Vlaicu Ionescu. Un fel de Nostradamus
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlaicu-ionescu-un-fel-de-nostradamus/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Puţine sunt domeniile unde românii, în ţară sau în străinătate, să nu se fi manifestat deplin, să fi ”făcut dâră” în domeniu ori să ajungă chiar înainte-mergători. Vlaicu Ionescu (1922-2002) a urmat filosofia la Bucureşti, apoi Conservatorul de muzică şi Școala de pictură bisericească a Patriarhiei.

Un articol de Georgeta Filitti|6 iunie 2017

În deceniul al șaselea, când opțiunile din tinerețe ori denunțuri ale celor din preajmă aveau să coste pe mulți libertatea, V.I. a fost și el arestat o vreme. Doar că acest răstimp nu pare a-i fi afectat aparițiile publice în domeniul său predilect: pictura. Reușește astfel să deschidă două expoziții personale, în 1968 și 1969, la București. Mai mult, a fost evaluator al unor colecții particulare. În patrimoniul său s-a aflat singura lucrare a lui Rafael Sanzio din România, Madona cu pruncul (Madona Nerucci). Invitat să expună în Germania, a rămas o vreme acolo, apoi s-a stabilit la New York. A reușit să scoată din țară prețioasa pânză renascentistă și pe urmă a făcut troc cu ea ca să–și poată scoată fetele din România. Procedeul poate părea azi singular, dar istoria românilor dintre 1945 și 1989 e plină de atari schimburi, răscumpărări, vânzări – manevre disperate ale unora de a-și salva apropiații, dublate de rapacitatea autorităților comuniste de a pune mâna pe valută, obiecte de preț ș.a.

În cazul lui Vlaicu Ionescu, pictura a însemnat doar un început de drum pentru că, așa cum întrebase altă dată, în urma unor exerciții de yoga, o entitate transcendentă, care îi va fi cursul vieții, aceia a răspuns ”Vei fi un fel de Nostradamus”. Întemeiază în Statele Unite The International Center for Nostradamus Studies și în 1976 publică un prim studiu despre celebrul prezicător francez (Mesajul lui Nostradamus despre era proletară). Se prefigura acolo distrugerea sistemului comunist și prăbușirea URSS. Cu referire la România, Vlaicu Ionescu declara că a putut descifra în catrenele francezului o serie de evenimente majore din istoria ei: Unirea principatelor, Războiul pentru independență, invazia sovietică din 1944, revoluția din 1989, moartea lui Nicolae Ceaușescu.

Dar deslușirile sale par să fi mers și mai departe căci în 1987 publică lucrarea Nostradamus. Istoria secretă a lumii, cu referire la lumea americană și cea anglo-saxonă. I s-au adăugat alte cercetări, aprofundate, dintre care amintim: Nostradamus resuscitat sau recenta împlinire a unei profeții, Zvârcolirile  comunismului profetizate de Nostradamus, Sf. Ioan Pithagoricianul. Câteva aspecte numerologice și ciclologice ale Apocalipsei, Un manuscris necunoscut al lui Newton asupra Marii Opere Ermetice.

Domeniul abordat de V.I. a fost privit de mulți cu reticență. Dar el există, are o bibliografie extrem de bogată și autorul român se află printre cei mai remarcabili promotori. A redactat articolul despre Nostradamus pentru Enciclopedia Astrologică (1992) scoasă de Editura Hachette la Paris și în anul următor volumul Ultimele victorii ale lui Nostradamus, tot la Paris, în Editura Filipacchi.

Curiozitatea a biruit și în România unde, după 1994, i-au apărut volumele Prăbușirea imperiului sovietic și viitorul României în profețiile lui Nostradamus, Mesajul lui Nostradamus către români, Nostradamus, profet al lumii moderne, Nostradamus. Epistola către Henric al II-lea, Nostradamus și scepticismul dogmatic. Președinții americani Richard Nixon și W. J. Clinton (acesta din urmă, la București, în limba engleză).

Încrezători sau sceptici, merită să ne plecăm asupra spuselor lui V.I., chiar dacă mesajul vizează trecutul iar de cele despre viitor ne desparte încă o pâclă deasă.

