Vlad Ivanov și Adrian Titieni, în “Capace”. Avanpremiera filmului, sâmbătă, 12 august, la „Anonimul”
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-ivanov-si-adrian-titieni-in-avanpremiera-filmului-sambata-12-august-la-anonimul/

Actorii Vlad Ivanov şi Adrian Titieni sunt eroii noului film “Capace”, scris şi regizat de Sorin Marin. Avanpremiera românească a filmului va avea loc sâmbătă, 12 august, la Sfântul Gheorghe, în închiderea Festivalului Internaţional de Film Anonimul, în prezenţa echipei.

Un articol de Petre Ivan|11 august 2017

Capace” este povestea unui bărbat bogat și puternic, dar singur (interpretat de Vlad Ivanov), care își conduce afacerile cu autoritate și fără scrupule. Concurența îl atacă pe Bursă și bărbatul își amintește de un joc din copilărie.

Un joc cu capace de bere. O criză de inimă și vestea că e posibil să aibă nevoie de un transplant îl determină să plece într-un loc îndepărtat, unde Dunărea întâlnește marea, cu oameni simpli și obiceiuri străvechi.

În urmă cu 16 ani, am ajuns la Sfântu Gheorghe, într-un loc magic, unde Dunărea întâlnește Marea Neagră. Acolo am înțeles că viața mea de adult era o înșiruire de jocuri pe care, în fiecare zi, mă luptam să le câștig. Mi-am amintit de jocurile din copilărie, când eram fericit. La puțin timp după vizita la Sfântu, m-am retras din afaceri și am început să scriu scenariul și, în 2015, după multe căutări și ezitări, am început filmările. Sorin Marin despre “Capace”.

“Capace” a fost filmat atât la București, cât și în Delta Dunării, la Sfântul Gheorghe. Filmările au avut loc în peste 20 de locații și au durat 25 de zile.

Alături de Vlad Ivanov și Adrian Titieni îi veți putea vedea pe marile ecrane pe Nicholas Bohor, Eugenia Bosînceanu, Adrian Păduraru, Oliver Toderiță, Claudiu Istodor, Gavril Pătru, Liviu Cheloiu, Diana Cavallioti, Adina Galupa și Andrei Aradits.

 

Produs de Saga Film și Fundația Anonimul, cu sprijinul CNC, cu participarea Tudori Properties și Cinelab România, “Capace” va fi distribuit în cinematografele din România începând cu data de 27 octombrie, de Bomb Film Production.

Foto: Capace – facebook

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

25
/03
/13

„Toată lumea din familia noastră“, în regia lui Radu Jude, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo. Radu Jude a câştigat premiul pentru regie, iar Şerban Pavlu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din acelaşi film

Pagina 271 din 273« Prima...102030...269270271272273