VocaPeople la ArCuB
https://www.ziarulmetropolis.ro/vocapeople-la-arcub/

Trupa „extratereştrilor” Voca People, prezentă în premieră în România, va susţine o serie de reprezentaţii artistice începând de miercuri şi până duminică, la sediul ArCuB din Capitală, în care vor interpreta într-o manieră proprie „ Cei opt performeri au demonstrat că arta lor pendulează cu succes între teatru şi musical, în „avanpremieră”, marţi, în cadrul […]

Un articol de Andrada Văsii|31 octombrie 2012

Trupa „extratereştrilor” Voca People, prezentă în premieră în România, va susţine o serie de reprezentaţii artistice începând de miercuri şi până duminică, la sediul ArCuB din Capitală, în care vor interpreta într-o manieră proprie „

Cei opt performeri au demonstrat că arta lor pendulează cu succes între teatru şi musical, în „avanpremieră”, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată la ArCub.

Conceptul de „teatru vocal” – o trupă care cântă live şi acapela – le aparţine, iar reprezentaţiile lor sunt însoţite întotdeauna de sunetele emise de trei dintre personaje, care au capcitatea de a imita atât de bine unele intrumente, încât creează impresia unui acompaniament muzical.

„Se încearcă stabilirea unei comuniuni numai cu ajutorul sunetului. Aceasta este ideea principală a proiectului”, a spus Shai Fishman, directorul muzical, compozitorul şi aranjorul Voca People, în cadrul conferinţei de presă.

Folosindu-se de gesturi, mimică, dar, mai ales de muzică, Voca People organizează spectacole în care esenţială este interacţiunea cu publicul. De aceea, scena este pentru cei opt artişti doar „rampa de aterizare şi de lansare către planeta de provenienţă, Voca”, în timp ce locul de desfăşurate este alături de public.

„Extratereştii” Voca interpretează în manieră proprie „muzica din ultimii 400 de ani, de la Mozart la Michael Jackson”, improvizaţia fiind esenţială în cazul lor.

„Pentru un cântec pe care vreau să îl aranjez ştiu exact de ce am nevoie. Însă, când vreau să improvizez, mă duc la căpitan (liderul trupei Voca People, Beat On, n.r.) şi îi cer nişte ritmuri, apoi intervine Scratcher („percuţionistul” trupei, cel care imită tobe şi alte elemente de percuţie, n.r.) şi, treptat, se naşte improvizaţia”, a spus Fishman.

Artiştii Voca People sunt cunoscuţi doar cu numele de scenă – Beat On („comandantul navei Voca”, expert în tobe, instrumente de percuţie şi efecte sonore şi admirator al trupei Beatles), Tubas („bucătarul-şef al navei”, cântă cu vocea, dar imită şi bassul, trei tipuri de chitară şi cimpoiul şi este fan Luciano Pavarotti), Scratcher („ocupă funcţia de translator şef al navei”, este specialist în „zgâriat”, tobe, percuţie, efecte sonore şi îl apreciază pe Michael Winslow, ofiţerul trăznit din „Academia de poliţie”), Alta (este „biologul navei Voca”, cântăreaţă alto, chitare, viori şi trompete şi pasionată de balet artistic), Mezzo (este „locator” şi în trupă cântă cu vocea, percuţie, chitară şi viori), bari Tone (este, aşa cum arată şi numele, briton, dar interpretează şi chitare, percuţie, saxofon, cimpoi, este antrenorul de fitness al echipei şi admiratorul trupei Jackson Five), Tenoro (este vocea-tenor de la Voca, tehnicianul însărcinat cu depistarea surselor de energie muzicală şi fan Briteny Spears) şi Soprana („medicul de familie al Navei”, specialistă în percuţie, trompete, cimpoaie şi vioară şi care apreciază coloana sonoră a filmului „Al cincilea element”).

Lansată în 2009 printr-un filmuleţ posta pe YouTube, care a devenit imediat viral, trupa Voca People a susţinut peste 3.000 de reprezentaţii în 30 de ţări de pe 5 continente. Prestaţia artiştilor care îşi exprimă vârsta în ani galactici se apropie mai mult de genul musical, conceptul pe care se bazează Voca People fiind dezvoltat „pentru a face oamenii să se simtă bine”.

„Faptul că nu vorbesc ajută la concentrarea asupra muzicii şi a cât de importantă este ea pentru viaţa noastră”, a mai spus Fishman.

Lior Kalfo este creatorul, producătorul şi directorul artistic al trupei. El este un cunoscut actor de comedie, cu multe premii în palmares. Este co-scenarist al serialului de succes „Comedy Store” – unul dintre cele mai populare seriale tv de comedie din Israel, având peste 100 de episoade, premiat cu „Albumul de Aur” şi „Antena Europeană de Aur” pentru cel mai bun serial de comedie.

La început, proiectul Voca People a fost doar o idee năstruşnică a lui Kalfo – având un format foarte diferit. Lior a gândit acest proiect timp de 4 ani, primele repetiţii fiind demarate în februarie 2009. Astfel, primul videoclip Voca People, lansat pe YouTube în aprilie 2009, s-a bucurat de un succes fulminant – site-ul fiind accesat de peste 5 milioane de oameni din întreaga lume. În mai puţin de 4 luni, trupa a devenit un fenomen muzical unic.

Shai Fishman este regizor, compozitor şi director muzical al trupei. Muzica a avut şi are un rol principal în cariera sa: a compus muzică de film, teatru, televiziune şi o serie de producţii multimedia. Semnează coloana sonoră a unor spectacolele din cele mai importante teatre din Israel şi este compozitor şi producător a numeroase show-uri tv de succes.

