Vlad Zamfirescu a încheiat filmările la primul său lungmetraj
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-zamfirescu-a-incheiat-filmarile-la-primul-sau-lungmetraj/

Cunoscut publicului din România pentru rolurile sale din teatru (în prezent joacă în peste 20 de piese în Bucureşti şi în ţară), televiziune („În derivă”, HBO) şi cinematografie („Italiencele”, „Restul e tacere” etc.), Vlad Zamfirescu, a încheiat de curând filmările la lungmetrajul “Secretul Fericirii”, unde se află în dublă postură: regizor şi actor.

Un articol de Petre Ivan|29 septembrie 2015

“Din ziua când am citit scenariul, am știut că povestea trebuie să ajungă la cât mai mulți oameni. Să fie văzută, să fie auzită… să fie înțeleasă. E o poveste care, cred eu, nu te poate lăsa indiferent. Simplă, surprinzătoare și, cumva, universală. O poveste care mi-aș dori să aducă lumea în cinematograf. ”, a declarat regizorul

După un scenariu original scris de Alexandru Popa, „Secretul fericirii” spune, în timp real,  povestea a trei prieteni care, cu sau fără voie, trec peste stereotipuri și previzibil, redefinindu-si viețile în urma unor întorsături de situație.vlad zamfirescu

Construcția, atent gradată, mizează pe umor, replici simple și adevăruri incomode. Deci provocatoare.

Pentru mine, aflat la un început de drum lung pe care, sigur, mai am multe de descoperit, aceasta este miza principală: să respect publicul, să îi ofer un adevăr pe care să-l înțeleagă și să-l recunoască. Să meargă cu actorii și cu povestea. Sper ca, în timp, să și reușesc. Oricum, a fost provocator și uneori dificil să închidem filmările, e greu să faci un film independent în România și-i mulțumesc Cristinei Dobrițoiu, producătoarea noastră, pentru efortul uriaș pe care l-a făcut. – Vlad Zamfirescu

Alături de Vlad Zamfirescu, în distribuția lungmetrajului îi regăsim pe Irina Velcescu și Theo Marton.

Filmările s-au desfășurat pe durata a aproximativ trei săptămâni în București.

Foto: Vlad Zamfirescu, “Secretul Fericirii” – cinemagia

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.