Vivien Leigh. Grădina secretă a Lamiei Beligan
https://www.ziarulmetropolis.ro/vivien-leigh-gradina-secreta-a-lamiei-beligan/

„Cred cu tărie că artiştii vor moşteni pământul şi lumea întreagă va fi o grădină.” (Vivien Leigh). Am descoperit recent spectacolul Vivien Leigh, ultima conferinţă de presă, în regia Lianei Ceterchi, cu Lamia Beligan în rolul celebrei actriţe britanice. Spectacolul, a cărui premieră a avut loc la Teatrul Excelsior în 2016 este acum găzduit de Teatrul Naţional în cadrul programului „Uşi deschise pentru toţi”.

Un articol de Andreea Nanu|19 Decembrie 2017

Piesa scrisă de Marcy Lafferty ne aduce în față o Vivien Leigh „secretă”, persoana din spatele personajului care ni se destăinuie într-un dialog cu jurnaliștii, la o ultimă conferință de presă ținută la Londra, în 1960.

Nu este Vivien Leigh din Pe aripile vântului (1939), lungmetrajul care i-a adus un Oscar pentru rolul Scarlett O’Hara, nici  interpreta lui Blanche DuBois din Un tramvai numit dorință (1951), nici măcar Doamna O, întrucât actrița britanică divorțase între timp de Sir Lauwrence Oliver. Este o Vivien Leigh la apus de carieră și de viață, fragilizată de boală și de eșecurile personale. Cu toate acestea, descoperim în același timp o personalitate puternică cu un destin pe măsură, a cărui traiectorie de o rară amplitudine în istoria teatrului și a filmului ne face să remarcăm validitatea dictonului „caracterul îți este destin.” Chiar Vivien Leigh mărturisește acest lucru printr-o frază leitmotiv: „sunt gata să îmi asum răspunderea pentru faptele mele”.

Argumentul spectacolului este, desigur, unul evocator. Nu este niciodată prea mult să vrei să readuci în actualitate un mare artist, mai ales atunci când activitatea sa a marcat atât de puternic și de durabil istoria Teatrului. Am descoperit, odată cu viața lui Vivien Leigh, o extraordinară actriță, Lamia Beligan, care asumă provocarea de a da viață unui personaj complicat, într-un puzzle de trăiri și emoții, de evenimente care au construit laolaltă un chip, o viață, un destin deopotrivă celebru și tragic. În Vivien Leigh, Lamia Beligan face un formidabil rol de compoziție, construindu-l cu migală, cu atenție față de nuanțe.

Vivien Leigh

Lamia Beligan, in Vivien Leigh: Ultima conferință de presă

În momentul în care ești singur pe scenă (așa cum, de fapt, și Vivien Leigh a fost în mare măsură în viața pe care și-a ales-o), nu poți conta decât pe tine însuți, pe propriile resurse spirituale și fizice, mobilizate într-un efort amplu de reconstrucție a personajului care, pentru a trăi, pentru a căpăta consistență și pentru a convinge publicul, trebuie să se reinventeze la fiecare replică și cu fiecare gest, dăruindu-se complet, fără să precupețească nici un efort. Să duci un spectacol de unul singur – one woman show – neavând la îndemână decât resorturile propriei ființe pe care, oricât de paradoxal ar părea, le recapeți pe măsură ce înveți să le dăruiești celor care te privesc, în încercarea de a transmite o poveste.

Spectacolul „alergătorului de cursă lungă” ar fi o descriere potrivită pentru acest rol. Lamia Beligan face într-adevăr un tur de forță, lăsându-se ghidată de regia și coregrafia Lianei Ceterchi. O coregrafie ingenioasă care arată și sugerează, expune și ascunde, pune în mișcare imaginația dar îndeamnă și la retragere reflexivă în fața unei vieți re-povestite în cifru poetic, ca o parabolă.

Evenimențialul poate fi ușor reconstituit cu ajutorul unei biografii, nu este nevoie să insistăm asupra lui când vorbim despre Vivien Leigh. Însă există o viață care se strecoară printre rânduri, printre ceea ce numim îndeobște liniile de forță ale destinului. Ei bine, scenariul pune foarte bine în valoare elementele secundare, recuperând simpla cronologie într-o cheie a semnificațiilor care ar putea să treacă neobservate în ochii publicului neavizat. Lamia Beligan face un efort de „sublimare” a personajului Vivien Leigh, extrăgându-i esențele prețioase cu forță expresivă dar și printr-o discretă decantare.

