marele rol al premierei de la Metropolis este că a resetat competiția în teatrul românesc.

Regizorul momentului este, în prezent, Victor Ioan Frunză. Cred că-l depășește pe Silviu Purcărete, reușind cu resurse mult mai modeste montări la fel de captivante. Mai puțină figurație și mai multă inspirație, aș zice. Să fie într-un ceas bun!

Text publicat pe site-ul dcnews.ro

Fotografii: Adriana Grand

INFO

Teatrul Metropolis

Visul unei nopţi de vară

– comedie cu oameni și zei –

Spectacol interzis tinerilor sub 16 ani!

Versiune scenică de Victor Ioan Frunză

Spectacol interzis tinerilor sub 16 ani!

Theseu, ducele Atenei : GEORGE COSTIN
Egeu, tatăl Hermiei : ALIN FLOREA
Lysander, îndrăgostit de Hermia : ALEXANDRU PAVEL
Demetrius, îndrăgostit de Hermia : ADRIAN NICOLAE
Philostrat, maestru de ceremonii : ANDREI HUȚULEAC
Peter Gutuie, asistent medical : ALIN FLOREA
Blându’ , tâmplar : EDUARD CÂRLAN / COSTIN DOGIOIU
Nic’ Fundulea, frizer : SORIN MIRON
Subțirelu’, croitor : AMIR QASHOU
Francisc Fluieraru, vulcanizator : CAROL IONESCU
Tom Botișor, tinichigiu : SORIN FLUTUR
Hippolyta, soția lui Theseu: CRISTINA FLOREA
Hermia, îndrăgostită de Lysander : MIHAELA VELICU
Helena, îndrăgostită de Demetrius : NICOLETA HÂNCU
Oberon, regele elfilor : GEORGE COSTIN
Titania, regina nimfelor : CRISTINA FLOREA
Puck: ANDREI HUȚULEAC
Un prinț indian: AMIR QASHOU
Spirite, zâne, elfi: ADRIANA ALDEA, ANDREI BIBIRE, CODRIN ANDREI BOLDEA, EDUARD BOȚ, SELINA COLCERU, ANTONIA DIN, GLORIA MELU, ANDREEA MERA, PAUL RADU

Casting & training: GEORGE COSTIN & ALEXANDRU PAVEL
Comunicare & logistică: SORIN MIRON
Consultant artistic: ADRIAN NICOLAE
Efecte sonore: ALIN FLOREA & SORIN MIRON
Decorul și costumele: ADRIANA GRAND
Direcția de scenă: VICTOR IOAN FRUNZĂ

23
/11
/17

Lumea artistică este în stare de șoc după moartea subita a actriței Stela Popescu. "A fost ca o soră pentru mine, o prietenă extraordinară. Era bună, generoasă, nu putea spune NU nimănui", a declarat actorul Florin Piersic, la aflarea veștii că Stela Popescu s-a stins din viață.

23
/11
/17

Sâmbătă, 25 noiembrie, de la orele 13.30, Editura Humanitas lansează, în cadrul Gaudeamus 2017, romanul „Ruta Subterană”, de Colson Whitehead, distins cu Premiul Pulitzer 2017. La evenimentul găzduit de standul editurii vor participa Radu Paraschivescu, Cristian Pătrășconiu și Denisa Comănescu. Nu ratați, așadar, una dintre cele mai de succes cărți ale anului, din care am extras aici câteva fragmente.

23
/11
/17

Actrița Stela Popescu a fost găsita fără suflare, joi după-amiază, în locuința sa, echipajul SMURD sosit la fața locului constatând decesul. Stela Popescu, una dintre cele mai cunoscute actrițe ale României, ar fi împlinit luna viitoare 82 de ani. De-a lungul celor peste 60 de ani de carieră, a jucat în peste 30 de filme si in sute de piese de teatru.

23
/11
/17

Ultimul tablou pictat înainte de moarte de fostul premier britanic Winston Churchill, The Goldfish Pool at Chartwell, a fost vândut la licitație la Londra cu suma de 357.000 de lire (402.160 de euro). Churchill, laureat al premiului Nobel pentru Literatură si pasionat de pictură a realizat zeci de tablouri pe care însă nu le vindea niciodată...

