Vizite gratuite la Muzeul Național Cotroceni, cu ocazia aniversării a 31 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/vizite-gratuite-la-muzeul-national-cotroceni-cu-ocazia-aniversarii-a-31-de-ani/

Muzeul Naţional Cotroceni, spaţiu de referinţă în peisajul cultural şi turistic românesc, aniversează duminică, 10 iulie 2022, 31 de ani de existenţă.

Un articol de Petre Ivan|5 iulie 2022

Înființat în anul 1991, prin Hotărârea Guvernului României nr. 478 din 10 iulie 1991, ca instituție de reprezentare și importanță națională, Muzeul Național Cotroceni s-a definit și dezvoltat prin cele două coordonate esențiale ale sale: spațiu memorial – fostul Palat regal Cotroceni și promotor al artei decorative românești.

Fidel misiunii sale de promovare a patrimoniului și în semn de prețuire față de public, Muzeul Național Cotroceni oferă duminică, 10 iulie, vizite în regim de gratuitate, cu intrarea liberă, fără programare, în intervalul 09.00 – 17.30 (ultima oră de intrare fiind 17.00).

Turul cuprinde: Spațiile Medievale care, în prezent, găzduiesc expoziția temporară a artistei Ileana Dana Marinescu – „Sosia Mea”, etajul I al muzeului, unde se regăsesc saloanele oficiale regale și Pivnița în care se află expoziția permanentă „A fost odată la Cotroceni”.

Pe tot parcursul traseului de vizitare, publicul va putea solicita și va primi informații de la specialiștii muzeului, care se vor afla în fiecare dintre spațiile deschise.

Precizăm că persoanele care aveau deja programare pentru data de 10 iulie vor avea prioritate la acces.
Intrarea în Muzeul Național Cotroceni se face doar în baza unui act de identitate.

23
/09
/22

Pe 25 septembrie și pe 1 și 2 octombrie, de la ora 19:00, NO RA – Femininul norilor revine la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8). Spectacolul, o instalație performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice ”Hipodrom” de Nora Iuga, prezintă în fața spectatorilor viața încercată, dar plină de lumină a uneia dintre cele mai iubite și apreciate autoare contemporane române: Nora Iuga.

23
/09
/22

The Future Lab este un proiect lansat de rețeaua Centrelor Cehe cu ocazia președinției Cehiei a UE în a doua jumătate a anului 2022. La București, programul va consta în 4 evenimente care abordează sustenabilitatea din diferite perspective - știință și greenwashing, design și inovare, comunități, infrastructură urbană și alimentație.

22
/09
/22

Romanian Jewelry Week 3.0 sărbătorește bijuteria contemporană între 5 și 9 octombrie cu expoziții, conferințe, workshop-uri de bijuterie și târguri și peste 190 de designeri români și internaționali care vor expune mii de creații de bijuterie. Ca în fiecare an, Romanian Jewelry Week oferă posibilitatea pasionaților de bijuterie să cumpere piesele preferate în cadrul Târgului de bijuterie ROJW 3.0 între 8 și 9 octombrie la Biblioteca Națională.

21
/09
/22

În perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022, Institutul Cultural Român de la Paris organizează expoziția „INTROSPECȚII/INTROSPECTIONS” a artiștilor români Suzana Fântânariu (pictură, grafică, instalații), Anca Szönyi Thomas (fotografie, mixed media) și Dorin Crețu (pictură, fotografie digitală). Curatori sunt Ludwig Otte și Anca Szönyi Thomas.

21
/09
/22

Pentru trei zile, 23-25 septembrie 2022, Asociația CRIES a pregătit un spațiu pentru o varietate de experiențe în ritm „la pas" și un program ce oferă multiple perspective despre legăturile dintre hrană, cultură și consum durabil, dorind să inspire comunitatea locală și să se lase inspirați de toate experiențele și acțiunile care ne permit să încetinim ritmul de consumare a resurselor noastre și ale planetei.

20
/09
/22

Goethe-Institut București este în căutare de minți creative pentru dezvoltarea unor jocuri video autentice, relevante din punct de vedere social. În acest scop, organizează un game jam inedit de 48 de ore hibrid, între 7 și 9 octombrie 2022. Dezvoltarea jocului se va desfăşura online iar cei din Bucureşti pot participa la evenimentul de deschidere la sediul Goethe-Institut.