Volume de Marius Chivu si Dan C. Mihailescu, nominalizate la premiul pentru Cartea Anului
https://www.ziarulmetropolis.ro/volume-de-marius-chivu-si-dan-c-mihailescu-nominalizate-la-premiul-pentru-cartea-anului/

„Vântureasa de plastic”, de Marius Chivu, şi „I. L. Caragiale şi caligrafia plăcerii”, de Dan C. Mihăilescu, se numără printre volumele nominalizate la ediţia de anul acesta a premiului pentru Cartea Anului, distincţie care va fi decernată pe 23 noiembrie.   Potrivit unui comunicat, volumele nominalizate pentru acest premiu sunt: „Vântureasa de plastic”, de Marius Chivu (editura […]

Un articol de Andrada Văsii|16 noiembrie 2012

„Vântureasa de plastic”, de Marius Chivu, şi „I. L. Caragiale şi caligrafia plăcerii”, de Dan C. Mihăilescu, se numără printre volumele nominalizate la ediţia de anul acesta a premiului pentru Cartea Anului, distincţie care va fi decernată pe 23 noiembrie.

 

Potrivit unui comunicat, volumele nominalizate pentru acest premiu sunt: „Vântureasa de plastic”, de Marius Chivu (editura Brumar), „Opere poetice. 1909-1962” de T.S. Eliot; traduceri de Şerban Foarţă, Mircea Ivănescu, Sorin Mărculescu şi Şerban Foarţă & Adriana-Carmen Racoviţă (editura Humanitas Fiction), „Ce rămâne. William Faulkner şi misterele ţinutului Yoknapatawpha”, de Mircea Mihăieş (editura Polirom), „I. L. Caragiale şi caligrafia plăcerii”, de Dan C. Mihăilescu (Editura Humanitas), „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”, de Andrei Pleşu (Editura Humanitas), „La pierderea speranţei”, de Nicolae Prelipceanu (Editura Casa de pariuri literare), „Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia”, Nicolae Steinhardt, ediţie critică de George Ardeleanu (editura Polirom), şi „Infinitul dinăuntru. Şase povestiri despre om, societate, istorie”, de Vlad Zografi (editura Humanitas).

 Premiul pentru Cartea Anului, în valoare de 10.000 de lei, acordat de publicaţia România literară, cu sprijinul financiar al Guvernului României, va fi decernat de juriul format din: Nicolae Manolescu – preşedinte, Gabriel Chifu, Cosmin Ciotloş, Sorin Lavric, Simona Vasilache şi Mihai Zamfir.

Ceremonia de decernare a premiului va avea loc la sediul din Bucureşti al Uniunii Scriitorilor din România.

Printre câştigătorii ediţiilor trecute se numără Gabriel Liiceanu, cu „Uşa interzisă” (editura Humanitas), în 2002, Monica Lovinescu, pentru „Jurnal III” (editura Humanitas), în 2003, colectivul de traducători, coordonat de Cristian Bădiliţă, pentru traducerea primelor două volume din „Septuaginta” (Editura Polirom), în 2004 şi în 2005, Florina Ilis, pentru „Cruciada copiilor” (editura Cartea Românească), şi Andrei Cornea, pentru „Când Socrate nu are dreptate” (editura Humanitas).

 

 

Sursa: Mediafax

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.

11
/01
/24

Institutul Cultural Român anunță lansarea ediției din 2024 a Programului CANTEMIR*, program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans).