Vlad Georgescu: ”Politician și om de stat”
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-georgescu-%e2%80%9dpolitician-%c8%99i-om-de-stat%e2%80%9d/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aceasta e caracterizarea pertinentă făcută unui istoric cu destin tragic, Vlad Georgescu (1937-1988). Cercetător plin de har, acesta n-a rezistat ofertelor Securităţii; a acceptat colaborarea care a echivalat cu mai multe călătorii în America, Grecia, Germania, Austria, Franţa.

Un articol de Georgeta Filitti|6 octombrie 2017

În plus, a ajuns visiting profesor la Los Angeles și New York. Întors în țară și dezmeticit, V.G. a gândit crearea unei organizații de protest Mișcarea pentru sprijinirea democrației. Arestat și acuzat de înaltă trădare este eliberat la presiunea unor personalități internaționale, reușind în 1979 să iasă din țară. În continuare, până la sfârșitul vieții, V.G. este un militant exemplar. Ca director al postului de radio Europa Liberă, alături de o echipă devotată, a dialogat neîntrerupt cu românii rămași în țară, i-a ținut la curent cu evenimente internaționale ascunse de regim, a demascat încălcări ale drepturilor omului, a dat publicității nenumărate mărturii despre teroarea ce domnea în România. În plus, a făcut cunoscute pe calea undelor pagini din cartea Orizonturi roșii a lui I. M. Pacepa, căpetenie a Securității fugită în Occident. În fine, la merituoasa editură din Munchen Jon Dumitru a apărut vol. România anilor ʹ80, cu texte ale intervențiilor sale la radio, antologate de Gelu Ionescu.

Socotit primejdios pentru imaginea ”României socialiste” V.G. a fost lichidat cu bestialitate, fiind radiat cu taliu la ordinul lui N. Ceaușescu.

Dar V.G. rămâne în conștiința românilor și prin lucrările sale de istorie. Preocupat în special de ”epoca Luminilor” și de trecerea de la mentalitatea medievală la cea modernă V.G. a publicat în 1972 vol. Ideile  politice  și iluminismul în Principatele Române, pentru care a luat premiul Academiei RSR; apoi sinteza Istoria românilor de la origini până în zilele noastre (1984) și Istoria ideilor politice românești (1987). Aceasta e o analiză minuțioasă a conceptelor politice vehiculate în Moldova, Tara românească și Transilvania în răstimpul 1396-1878. Concluzia sa, exprimată admirabil de Matei Cazacu, invită la meditație: ”Ideile politice ale românilor nu coincid cu cele ale popoarelor din Balcani ci mai mult cu cele ale popoarelor din Europa Centrală și est europeană”. E o realitate care ne îndeamnă să gândim apartenența noastră spirituală la o regiune  sau alta  a Europei.



29
/01
/15

Caragiale, egoist și manipulator, a știut să se joace întotdeauna cu aparențele, jonglând și în viața reală cu slăbiciunile oamenilor. Aceasta este povestea unei treceri de la apucăturile unui insolent care se izola de societate, mâncând pe ascuns mămăligă cu ceapă, la aparițiile lui de gentleman înarmat cu citate din iluminiștii francezi.

01
/01
/15

S-au ivit pe cerul teatrului stele care au lucit orbitor o vreme, care au stârnit admiraţie unanimă. Criticii au făcut prognoze artistice pe termen lung, însă, apoi, luminile lor s-au stins. Cu actorul Gheorghe Dinică nu a fost aşa.

23
/12
/14

În “Istoria vieţii private” găsim că obiceiul de a avea brad cu prilejul Crăciunului este atestat documentar prima dată, în oraşul Strasbourg, încă din 1605. Iată care este povestea apariției acestui simbol și cum arăta balul de revelion la curtea regelui Carol.

18
/12
/14

„Un ins colosal – abordează totul cu aceeaşi perfecţiune – în filosofie, muzică, artă dramatică”, așa îl descria pianista Cella Delavrancea, care l-a cunoscut pe I.L. Caragiale la Berlin. Pe de altă parte - un ins pasional, amorezat, cu ochii care-i fugeau după femei.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.

26
/11
/14

În primăvara anului 1967, Eugen Ionescu, aflat în Elveţia, la tratament, trece printr-o criză severă de depresie, pornită din falsa impresie că piesele sale nu mai sunt jucate şi că celebritatea îi apune. Ca să-şi depăşească starea, dramaturgul bea cantităţi însemnate de alcool, fapt care îi accentuează criza.