Vladimir Nabokov sau Herta Müller? Care este cartea sfârșitului de an?
https://www.ziarulmetropolis.ro/vladimir-nabokov-sau-herta-muller-care-este-cartea-sfarsitului-de-an/

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România şi le punem la luptă faţă în faţă. Cel care va câştiga confruntarea va fi declarat cartea lunii.

Un articol de Monica Andronescu|28 decembrie 2016

Vladimir Nabokov și Herta Müller. Cel dintâi, născut la Sankt Petersburg, în Rusia, în ultimul an al secolului al XIX-lea, într-o familie cu blazon, care avea să emigreze în timpul revoluției bolșevice, își va încheia studiile la Cambridge, va locui apoi o vreme la Berlin, de acolo la Paris și în cele din urmă în Statele Unite, unde va cunoaște gloria și decăderea… și va muri la Montreux, în Elveția, unde se va stabili pentru ultimele aproape două decenii de viață. De partea cealaltă, Herta Müller, o scriitoare născută la Nițchidorf, în zona Timișoarei, într-o familie de șvabi bănățeni, cu un tată care a luptat în al Doilea Război Mondial, iar după venirea comuniștilor la putere a fost expropriat, și o mamă care a cunoscut experiența lagărului de muncă forțată undeva în Ucraina, unde a stat cinci ani. La sfârșitul anilor ’80, Herta Müller a emigrat în Germania, după îndelungi și chinuitoare persecuții ale comuniștilor. El, un scriitor care a marcat profund literatura secolului 20, fără să primească însă vreodată un Nobel. Ea, o scriitoare interesantă, cu o literatură marcată de istoria secolului 20, laureata Premiului Nobel pentru literatrură în 2009. Două volume profund autobiografice, publicate la două edituri importante, s-au duelat la ediția din 2016 a Târgului Internațional de Carte Gaudeamus, acesta fiind și duelul finalului de an la rubrica noastră din Ziarul Metropolis.

Vladimir și Vera, povestea unei iubiri de-o viață

„Scrisori către Vera” de Vladimir Nabokov, volum publicat la Editura Polirom, în traducerea semnată de Veronica D. Niculescu, și „Patria mea era un sâmbure de măr”, de Herta Müller (o discuție cu Angelika Klammer), tipărită la Humanitas Fiction, în traducerea lui Alexandru Al. Șahighian, sunt cele două cărți care se întâlnesc la „Dulelul cărților” în ultimele zile ale anului 2016. Așadar, două volume care dezvăluie fragmente importante din existența a doi scriitori profund diferiți, ale căror vieți bat literatura sau, mai degrabă, se confundă cu ea.

vladimir-nabokov__scrisori-catre-vera__973-46-6067-4-785334326812Amplu, plin de substanță, conținând o mulțime de note explicative și anexe, „Scrisori către Vera” apărut la Polirom, care conține scrisorile din volumul editat de Brian Boyd, este, cu siguranță, una dintre cele mai importante apariții editoriale ale sfârșitului de an. Din vara lui 1923, 26 iulie, de când datează prima scrisoare, și până în primăvara lui 1976, cu un an înaintea morții lui, când e datată ultima scrisoare, Vladimir Nabokov conturează un univers personal fascinant, o istorie a lumii și a propriilor iubiri, o mini-istorie a propriei literaturi, într-un mod frapant de inocent pe alocuri. Cititotul poate descoperi astfel o sensibilitate pe care adresarea către femeia iubită i-o modelează altfel decât dacă totul ar fi fost scris într-un jurnal, un fel de a-i vorbi celuilalt despre propria percepție a lumii, un fel de intimitate absurd de curajoasă, dusă la extrem, un fel de a lumina lucrurile, străzile, obiectele, aerul, dintr-o perspectivă care să-i permită „celuilalt” accesul nelimitat la propria ființă.

În scrisorile lui Nabokov te poți cufunda cu aceeași plăcere la orice pagină, în orice an, în orice moment, la întâmplare: „Draga mea (…) Azi am văzut pe lac un rățoi cu un cap castaniu, care înota ținându-și puiul în spate – și l-am invidiat. Am văzut – și auzit – un grup de ruși, dintre care o femeie era, la drept vorbind, o nemțoaică grasă, cu o pronunție pe măsură, astfel încât, atunci când soțul ei a întrebat-o: „Pupușa, pe ce șezi tu acolo?”, ea i-a răspuns: „Pe fundul meu”. Sau: „Vrei să știi ce priveliște am de la fereastră, dacă tot îți place zăpada? Păi uite: albul întins al Moldovei, iar de-a lungul acestui alb, siluete mici și negre de oameni care traversează de pe un mal pe celălalt, ca notele muzicale, de pildă, silueta unui bărbat care trage după el un Re diez: o sanie.”

