INTERVIU „Mica mea inimă de om singuratic”, primul roman al lui Vlad Drăgoi, a apărut de curând la Editura Polirom.
Un articol de Andrei Crăciun|24 noiembrie 2019
Întreb pentru aceia care au fost neatenți în ultima perioadă la mersul literaturii române: cine este Vlad Drăgoi, care e treaba cu el, ce vrea acesta de la viață și operă?
Sunt librar în Brașov, am scris poezie și acum parcă nu-mi mai ajunge grafia și spațiul ei așa că vreau să spun niște povești pe o întindere mai mare, mai relaxat, și sincer e și mai distractiv, altcumva respiri la proză.
Mica mea inimă de om singuratic. De ce ar alege un cititor, care are atâtea opțiuni, tocmai acest volum? Ce e deosebit la cartea dumneavoastră, domnule Drăgoi?
E foarte frumos titlul, în primul rând. Are o melancolie și o forță fix cum trebuie, eu rar pot să-l zic sau să mă gândesc la el fără să strâng din pumn sau să mi se umezească puțin ochii. La fel, coperta e frumoasă (mulțumesc, Alina Andrei!), conținutul scris cu mare poftă și cu furie chiar dacă personajul e unul mereu trist și oropsit, și dacă e să nu placă povestea și ce se mai întâmplă acolo, am câteva pasaje unde se mănâncă nu neapărat bine cât tot așa, cu poftă și cu bucurie, și o carte care-ți face poftă de mâncare n-are cum să nu fie o carte bună. Mai vreau o analogie: e scena aia din filmul după joc Silent Hill 1, când se dă alarma în oraș, se face negru tot și încep să se julească până și asfaltul și trotuarele de materialul care se înalță cărămiziu spre cer, semn că e pe cale să apară monstrul cu cap de piramidă, și fug toți pe niște scări înspre o catedrală, și o femeie ghinionistă dar totuși rea e prinsă de monstru, acesta o ia într-o mână, stânga parcă, mai suie puțin niște trepte așa încât să apară în văzul celor deja ajunși în siguranță la ușa catedralei, apoi cu cealaltă mână smulge mai întîi toate hainele de pe femeia asta, apoi îi bagă pumnul în piept, îi strînge pielea ca pe o pungă de hârtie și o jupoaie cu totul cu un singur gest și o aruncă cât colo, și așa e și cartea mea, așa face cu sufletul oricui care o citește, așa a făcut cu al meu, și e senzațional că a fost așa.
Acum întreb pentru mai ales pentru cei care vă cunosc: cu ce o să vă răsfățați publicul cititor în perioada următoare? Ce mai scrie, ce mai publică Vlad Drăgoi, unde poate fi el întâlnit, unde și când mai are lansări?
Am în cap titlul și primul paragraf din ceva ce o să fie o continuare a romanului. Anul ăsta am avut lansări și lecturi câte trebuie, mai las și pe alții. Acum, când scriu pentru interviul ăsta aștept vorbă pentru o ultimă lansare la Piatra Neamț la sfârșit de noiembrie, și dacă iese, bine, dacă nu, tot bine, că mă duc pe la Cluj să-mi mai văd niște prieteni. Mă găsiți mai mereu la mall-ul mare din capătul de nord al Brașovului, acolo lucrez la o librărie și mă bucur de orice chip senin și vesel care vine să-mi zică: salut Vlad, ce mai faci, ce mai zici?
Din cărțile dumneavoastră câte pungi de covrigei ați strâns în ultima lună? Cum se stă pe partea financiară? Întreb mai mult pentru cititori, ca să conștientizeze care e starea de facto, cum se chivernisește un autor român contemporan.
În ultima lună nimic, din roman nu știu nici cât s-a vândut. Dacă ești bun, poate primești niște premii / invitații prin diverse locuri, dar și astea sunt foarte rare, trebuie și un job.
Vă implicați civic, sunteți prezent în viața cetății, mergeți la vot, cum procedați?
Merg la vot, e important. Dar sunt altele mai importante: păsările, munții, cerul, marea, prietenii, o mână dată strâns și sănătos, o vorbă frumoasă.
Viitorul țării noastre. Vă preocupă? Ce părere aveți despre el? Rămâneți aici în țara noastră sau…? Cum și de ce?
Rămân, că îmi place. Dacă ar fi să plec, n-aș vrea să mă chinui prea mult, ideal cu ceva bursă lungă, de minim 6 luni, un an, să stau și să scriu doar, să mă uit la lucruri, că slavă Domnului, am doi ochi cu care încă văd, să-mi luminez în pace sufletul, mie să mi-l luminez și pe al altora să-l bucur puțin, să-l distrez fie și pentru o oră, două, o zi, și asta merge făcut de oriunde, de la mine din oraș chiar, și știu sigur că aș face-o bine, deci de plecat oricum nu din silă și dezgust, că dacă ar fi așa înseamnă că m-aș pune voit, absolut penibil, din senin contra spiritului meu, în postura de a pierde inutil ceea ce n-am vrut niciodată să am prea mult: vreme de zbierete și prostii.
În acest aspect, mă preocupă România. Dar până la un punct. Cum zice Bane în Batman 3: „Se vor ține procese, ne vom înfrupta din prăzi, va curge sânge, poliția va supraviețui, învățând să slujească adevărata justiție… Acest oraș măreț va dăinui, Gothamul va supraviețui!”. Și da, totul a redevenit cât de cât OK până la urmă. Sau pe o linie de plutire care să nu-ți ia chiar zilnic mințile – total rezonabil, firesc, omenesc.
Mă găsiți mai mereu la mall-ul mare din capătul de nord al Brașovului, acolo lucrez la o librărie și mă bucur de orice chip senin și vesel care vine să-mi zică: salut Vlad, ce mai faci, ce mai zici? (Vlad Drăgoi, scriitor)
