Vladimir Găitan, 71
https://www.ziarulmetropolis.ro/vladimir-gaitan-71/

„Sunt un om care trăit o viaţă plină de compromisuri. Le-am făcut de spaimă, de frică, o viaţă cu foarte multe împliniri în acelaşi timp.” – Vladimir Găitan. Actorul care a debutat în „Reconstituirea”, capodopera lui Lucian Pintilie, împlineşte, astăzi, 71 de ani!

Un articol de Petre Ivan|2 februarie 2018

Desi gândul de a deveni actor îi dădea târcoale, visul său era să urmeze Geologia, fiind pasionat de munte şi drumetii. În cele din urmă a terminat IATC-ul şi a debutat în cinematografie, pe vremea studenţiei, în „Reconstituirea”, celebrul fim al lui Lucian Pintilie.

Peste drum de casa părintească era Biserica Mirăuti, iar în spatele casei era Cetatea lui Ştefan cel Mare. Imaginaţi-vă ce oferte de distracţie aveam. Erau nişte locuri de poveste, în care noi, copiii, ne jucam de dimineaţă şi până când eram chemaâi la masa de seară. Veneam juliţi, dar fericiţi şi nu greşesc dacă spun că trăiam într-o lume a lui Creangă. – Vladimir Găitan

A devenit peste noapte unul dintre cei mai solicitaţi actori, jucând în fime precum „Ultima noapte de dragoste” (1979), „Duelul” (1981), „Napasta” (1982), „Intunecare” (1985), „Oglinda” (1993), „Omul zilei” (1997), „15” (2005), „Femeia visurilor” (2005).

În 2001, Vladimir Găitan a devenit director al Teatrului Nottara, ramânând însă fidel scenei Teatrului de Comedie, unde joacă şi în prezent.

În 2002 a fost decorat cu Ordinul national Serviciul Credincios in grad de Cavaler „pentru devotamentul si harul artistic puse in slujba teatrului romanesc, cu prilejul implinirii unui veac si jumatate de existenta a Teatrului National din Bucuresti”.

Nu mai am timp să mai spun poveşti şi minciuni. Nu vreau să duc povara unei minciuni a la long că, ce… că am fost un Făt-Frumos pe cal alb? Nu, am fost un om cu multe slăbiciuni, cu multe păcate şi defecte şi îmi asum, nu sunt mândru de ele, dar am singura consolare că, acolo unde am putut, am făcut bine şi nu am făcut rău nimănui. Au fost doar porniri egoiste şi satisfactii personale, sper că fără să rănesc. Lucrul ăsta mă face să mă accept aşa cum sunt –  Vladimir Găitan

În 2007, la împlinirea vârstei de 60 de ani, a jucat, alături de fiica sa, Gloria, pe scena Teatrului de Comedie, în ”Soare pentru doi”, spectacolul de debut al acesteia, la acea vreme studentă în anul IV la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Tatăl și fiica au fost pentru prima dată împreună pe o scenă profesionistă, jucând rolurile de tată și, respectiv, fiică în piesa lui Pierre Sauvil.

Foto: Vladimir Găitan – facebook

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.