26
/05
/17

„Ca să scrii bine, trebuie să suferi!”, era crezul său, iar pana care-i țâșnea din suflet își trage seva din lumea penală a ocnelor siberiene, unde a fost încarcerat cu lanțuri la picioare. Ridicat la rangul de mari gânditori, titanul literaturii ruse a crezut până în ultima clipă a vieții sale că lumea se va salva prin frumusețe.

20
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Astăzi, când se discută în lumea întreagă soarta Europei ca un tot organic ori ca o aglomerare de state, e interesant să ni-l amintim pe George Ciorănescu (1918-1993), cel care la un moment dat spunea: „Poporul din care mă trag s-a pronunţat totdeauna pentru Europa. Poporul meu posedă deplina maturitate şi întreaga informaţie istoică şi politică pentru a sprijini crearea Europei unite, libere şi democratice”.

17
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE A fost o vreme când mulţime de români plini de har se şcoleau în străinătate şi foarte curând ajungeau, prin natura profesiei, să devină adevăraţi „cetăţeni ai lumii”. Doar că multora schimbările politice de după cel de-Al Doilea Război Mondial le-au frânt ori le-au modificat din temelii destinul. Unii au depăşit momentul desţărării şi au rămas în elita culturală internaţională.

02
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Dorul de ducă”, expresie greu de tradus în altă limbă, i-a făcut pe unii români să cutreiere lumea. Aşa s-a întâmplat cu Iulius Popper (1857-1893). La 20 de ani ajunge la Constantinopol, apoi la Paris unde urmează Şcoala politehnică. E angajat la compania Canalului de Suez şi conduce lucrări hidrotehnice la New Orleans şi la Havana (Cuba). Dar omul n-are stare.

23
/04
/17

Odată cu apariția filmului „Jackie” (regia: Pablo Larrain), primul film pentru marele ecran inspirat de viața celei mai faimoase prime doamne a Statelor Unite, editura Corint a lansat biografia „Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă”, publicată de Barbara Leaming în 2014.

20
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Nu poţi fi profet în ţara ta”, aceste înţelepte vorbe poplare se potrivesc celui care, plecat la 10 ani din Iaşi, şi-a făcut o carieră remarcabilă mai ales în străinătate. Educat la Paris, modelat de iezuiţi (care l-au învăţat matematică), urmează Şcoala navală din Brest. Îşi adaugă un doctorat în Drept la Bruxelles, intră în serviciul diplomatic român şi... călătoreşte.

13
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Nevoia de repere morale e o realitate prea bine cunoscută. Din acest punct de vedere, unii membri ai familiei regale române au dovedit din plin că pot constitui exemple demne de urmat. Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria, născută în 1908, rămâne în amintirea românilor din ţară şi din SUA o persoană puternică, animată de spiritul datoriei, altruistă şi perfect conştientă de faptul că e prinţesă.

10
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Pe vremea când frontierele erau în mare parte spiritualizate, cum ar fi spus Nicolae Titulescu, oamenii de talent, creativi, socoteau normal să se manifeste, să se desăvârşească la Bucureşti ori la Paris. Aşa a fost şi cazul Elvirei Popescu (1896- 1993), absolventă a Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti.

08
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Din zecile de români formaţi în şcolile franceze se desprinde figura unică a lui Şerban Coculescu (Pius Sérvien), fiul lui Nicolae Coculescu, profesor de astronomie, fondatorul Observatorului astronomic de la Bucureşti.

06
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul, ca formă de protest faţă de regimul politic din ţara de origine, a căpătat, în cazul românilor, după al Doilea Război Mondial, dimensiuni dramatice. Şi aceasta pentru că a fost vorba de valuri succesive şi de motivaţii deosebite.

03
/04
/17

A rămas în istoria justiției române ca unic orator și celebru penalist, pledoariile sale fiind publicate în „Biblioteca Marilor Procese", iar în istoria teatrului românesc prin trilogia: „Viforul”, „Apus de Soare”, „Luceafărul” și comedia „Hagi Tudose” - spectacol jucat pe scena Teatrului Metropolis.

28
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1960 se năştea la Brăila o mică făptură căreia i s-a prezis un viitor strălucit. Proorocirea s-a împlinit doar până la o vreme. Ca şi alţi mulţi români, şi-a făcut studiile la Paris; a debutat în oraşul natal la 21 de ani dar consacrarea a început să se contureze la Paris, graţie lui Ch. Gounod care i-a încredinţat rolul Margaretei din opera Faust.