Vlad Ivanov: Nu m-am bătut până acum în filme
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-ivanov-nu-m-am-batut-pana-acum-in-filme/

Vlad Ivanov, care joacă alături de actori precum Ed Haris şi Tilda Swinton în „Snowpiercer”, spune că s-a bucurat de experienţa unui rol într-un lungmetraj SF. Filmul a fost proiectat, în premieră în România, la gala de premiere a celei de-a 23-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film DaKINO.

Un articol de Petre Ivan|17 martie 2014

Vlad Ivanov, care joacă alături de actori precum Ed Haris şi Tilda Swinton în „Snowpiercer”, spune că s-a bucurat de experienţa unui rol într-un lungmetraj SF. Filmul a fost proiectat, în premieră în România, la gala de premiere a celei de-a 23-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film DaKINO.

Snowpiercer, regizat de coreeanul Bong Joon-ho, îi are pe afiş pe Tilda Swinton, câştigătoare a premiului Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru interpretarea din „Michael Clayton”, pe Octavia Spencer, recompensată cu premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru partitura din „Culoarea sentimentelor/ The Help”, pe John Hurt, de două ori nominalizat la premiile Oscar, pentru „Omul elefant/ The Elephant Man” şi „Expresul de la miezul noptii/ Midnight Express”, şi Ed Harris, de patru ori nominalizat la premiile Oscar pentru „Orele/ The Hours”, „Pollock”, „The Truman Show” şi „Apollo 13”.

Vlad Ivanov a precizat că îi pare rău că filmul nu va intra în cinematografele din România, apreciind că pelicula va apărea pe DVD, informează Mediafax.

„E o experienţă nouă, mă bucur mult de experienţa asta, nu ştiu dacă o să mai am ocazia să fac un SF, dar m-am bucurat mult că a venit. E un alt gen, nu m-am bătut până acum în filme”, a declarant Vlad Ivanov.

Un nume în lumea teatrului, Vlad Ivanov a devenit cunoscut în lumea filmului pentru rolul domnului Bebe, din filmul premiat cu Palme d’Or, în 2007, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, de Cristian Mungiu. A mai jucat, de asemenea, în filmul omnibus „Amintiri din Epoca de Aur” (2009), în „Poliţist, adjectiv” (2009), de Corneliu Porumboiu, în „Concertul”, de Radu Mihăileanu, lansat în 2009, „Principii de viaţă” (2010), de Constantin Popescu, şi în „Poziţia copilului”, de Călin Peter Netzer, premiat anul trecut la Festivalul de la Berlin cu Ursul de Aur. De asemenea, a avut apariţii în „Martor şi acuzator/ The Whistleblower”, de Larysa Kondracki, dar şi în „În ceaţă/ In the Fog”, de Sergei Loznitsa.

„Snowpiercer” este un SF postapocaliptic a cărui acţiune are în prim plan un tren imens care călătoreşte în jurul lumii îngheţate, filmul fiind adaptarea romanului grafic „Le Transperceneige”, de Jacques Lob, Benjamin Legrand şi Jean-Marc Rochette.

Festivalul Internaţional de Film DaKINO a debutat pe 12 martie, cu lungmetrajul „Hotel Grand Budapest/ The Grand Budapest Hotel”, de Wes Anderson.

Vlad Ivanov

Scurtmetrajul „Someone may drop a cigarette butt”, de  Josip Visković, a câştigat trofeul celei de-a 23-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film DaKINO.

Premiul pentru scenariu revenindu-i Georgianei Constantin, pentru „Dialoguri terapeutice”, în regia lui Andrei Georgescu, notează Mediafax.

Scurtmetrajele „Inconspicuous”, de Barbara Medajska, şi „Gagarin and Me”, de Mihajlo Jevtic, au fost recompensate cu premiul special al juriului, premiul pentru regie i-a revenit regizoarei Marie-Elsa Sgualdo, pentru scurtmetrajul „On the beach”, iar premiul publicului a fost înmânat de fondatorul festivalului, Dan Chişu, regizorului Ioachim Ciobanu pentru pelicula „Grindcore”.

Foto cu Vlad Ivanov și Someone may drop a cigarette butt – Cinemagia

 

28
/07
/17

Safari, cel mai recent documentar al regizorului austriac Ulrich Seidl, va intra în cinematografe pe data de 11 august. Filmul a avut premiera la festivalul de Film de la Veneția, iar regizorul a fost prezent în România la proiecțiile filmului de la Cluj, în cadrul TIFF.

27
/07
/17

Festivalul Filmul de Piatră (27 - 30 iulie, Piatra Neamț) a ajuns la cea de-a zecea ediție. Anul acesta, festivalul își sărbătorește cele 10 ediții de existență cu cele mai bune filme din ultimul an, muzică live și petreceri până în zori de zi, evenimente în aer liber și activități organizate de către voluntari.

27
/07
/17

Ajunsă la cea de-a 4-a ediție,Caravana Filmelor NexT urmează să instalezesala de cinema preferată a verii în aer liber, în grădini, parcuri, pajiști întinse și alte spații verzi neconvenționale din 7 orașe din țară, în perioada 27 iulie – 23 august.

26
/07
/17

„Marița”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va avea premiera în cinematografele din România de Ziua Națională. Producția va fi distribuită în cinematografele din toată țara de microFILM.

25
/07
/17

Veniţi să vizitaţi Sinaia! Într-o plimbare lejeră, la pas, prin 350 de ani de istorie. În fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 10:30, cei pasionați de istorie și turism sunt invitaţi să străbbată, timp de oră, o oră şi jumătate, unul dintre cele două trasee propuse de arhitectul Dan Manea, autorul cărţii „Sinaia, Oraşul Elitelor”.

25
/07
/17

Festivalul Film 4 Fun își propune şi anul acesta să aducă zâmbetul pe buzele spectatorilor cu o serie de comedii şi parodii savuroase! Printre invitaţii speciali ai acestei ediţii se vor număra Emilia Dobrin, Radu Gabriel, Irina Margareta Nistor, Nae Caranfil, Alexandru Papadopol, Magda Catone şi mulţi alţii. Trofeul Film 4 Fun va fi înmânat actriţei Coca Bloos.

25
/07
/17

Proiecţia filmului JINA, în regia lui Dumitru Budrala, va avea loc sâmbătă, 29 iulie 2017, de la ora 22 în cadrul Festivalului ”Sus pe muntele din Jina”. Filmul va fi proiectat pe un ecran imens, în aer liber, în Șesul Jinarilor, în prezența a zeci de mii de oameni și a regizorului Dumitru Budrala.

22
/07
/17

„Toate aceste nopți albe / All These Sleepless Nights”, „filmul documentar deghizat în ficțiune, teribil de sexy și năucitor în aparenta lui frivolitate”, după cum îl descrie Mihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului Internațional de Film Transilvania, va intra în cinematografe vineri, 28 iulie.

22
/07
/17

Într-un spațiu cu o istorie tulbure precum cea a Balcanilor, unde în loc de „casă, dulce casă” zici „butoi cu pulbere”, totul se schimbă, chiar și iubirea. De care te bucuri unde, când și cum poți, chiar și pe drum. Pătimașe și variate, poveștile de amor balcanic au prins viață în filme care te însoțesc asemeni celor mai dulci amintiri ale iubirilor de-o vară.