Vladimir Găitan împlineşte 67 de ani. „Cartea şi teatrul rămân salvările noastre“
https://www.ziarulmetropolis.ro/vladimir-gaitan-implineste-67-de-ani-cartea-si-teatrul-raman-salvarile-noastre/

Vladimir Găitan împlineşte astăzi 67 de ani. „Văd în teatru salvarea noastră, a tuturor. Mi-am făcut datoria şi cu multe sacrificii“, spune actorul.

Un articol de Ziarul Metropolis|2 februarie 2014

Actorul Vladimir Găitan împlineşte astăzi 67 de ani. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, debutând, în vremea studenţiei, în filmul „Reconstituirea“ în regia lui Lucian Pintilie.

Cariera lui a continuat cu roluri de film memorabile, fiind unul dintre cei mai îndrăgiţi actori ai lui Sergiu Nicolaescu. Este celebru pentru rolurile din „Ultima noapte de dragoste”, „Noi, cei din linia întâi”, „Întunecare”, „Triunghiul morţii”, „Oglinda”. A fost director al Teatrului Nottara şi al Teatrului de Comedie. În prezent, poate fi văzut în spectacolele Teatrului de Comedie.

Despre teatru crede că e o formă absolut necesară de cultură. „De câte ori reuşesc eu, Vladimir Găitan, să mă duc la teatru la colegii mei, să vad un spectacol, plec de-acolo alt om. Sunt mai bogat, sunt mai frumos, sunt mai drept… Parcă s-a întâmplat ceva, parcă am făcut o cură de seruri minunate. Cartea şi teatrul rămân salvările noastre“, spunea actorul, într-un interviu pentru site-ul Ceaşca de cultură, realizat de Ştefania Argeanu.

Vladimir Gaitan fotografiat de Simion Buia

Vladimir Găitan, fotografiat de Simion Buia, pentru proiectul „Actorii şi fotograful

„Văd în teatru salvarea noastră, a tuturor. Are o poveste. Trebuie să vă agăţaţi de ea şi să n-o lăsaţi să dispară. Eu mi-am facut datoria şi cu multe sacrificii. Am salvat spectacolul de teatru, am jucat în nişte condiţii îngrozitoare, pe un frig! Ce frig era în teatre! Oamenii stăteau cu paltoanele pe ei, cu fulare, cu căciuli, mâinile erau înmănuşate… aplauzele erau înăbuşite… sunau înăbuşit… Asta nu se uită“.

„Nu mai am timp să mai spun poveşti şi minciuni. Nu vreau să duc povara unei minciuni a la long că, ce… că am fost un Făt-Frumos pe cal alb? Nu, am fost un om cu multe slăbiciuni, cu multe păcate şi defecte şi îmi asum, nu sunt mândru de ele, dar am singura consolare că, acolo unde am putut, am făcut bine şi nu am făcut rău nimănui. Au fost doar porniri egoiste şi satisfactii personale, sper că fără să rănesc. Lucrul ăsta mă face să mă accept aşa cum sunt“, mai spunea actorul.

Foto sus cu Vladimir Găitan si Gloria Găitan – Teatrul de Comedie

01
/08
/15

Născut pe 31 iulie 1952 la la Târgu-Jiu (dar trecut în acte pe 1 august), Horaţiu Mălăele a jucat în zeci de piese de teatru şi filme, a regizat cu aceeaşi pasiune şi este un talentat autor de caricaturi şi picturi.

29
/06
/15

Este unul dintre cei mai buni şi mediatizaţi actori din generaţia lui. Poate fi văzut în spectacole de teatru, în filme, în scurtmetraje (aproape în toate scurtmetrajele), ba chiar (foarte des) şi în reclame la televizor.

26
/06
/15

Joc teatru puțin pentru că așa a fost să fie destinul meu, pentru că în România posturile în teatre sunt blocate, colaboratorii sunt puțini și aceeași peste tot, pentru că se formează trene de admirație, pentru că am făcut film și mi s-a pus ștampila că sunt actriță “de film”, cu toate că am 6 ani de “antrenament” pentru teatru și roluri principale deja făcute la niste regizori mari și minunati (ce bine că ei au avut încredere în mine). – Ana Ularu

28
/04
/15

Prima sa experienţă cinematografică a venit după vârsta de 40 de ani. De atunci a fost distribuit de majoritatea regizorilor importanţi de film din România, interpretările sale impresionante aducându-i notorietate şi aprecierea publicului.

11
/03
/15

Actorul Ion Besoiu împlineşte astăzi 84 de ani. Artistul a fost omagiat cu două premii pentru întreaga activitate – din partea Uniunii Teatrale din România (UNITER), în 2008, şi la Gala Gopo din 2011.

26
/02
/15

"Niciodată nu se știe ce e aia "generația de aur". Pentru George Vraca, de pildă, George Constantin nu făcea parte din nicio generație de aur, era un tânăr care juca și el teatru binișor, dar pentru George Constantin generația de aur era Vraca, dar Vraca pentru Nottara nu era generație de aur, și uite așa, când actorul ajunge la vârsta maturității, nu a vieții, a maturității sale artistice, conform destinului, putinței, talentului (...) devine un actor important al teatrului unde este, al teatrului românesc, al locului unde este proțăpit de soartă și devine și el un metal prețios." - Alexandru Repan