Volumul „Fata tatei si mama fetei”, va fi lansat la Cafe Verona
https://www.ziarulmetropolis.ro/volumul-fata-tatei-si-mama-fetei-va-fi-lansat-la-cafe-verona/

Volumul de memorii „Fata tatei şi mama fetei. Istoria unei vieţi între România şi Elveţia”, semnat de Sanda Budiş şi apărut recent la Editura Polirom, va fi lansat, miercuri, de la ora 18.00, la Cafe Verona din Bucureşti.  Potrivit unui comunicat transmis marţi,  de Editura Polirom, alături de autoare, vor lua cuvîntul: Sandra Pralong, Elisabeta […]

Un articol de Andrada Văsii|18 decembrie 2012

Volumul de memorii „Fata tatei şi mama fetei. Istoria unei vieţi între România şi Elveţia”, semnat de Sanda Budiş şi apărut recent la Editura Polirom, va fi lansat, miercuri, de la ora 18.00, la Cafe Verona din Bucureşti. 

Potrivit unui comunicat transmis marţi,  de Editura Polirom, alături de autoare, vor lua cuvîntul: Sandra Pralong, Elisabeta Lăsconi, Dan C. Mihăilescu şi Florin Diaconu.

Cartea este construită din decupaje cu momentele şi întâmplările semnificative din viaţa arhitectei Sanda Budiş, dar şi a familiei sale, de la tatăl Alexandru Budiş, general în armata română, la fiica Sandra Pralong, cu o remarcabilă carieră jurnalistică în Statele Unite şi o implicare activă în România de după decembrie ’89.

Începută în prezent, cu aniversarea de 85 de ani, povestea Sandei Budiş continuă cu primii ani postdecembrişti şi evenimentele controversate de atunci, aşa cum au fost trăite de autoare. Sanda Budiş se întoarce apoi în trecut, la copilărie, la familie şi anturajul acesteia în perioada interbelică, la cele aproape trei decenii trăite în România sub comunişti şi prigoana regimului împotriva familiei şi la anii de exil din Elveţia.

Născută în 1926, Sanda Budiş este arhitect, fiica generalului Alexandru Budiş. În urma persecuţiilor din timpul regimului comunist, a emigrat, în 1973, în Elveţia, unde a continuat să profeseze ca arhitect, şi a revenit în ţară după revoluţia din decembrie 1989.

Sursa: Agerpres

09
/11
/13

Lucian Pintilie, unul dintre cei mai mari regizori de film din România (unii critici spun că este chiar cel mai important cineast român), împlineşte, astăzi, 80 de ani! Opozant al sistemului comunist, creator de şcoală de film, părinte al „noului cinema românesc“ (pentru că cei mai mulţi regizori au învăţat să facă film de la el, iar „Reconstituirea“ a fost făcut „înaintea timpului său“), Lucian Pintilie şi-a construit o carieră redutabilă, prin pelicule care au primit de multe ori o ştampilă fermă: „capodopere“.

09
/11
/13

„Amazoanele. O poveste“, noul volum semnat de Adriana Babeţi, critic literar şi unul dintre cei mai importanţi eseişti români contemporani, a apărut în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom şi se află în librăriile din toată ţara.

08
/11
/13

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă, săptămâna viitoare, spectacolele „Mozart Steps” şi „O poveste japoneză” la Bucureşti. Evenimentele vor avea loc în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”.