23
/11
/17

Cea de-a 71-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes se va desfășura în perioada 8-19 mai 2018 și va începe cu o zi mai devreme față de debutul tradițional al evenimentului, ce avea loc de regulă într-o zi de miercuri. Evenimentul din 2018 va avea însă o durată identică cu aceea din anii precedenți, au anunțat miercuri organizatorii francezi

23
/11
/17

Vineri, 24 noiembrie și sâmbătă, 25 noiembrie 2017, de la ora 19.00, la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, va avea loc premiera spectacolului „Soțul tău rămâne-al meu”, adaptare scenică după textul “Nu-nțeleg ce se-ntâmplă” de Mihai Ignat.

22
/11
/17

Târgul de Carte Gaudeamus 2017 se află în plină desfășurare la Pavilionul Central de la Romexpo, până duminică, 26 noiembrie. Din sutele de cărți expuse – și unele reduse – am ales zece pe care merită să le luați acasă. Într-un peisaj editorial mai degrabă sărac, zece volume care vă vor face iarna mai frumoasă…

22
/11
/17

Cartea „Sub semnul lui Dylan” (traducere din limba spaniolă și note de Adina-Ioana T. Vladu) a fost publicată la Editura Allfa, în colecția „Pe Strada Ficțiunii”, în anul 2015.

22
/11
/17

Sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 18.00, la librăria Humanitas Cișmigiu va avea loc o întâlnire deschisă cu actorul și profesorul Miklós Bács, cu tema „Este actoria o artă?”, în cadrul Întâlnirilor Yorick.

22
/11
/17

Peste 1000 de titluri, 80 de cărți-eveniment, aproape 30 de lansări de carte și audiobook, sesiuni de autografe, întâlniri cu scriitori, istorici, editori, traducători, critici literari, politologi, fotografi și jurnaliști celebri

22
/11
/17

Matei Vișniec este în prezent cel mai jucat dramaturg român atât în țară cât și în străinătate. În cadrul Festivalului Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ”ImPuls”, ediția a 13-a, Vișniec este prezent cu două piese, ambele fiind producții ale Teatrului de Animație Țăndărică.

22
/11
/17

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale“ împreună cu Teatrul Tineretului Metropolis din București organizează cea de-a V-a ediție a Audiției Naționale. Concursul este deschis tinerilor actori, absolvenților și studenților facultăților de teatru din țară.  Evenimentul este organizat de către UNATC „I.L.Caragiale” București cu sprijinul Teatrului Metropolis din București.

22
/11
/17

Faceți loc în trending! Din 14 decembrie, CASTiNG, cel mai așteptat serial online de comedie, ajunge pe YouTube. Olimpia Melinte, Andreea Șovan, Ana Udroiu și Romina Sehlanec intră în pielea personajelor imaginate de ele, într-o producție independentă semnată de DIUD și distribuită gratuit, pe parcursul a 8 săptămâni, pe canalul casting.series.

21
/11
/17

Nick Nolte,  în vârstă de 76 de ani, a primit o stea pe celebrul Walk of Fame din Hollywood. Legendarul actor a fost astfel omagiat pentru o carieră care se întinde pe parcursul a jumătate de secol de-a lungul căreia a obținut numeroase recompense și a primit trei nominalizări la Oscar.

21
/11
/17

Pe 30 noiembrie, la ora 16:00, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), va deschide Târgul 'Poveste de Crăciun' în curtea instituției din Calea Giulești nr. 16, unde îi așteaptă cu o mulțime de activități și surprize de sezon pe cei mici împreună cu familiile lor. Tot aici se va deschide și Patinoarul Copiilor, cel mai mare de acest fel din București dedicat exclusiv celor mici, care va funcționa pe toată durata iernii și va fi animat de mini-spectacole pe gheață cu personajele îndrăgite ale Operei Comice pentru Copii.

Page 1 of 66712345...102030...Last »