Scrisorile încep, deci, la foarte puțin timp după ce Vladimir o cunoaște pe Vera, cea care avea să fie femeia vieții lui, în mai 1923, la un bal caritabil al emigranților în Berlin. Și curând, foarte curând, avea să-i scrie aceste cuvinte, una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste din istoria lumii: „Da, am nevoie de tine, basmul meu. Fiindcă tu ești singura cu care pot să vorbesc despre nuanța unui nor, despre cântecul unui gând – și despre cum, când am ieșit astăzi la muncă și am privit în față o floarea soarelui înaltă, ea mi-a zâmbit din toate semințele.” Ca un poem de iubire, fiecare dintre scrisori conține apelative dintre cele mai înflăcărate, ca și cum iubirea i-ar crește din propriile cuvinte – și într-adevăr, acesta e gustul pe care-l lasă scrisorile în final, că Nabokov și-a folosit cuvintele, probabil inconștient, ca pe un superb afrodiziac. Iubirea lor se hrănește din ele și, chiar dacă scrisorile ei lipsesc, distruse pare-se de mâna ei, paginile neobosite scrise de el în peste jumătate de secol păstrează frumusețea unei iubiri, cu toate onduleurile ei firești, trecând de la înflăcărarea îndrăgostirii către iubirea fermă și matură pentru această femeie care nu i-a fost doar soție, ci și secretară, șofer personal, dactilografă, ba chiar și bodyguard în perioada în care soțul ei devenise în America, după publicarea „Lolitei”, cel mai scandalos (și celebru) scriitor, iar ea purta în permanență un mic pistol în poșetă, ca să-l păzească de cine știe ce asasinat… Scrisorile înregistrează ca un seismograf subtil toate schimbările prin care trece lumea în secolul 20, dar păstrând în permanență o doză de lumină și de frumusețe, ca și cum în permanență și-ar propune să-i arate „cititoarei” lui farmecul teribil, crud și amar al lumii și al existenței.

Singurătatea Hertei Müller

De partea cealaltă, volumul „Patria mea era un sâmbure de măr” propune un cu totul alt tip de discurs. Rezumând literatura Hertei Müller, dialogul scriitoarei cu Angelika Klammer este o privire retrospectivă, din inima copilăriei petrecute într-un sat din Banat, cu „uriașe câmpuri de porumb socialiste”, cu o lume tradițională azi dispărută.

hertaAsupra ei Herta Müller propune o privire cu totul antiidilică, rece, crispată, acidă: revizitează un univers ostil, din care nu dorește decât să evadeze, cu o natură percepută ca un supliciu fizic, cu oameni insensibili, cu vieți triste și îngropate, cu forme acute de violență, cu pedepse corporale traumatizante. Într-un sat pierdut pe hartă, începe istoria unei fetițe al cărei univers interior nu-l intuiește nimeni, un univers care crește periculos de mult, ia forme nebănuite, în timpul chinuitoarelor zile de mers cu vaca la păscut, în timpul acelor ore în care așteaptă bătăile administrate de o mamă cu sufletul mult prea uscat și întărit de lagărul din Ucraina, în timpul acelor minute în care, îmbrăcată cât de frumos poate, așteaptă să treacă trenul în care întrezărește posibilitatea unei alte vieți, a unui altfel și a unui altceva. „Eram foarte tristă când eram copil, fiindcă eram prea mult timp singură, fiindcă și în casă trebuia să lucrez mult, de pildă să spăl geamurile. Erau vreo sută de geamuri, ferestre duble cu trei aripi, până ce le terminam trecuse ziua întreagă. (…) Așa era cu educația asta, trebuia să-nvăț spălatul geamurilor pe toată viața. De-atunci n-am mai spălat niciodată geamuri.” Se simte în fiecare dintre cuvintele ei un soi de distanțare neîmpăcată încă, o nevoie de a acuza chiar prin simplul act de a răsuci cuțitul în răni care – e evident – nu se vor vindeca niciodată. „Primeam zilnic porția mea de bătaie, cum s-ar zice pentru totul și pentru nimic. (…) Bătaia mi-era administrată când cu mâna, când cu cârpa de șters vase, cu linguroiul sau cu mătura. (…) În furia ei, mama țipa că-i păcat de fiecare lovitură care a dat greș. Important pentru ea era să nimerească la țintă, motive se găseau mereu. Iar eu ajunsesem atât de apatică, de nici nu-mi mai dădeam silința să mă comport în așa fel încât să nu fiu pedepsită.”

