„Viziuni” la Teatrul de Comedie
https://www.ziarulmetropolis.ro/viziuni-la-teatrul-de-comedie/

„VIZIuni-oameni-show”, un spectacol de Marius Florea Vizante, va avea premiera la Teatrul de Comedie, vineri, 29 noiembrie, de la ora 19.30, la Sala Studio, cu Simona Strungaru şi Gabriel Vatavu.

Un articol de Liliana Matei|27 noiembrie 2019

„Cu mulți ani în urmă am devenit fan al marelui umorist francez Alphonse Allais. Povestirea care mi-a rămas înfiptă în minte se cheamă „Dumnezeu” – e cea care mi-a populat imaginația ani buni după și încă mă mai bântuie. Mai rău chiar, a dat naștere altora”, explică Marius Florea Vizante. „Un soi de prieteni imaginari, un fel de obsesii semi-comice, niște… viziuni, ce să mai lungesc vorba. Acum, viziunile astea au crescut mari și se exprimă singure. Norocul meu este că o fac într-un mediu cât de cât controlat! De fapt, nici nu știu dacă să felicit sau să căinez inițiativa Teatrului de a le lăsa libere prin Sala Studio. Ce știu cu certitudine e că, acum, viziunile astea ale mele sunt libere să-i bântuie și pe alții… pe inconștienții care cumpără bilet. E un fel de terapie prin teatru, o mică exorcizare comico-tristă, o joacă pe care eu o chem „oameni show”. Cum spune un personaj de al meu: «Viața e o sumă de decese, chestia e… cum le mori!» Vă chem să râdem împreună, să-mi fie și mie mai ușor!”

Scenografia spectacolului și conceptul grafic sunt create de Daniel Rădulescu, compozițiași ilustrația muzicală snt semnate de Simona Strungaru, iar costumele sunt creația lui Marius Florea Vizante.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?