Cum este să intri în pielea personajului? Lamia Beligan asumă această provocare reușind să rămână ea însăși, dincolo de straturile suprapuse ale draperiei-ecran pe care sunt proiectate secvențe din filmele în care Vivien Leigh a fost protagonistă. Lamia Beligan păstrează echilibrul fragil dintre principal și secundar, jucând abil pe registrele de timp și pe spațiile ingenios decupate scenic. Recreează, cu ajutorul regiei și al jocurilor scenice, prezențe secunde, de „suport”, care dau adâncime monologului. Întregul joc e construit pe contraste, între emoții și stări sufletești, ca tot atâtea probe ale umanului pe calea împlinirii vocației. Nu este un simplu rol, ci, așa cum spune chiar Lamia Beligan, o călătorie interioară, o explorare a ființei umane, un laborator pentru care biografia reprezintă numai începutul.

…Începutul monologului mi s-a părut emblematic pentru Vivien Leigh ca actor dar și pentru teatrul înțeles ca destin, ca misiune pe care actrița britanică și-a asumat-o și pe care a construit-o programatic, cu prețul unor sacrificii greu de imaginat. Cu „inimile frânte”, spune Vivien, și merge mai departe fără regrete, cu încredere totală în clipa prezentă, în deciziile pe care le putem lua astăzi, luminate dacă nu de succesul imediat, măcar de speranța zilei de mâine. „Și mâine este o zi” nu e doar o replică de film, ci simfonia unui destin, o morală de viață de care Vivien Leigh nu s-a dezis niciodată. Există, în ciuda capriciilor noastre, constante pe care nu le putem nega, fiindcă ele ne fac să fim ceea ce suntem. Pentru Vivien, viața se poate rezuma ușor în câteva constante conducătoare: actoria și marea iubire pentru Sir Lawrence Olivier. Leigh nu și-a dorit să fie un star de cinema, chiar dacă frumusețea neobișnuită și lumea filmului au condamnat-o la un succes uimitor. Dar un succes pe care l-a folosit drept trambulină pentru a ajunge la o profunzime dramatică, recompensată în cele din urmă cu Oscarul pentru rolul principal feminin din producția, atât de criticată în epocă, Un tramvai numit dorință.

Lamia Beligan traversează cu eleganță și cu feminitate vârstele lui Vivien Leigh, diferitele perioade artistice dar și cele din viața personală, cu suișurile și, mai ales, cu prăbușirile vertiginoase: tuberculoza, pierderea unui copil, tulburările psihice (tratate dur cu șocuri electrice), destrămarea unei căsătorii pentru care a sacrificat totul, riscând chiar marginalizarea într-o societate americană (încă) puritană, al cărei conservatorism atinge până și platourile de filmare.

Vivien Leigh, 1958 (sursa: wikipedia)

Lamia Beligan păstrează unitatea contrastelor, reflectând ca într-o oglindă fețele personajului Vivien Leigh, cel real și cel pe care însăși actrița britanică și l-a construit prin multitudinea de roluri interpretate. Este dificil să transmiți emoție într-un registru atât de complet rămânând în același timp un actor profesionist care-și interpretează, de la o distanță salubră – chiar dacă infinitezimală pentru public – partitura. Partitura acestei vieți pe care Lamia Beligan o evocă cu pasiune se aseamănă unei Fugi de mai multe voci – o cantată de Bach, sau un recviem nu doar pentru o mare actriță, pentru o legendă al cărei spirit rămâne emblematic, ci pentru Teatru în general, pentru scena de care lumea noastră are atâta nevoie. De ce?

Fiindcă Teatrul va fi mereu un spațiu privilegiat al exercițiilor de sinceritate și de libertate. Vom avea întotdeauna nevoie de un loc în care să ne refugiem cu spiritul, în care să visăm și să reflectăm la ceea ce este cu adevărat important. Teatrul va rămâne acel „atelier” (la fel ca numele sălii de la TNB în care veți vedea spectacolul Vivien Leigh) al descoperirii celuilalt, și mai ales, al descoperirii de sine. Explorarea sinelui se însoțește, atunci când este autentică, de o uimire copilăroasă, de o forță inocentă care catalizează apoi felul în care purtăm un dialog cu oamenii. Am recunoscut această forță dublată de inocență în dialogul atât de autentic al Lamiei Beligan cu sala, în spațiul intim al Atelierului, acolo unde nu există plasă de siguranță nici cortină salvatoare, ci dimpotrivă, expunere totală, în adevărul personal și al artei căreia i te dăruiești. „Vivien e în mine și nu aștepta decât să-i dau viață.”