Conceptul spectacolului se bazează atât pe talentul interpreţilor cât şi pe o poveste pe cât de simplă, pe atât de atractivă: după un mileniu de călătorii în spaţiu, oamenii Voca învaţă muzica şi obiceiurile terestre cu ajutorul publicului. Ei explorează universul sonor al melodiilor interpretate de-a lungul timpului de: ABBA, Queen, John Lennon, Madonna, Michael Jackson, Glenn Miller, George Michael, Spice Girls, precum şi pe cel al creaţiilor clasice ale marilor compozitori: Mozart, Brahms, Bach, Beethoven, Bizet, Händel, Rossini şi Carl Orff – un total de peste 70 de piese muzicale.

Reprezentaţiile celor de la Voca People vor avea loc la Sala ArCuB, în zilele de 31 octombrie, 1 noiembrie şi 2 noiembrie, de la ora 20.00, precum şi pe 3 noiembrie şi 4 noiembrie, de la ora 18.00 şi de la ora 21.00.

Sursa: Mediafax
28
/10
/14

Iubitorii teatrului vor avea parte, în curând, de o întâlnire inedită cu poetul Gellu Naum. Este vorba despre cinci reprezentații ale spectacolului N(AUM), după textele îndrăgitului poet român, cu Oana Pellea și Cristina Casian în distribuţie. Un proiect UNTEATRU, găzduit de Teatrul METROPOLIS cu sprijinul Fundației Gellu Naum. Proiect realizat cu sprijinul Raiffeisen Bank.

28
/10
/14

V-aţi întrebat vreodată cum ar suna unul dintre hiturile lui Michael Jackson în interpretarea lui Tom Waits? Sau a lui Marilyn Manson sau a lui Stevie Wonder sau a fetelor de la Spice Girls? Cu siguranţă nu. Şi, în consecinţă, veţi afla chiar acum.

28
/10
/14

Cântecul "Bohemian Rhapsody" al trupei Queen are "puteri tămăduitoare", întrucât are capacitatea de a le ajuta pe acele persoane care sunt bolnave sau se simt deprimate, afirmă autorii unui sondaj realizat recent în Marea Britanie, informează bbc.com.

28
/10
/14

Trei lucrări ale artistului român Adrian Ghenie - "Duchamp's Funeral I", "Study for «The Devil»" şi "Hunger" - au fost vândute la două licitaţii organizate recent la Londra, de casa Sotheby's, cu sumele de 1.285.389 de euro, 15.714 euro, respectiv, 146.453 de euro, potrivit site-ului sothebys.com.

28
/10
/14

Un autoportret alb-negru al compozitoarei și fotografei Sabina Ulubeanu, co-director artistic al Festivalului de Arte Noi InnerSound, este expus alături de 50 de lucrări ale unor artiști din toată lumea care activează în spațiul austriac, la una dintre cele mai cunoscute galerii de artă din Viena, West46, în cadrul Bienalei Eyes On. Expoziția este deschisă până la 7 noiembrie.

28
/10
/14

Duminică, 26 octombrie, s-a desfășurat prima seară a Festivalului Național de Teatru la Librăria Humanitas București, în cadrul căreia s-au lansat cărțile: "Caragiale după Caragiale. Arcanele interpretării: exagerări, deformări, excese" de Angelo Mitchievici și "În dialog cu anticii" de Alexandra Ciocârlie.

27
/10
/14

Joi, 30 octombrie, de la ora 20.00, reîncepe seria discuțiilor culturale din Ceainăria ARCUB. În prima ediție a toamnei de Trialoguri la ARCUB, invitată specială este Oana Pellea, una dintre cele mai îndrăgite actrițe contemporane. Evenimentul va fi moderat de jurnalistul de televiziune Marius Constantinescu, iar discuţiile vor fi completate de acordurile muzicale ale Alexandrei Ușurelu.

27
/10
/14

Săli arhipline, întâlniri cu nume mari din lumea filmului și peste 8000 de bilete vândute deja la proiecțiile din festival – acesta este bilanțul primelor zile la Les Films de Cannes à Bucarest. Datorită cererii mari de bilete, au fost programate două proiecții suplimentare pentru filmele Leviathan și The Tribe

27
/10
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic din cadrul Festivalului Internațional de la Berlin 2014, “Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg” în regia lui Dietrich Brüggemann are avanpremiera în cadrul Zilelor Filmului German, organizate de Goethe-Institut la București.

27
/10
/14

Doi mari compozitori ai repertoriului simfonic – Beethoven şi Grieg, o partitură monumentală ca Simfonia a III-a – Eroica şi doi apreciaţi muzicieni români, dirijorul Tiberiu Soare şi pianistul Horia Mihail, sunt elementele reunite în concertul aniversar oferit vineri, 31 octombrie 2014 (19.00) de Orchestra Naţională Radio, în onoarea Zilei Radioului.

27
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Inspirat de povestiri ale lui Cehov, „Winter Sleep” (Palme d`Or la Cannes) este, probabil, filmul lui Nuri Bilge Ceylan în care se vorbeşte cel mai mult. Este o uşoară schimbare de accent, pentru că precedentele sale şase opere privilegiau tăcerile, cadrele lungi şi contemplative, imaginile poetice, natura.

27
/10
/14

"Kowalski", de Andrei Creţulescu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Zagreb, care a avut loc în perioada 19 - 26 octombrie. Potrivit juriului regizorul român a câştigat premiul Căruciorul de Aur pentru "15 minute de plăcere pură a unui superb dialog, a unei interpretări şi regii mari. Şi pentru demonstrarea faptului că cinema-ul românesc este încă viu şi la înălţime".