Vocile solidarității (Voices of Solidarity) se vor auzi la a XXV-a ediție de FITS
https://www.ziarulmetropolis.ro/vocile-solidaritatii-voices-of-solidarity-se-vor-auzi-la-a-xxv-a-editie-de-fits/

În anul 2018, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, prin intermediul Teatrului Naţional „Radu Stanca”, este partener într-un nou proiect european, Voices of Solidarity (VOICES), alături de următoarele organizaţii: ArtReach LTD- coordinator de proiect- Museo dei Bambini Roma, CESIE Palermo şi Altonale GmbH Hamburg.

Un articol de Liliana Matei|9 iunie 2018

Acest proiect este cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene. Inițiativa își propune să aducă în lumină importanța și provocările obținerii libertății și integrarea refugiaților în comunitățile gazdă, în contextul în care Uniunea Europeană este pusă în faţa unor situaţii şi provocări inedite -rezultat al propriilor ei transformări.

Astfel, trei spectacole incluse în programul ”Voices of Solidarity” au fost incluse în programul ediției a XXV-a a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

BORDERLINE, un spectacol de dans în spații publice produs de Altonale, Proiectul european VOICES și STAMP Festival, ne vorbește despre limite și cum pot ele fi depășite. Trei dansatori, cântăreți și muzicieni se provoacă reciproc (în public), dar în același timp se apropie unul de celălalt. Prin mișcare, muzică vocală și instrumentală, ei explorează, invadează și își înving constrângerile. Prin voința lor fermă de a lua atitudine, ei găsesc, în spatele zidurilor, deschidere și toleranță.

BEHIND THE WALL, producție a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, vorbește despre migrație – una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă societatea contemporană, atât la nivel mondial, dar mai ales în spațiul european. Felul în care oamenii, instituțiile, statele răspund la această problemă, ne definește. Artistul grafic Dan Perjovschi reflectă acest subiect controversat, cu empatie și acuitate, prin desenele sale. Alături de el, au contribuit Adriana Bârză-Cristea (coregrafie și concept), Claudiu Urse (muzică), Diana Fufezan și Ali Deac (teatru-dans) În spectacolul Behind the Wall regăsim elemente ce țin de artă urbană, teatru, dans, muzică, ce vin să susțină necesitatea dezbaterii si conștientizării problematicii refugiațiilor din Europa la nivel social – prin intermediul desenelor de tip comentariu social- și individual-prin intermediul unor scurte monologuri transpuse în mișcare de către cei 2 dans-actori. Aceste monologuri nonverbale au la baza gânduri, idei, trăiri și stări, regăsite în interviurile unor refugiați din Siria, Afganistan, Republica Democrata Congo, Somalia și România.

WHEEZE: WINDS OF CHANGE, de Parrabbola, un spectacol în care implicarea și creația sunt cheile descifrării mesajului final. Wheeze, Generalissima, Vântul Schimbării – iată doar câteva dintre personajele care vor îndemna spectatorii să participe activ la reprezentație, alăturându-și vocile, trăind, respirând și vorbind liber.

Biletele pentru FITS 2018 pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală (str. Nicolae Bălcescu nr. 17), de marți până sâmbătă, între 11:00 – 18:00, și duminică, în intervalul 10:00 – 14:00. Bilete online și mai multe informații despre spectacolele programate se găsesc pe www.sibfest.ro. Prețul biletelor achiziționate online, de pe site-ul festivalului, au același preț ca la Agenția Teatrală. Prețul biletelor achiziționate direct de pe platforma entertix.ro variază în funcție de opțiunile de tipărire și livrare alese de cumpărător.

Foto: Sebastian Marcovici, FITS

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.