Nimic din farmecul consacrat al familiei tradiționale, al vieții la țară, al țăranului simplu, cu o existență simplă și armonioasă. În literatura – ca și în acest volum de memorialistică – Hertei Müller se simte doar încrâncenarea, o încrâncenare din care i s-a născut propriul stil care, iată, i-a adus Nobelul… Un fel de ură mocnită care arde încă, la adresa anilor din care timpul n-a distilat decât suferința și absurdul, a acelor ani de singurătate absolută, în care orice de pe pământ și din cer îi era ostil. Nicio rază de lumină nu răzbate din copilăria povestită, care e tenebroasă și înspăimântătoare, lipsită total de căldură și tandrețe și urmată de o existență la fel de întunecată în anii tinereții, când din singurătatea lumii murdare și sărace de la sat avea să treacă în singurătatea de la oraș, unde avea să se confrunte direct cu Securitatea.

Vânătoarea cumplită a Securității, beciurile, interogatoriile nenumărate, privațiunile, nedreptățile, momentul când e dată afară din biroul de la fabrică și ajunge să stea pe scări, pe o batistă, pentru că nu mai are alt loc, blana de vulpe tăiată, încălcarea flagrantă a oricărei urme de intimitate, lumea gri închis, lipsa totală a oricărei bucurii, lipsa totală a oricărei urme de libertate, înjosirea zilnică, înfometarea, urâtul, urâtul, urâtul… sunt coordonatele unei lumi în care Herta Müller intră odată cu plecarea ei din satul din Banat. Neputând să se desprindă de această apăsătoare biografie, o transpune în toată literatura ei, iar volumul de față, publicat în această toamnă la Humanitas Fiction, este, în fond, un excelent studiu condensat al unei existențe care se confundă cu o formă de ficțiune foarte personală. Scriitura ei devine un act de rezistență la viață, la negrul din jur, devine o formă de exorcizare și de supraviețuire, cartea de față constituind o interesantă dovadă a faptului că viața ei este, de fapt, opera ei…

Decizia

Ceea ce-i lipsește însă volumului „Patria mea era un sâmbure de măr” – deși îi aparține unei scriitoare premiate cu Nobelul pentru literatură, așa cum și este marketată cartea – în comparație cu „Scrisorile către Vera”, este anvergura… Anvergura intelectuală, umană și literară. Extraordinara deschidere a scrisorilor lui Nabokov este greu de egalat de vreo altă scriere similară a secolului 20, acea extraordinara capacitate de înțelegere și de re-creare a lumii pe care pare că i-o dăruiește Verei ca pe o miniatură delicată, în care se luminează pe rând diverse detalii cuceritoare… Privirea monocordă a Hertei Müller rivalizează cu greu cu această minunată desfășurare de culori pe care o oferă „jurnalul indirect” al lui Nabokov.

Prin urmare, pentru această excelentă formă de a surprinde realitățile unui secol, pentru subtilitatea cu care scriitura lui dezvăluie felul cum iubirea se instalează și se transformă pe parcursul deceniilor, pentru traducerea rafinată a Veronicăi D. Niculescu, atât de bine ritmată cu stilul lui Nabokov, pentru savoarea de nepovestit din fiecare pagină și pentru eleganta prezentare a volumului, Ziarul Metropolis declară „Scrisori către Vera” de Vladimir Nabokov câștigător al duelului și cartea sfârșitului de an 2016.

 

19
/03
/16

„O istorie a Tibetului” de Sam van Schaik, cel mai nou titlul al colecției Historia a Editurii Polirom, propune o incursiune în poveștile unui tărâm misterios al lumii, care continuă să fascineze.

17
/03
/16

Miercuri, 23 martie, de la ora 19.00, editura Nemira lansează în cadrul Întâlnirilor Yorick cartea De ce râdem la teatru. O explorare practică a comediei fizice, scrisă de multi-premiatul regizor John Wright. Evenimentul are loc la ceainăria Serendipity, de pe strada Dumbrava Roșie, nr. 12 (la câteva minute de mers pe jos de la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu).

17
/03
/16

Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu este unul dintre cei mai activi miniştri din Cabinetul Dacian Cioloş. Fost ambasador în Luxemburg, nepot al marelui om de litere Tudor Vianu, profesor universitar consacrat, doctor la Paris  cu o lucrare asupra căreia nu planează suspiciuni de plagiat. Ce caută acest om în Guvernul României?