Există un fir roșu care leagă trei personaje, Scarlet, Vivien Leigh și Lamia Beligan: curajul! Leigh spunea despre Scarlett că admirabil la ea era curajul. Într-adevăr, este memorabil curajul Lamiei Beligan de a o întruchipa pe Vivien Leigh, într-o continuă strădanie de a o depăși, de a se auto-depăși. În „Ultima conferință de presă” asistăm la nașterea unui personaj dar și la o tulburătoare confesiune artistică, o mărturisire de credință într-un spectacol de măiestrie interpretativă și regizorală, de virtuozitate și de frumusețe care vindecă și purifică; un recital – jardin secret pe care Lamia Beligan o cultivă cu har și pasiune.

Vivien Leigh: Ultima conferință de presă

de Marcy Lafferty

Traducere: Lamia Beligan

Regie: Liana Ceterchi

Scenografie: Liana Ceterchi

Regia tehnică: Cristian Paraschivescu

Foto: Vivien Leigh: Ultima conferință de presă -Florin Ghioca, TNB

17
/02
/19

CRONICĂ DE FILM În „Marele Dictator” (1940), Chaplin îl parodia pe Hitler. Scena jocului macabru cu globul pământesc folosit ca balon a devenit cult. Un portret sarcastic al unui om diabolic care influenţează întreaga lume face şi regizorul Adam McKay în „Vice”, o satiră la adresa fostului vicepreşedinte american Dick Cheney.

14
/02
/19

Actorul George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis din București, împlinește 51 de ani, pe 15 februarie. Șase artiști care au un impact uriaș asupra repertoriului teatrului: directorul de scenă Victor Ioan Frunză, scenografa Adriana Grand, regizoarea Chris Simion-Mercurian, actrița, regizoarea și dramaturgul Lia Bugnar, actorul și regizorul Emanuel Pârvu și dramaturgul și regizorul Mimi Brănescu, povestesc câteva întâmplări cu George Ivașcu.

13
/02
/19

Biletele puse în vânzare pentru concertul de jazz „Tenderly”, susținut de Luiza Zan Trio pe 14 februarie, la ora 20:00 la ARCUB s-au epuizat. „Joy of Life” - următorul concert din programul stagiunii de jazz ARTIST IN RESIDENCE, organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, va fi susținut de trioul de senzație al artistului Petrică Andrei în data de 28 februarie, ora 20:00, la ARCUB, Sala Mare.

13
/02
/19

Duminică, 17 februarie (17.00), îndrăgostiții de toate vârstele sunt invitați la Sala Radio la tradiționalul concert de Dragobete, oferit în fiecare an în luna februarie de Orchestra de Muzică Populară Radio. Sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraş concertul prezentat de Orchestra de Muzică Populară Radio sub titlul „DRAGOBETELE SĂRUTĂ FETELE” va fi susţinut de tineri artişti şi cupluri deja cunoscute ale scenei folclorice românești.

13
/02
/19

Opera Națională București desfășoară în perioada 11 februarie - 30 iunie 2019 un proiect cultural propriu în contextul preluării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene. Spectacolele acestei săptămâni, 11 februarie – 17 februarie 2019 sunt dedicate Austriei, considerată în întreaga lume ca fiind „țara muzicii”. Mozart, Haydn, Schubert, Bruckner sau Mahler s-au născut în Austria.

12
/02
/19

Programul de burse SoNoRo Interferențe ajunge anul acesta la cea de-a XIII-a ediție și anunță noi preselecții pentru tinerii muzicieni români. Pe 16 februarie, la Academia ‘Gh. Dima’ din Cluj-Napoca, și pe 17 februarie, la Universitatea de Muzică din București, vor avea loc audițiile în urma cărora vor fi selectați cei 30 de tineri, cărora li se vor acorda anul acesta burse de studiu în Italia, la Montepulciano, în România, la Port Cultural Cetate, și în Germania, la Traunstein.

12
/02
/19

Actorul, regizorul și scenaristul Emanuel Pârvu împlinește astăzi 40 de ani. S-a născut pe 12 februarie 1979 la București, iar multe din vacanțele copilăriei le-a petrecut într-un sat de lângă Bacău, la bunicii materni.

Page 1 of 77612345...102030...Last »