17
/03
/16

Academicianul şi matematicianul Solomon Marcus a încetat din viață, în această dimineaţă, la Institutul "C. C. Iliescu" din Capitală. Academicianul avea 91 de ani.

16
/03
/16

„În anii '80, în plină dictatură ceaușistă, Umberto Eco a venit la București la lansarea traducerii românești a „Numelui trandafirului”. Întâlnirea a fost secretă, doar cu scriitori selectați atent. Câțiva optzeciști au aflat însă și au încercat, zgomotos, să intre în sală. De teama scandalului (Eco trebuia să apară din clipă-n clipă), la intervenția unui critic important, au fost lăsați și ei la întâlnire. Așa am apucat să-l vedem și să-l auzim pe scriitorul care era pe buzele tuturor în lume”, scrie Mircea Cărtărescu, într-un editorial publicat în numărul din martie al revistei Q Magazine şi intitulat „Un ecou la moartea lui Eco”

15
/03
/16

Editura Nemira lansează prima parte a Trilogiei Balcanice – Marea șansă, scrisă de prozatoarea britanică Olivia Manning. Cartea apare în colecția Babel, coordonată de Dana Ionescu, în traducerea Dianei Stanciu.

15
/03
/16

Florin Iaru, Marius Chivu, Cristian Teodorescu și Dan Pleşa lansează o revistă de proză scurtă. Prima revistă românească de acest fel. Intitulată "iocan", noua revistă se adresează cititorilor şi scriitorilor care doresc să îşi scoată prozele de la sertar şi să le publice. Lansarea acesteia va avea loc la sfârşitul primăverii.

14
/03
/16

Librăria viitorului, una în care oaspeții pot imprima cartea aleasă în câteva minute - premieră în Europa - se va deschide la Paris. Catalogul complet al cărților care pot fi achiziționate în acest mod de la noua librărie poate fi consultat pe tableta electronică înainte de a face comanda.

11
/03
/16

”Mai demult citeam mai mult. Mi-e greu să mă scot din priză. Mi-e greu să închid computerul. Recunosc. Mi-e greu să fug de la repetiţie. Când ajung acasă, de-abia aştept să plonjez într-o carte, dar mi se închid ochii”, spune „librarul de ocazie” Oana Pellea. Actriţa a adăugat, în cadarul evenimentului de la Librăria Bizantină din Capitală, că are un ”maldăr” de cărţi acasă, pe care îşi promite că le va citi într-o zi.

10
/03
/16

Ambasada Israelului în România şi Asociaţia Editorilor din România organizează marţi, 15 martie, începând cu ora 12.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, conferinta de presă prilejuită de ediţia din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediţie la care Israelul este invitat de onoare. „Un prilej excelent pentru publicul român de a cunoaşte mai îndeaproape autori israelieni de renume mondial, cât și de a se familiariza cu nume noi, autori de primă mărime, netraduşi încă în limba română.” (ES Tamar Samash, Ambasadoarea Israelului în România)

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

03
/03
/16

Romanul Toate bufniţele, de Filip Florian, a fost publicat în Germania, la Editura Matthes & Seitz (Berlin), în traducerea lui Georg Aescht, cu titlul Alle Eulen. Cel mai recent roman semnat de Filip Florian, a obținut Premiul pentru „Cea mai bună carte a anului”, secțiunea „Beletristică”, la Gala „Bun de Tipar”, ediția a II-a, 2013.

02
/03
/16

Anul acesta, festivalul Serile Filmului Românesc îl aduce în fața cinefililor pe actorul Mircea Diaconu, cu cele mai bune filme ale carierei sale. Ediția a VII-a a festivalului Serilor Filmului Românesc va avea loc la Iași, între 4 și 8 mai 2016

01
/03
/16

Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează miercuri, 2 martie, cu începere de la ora 17:00, ședința a XX-a din seria nouă a Prelecțiunilor Junimii. Evenimentul se va desfășura în Galeriile Pod-Pogor iar prelector va fi Mihai Fulger, redactorul-șef al Cinematecii Române, jurnalist, critic și selecționer de film, care va susține o conferință cu tema „Autorul total – Charlie Chaplin”.

01
/03
/16

Cristian Teodorescu este autorul romanului Medgidia, orașul de apoi, unul dintre cele mai apreciate și premiate titluri apărute în anul editorial 2009. În perioada 2-17 martie 2016, Cristian Teodorescu, unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani, va susține un turneu de lecturi publice din cel mai recent roman, Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui, apărut la Editura Cartea Românească.