Vulcanicul regizor Andriy Zholdak,  spectacol-eveniment la Naționalul bucureștean
https://www.ziarulmetropolis.ro/vulcanicul-regizor-andriy-zholdak-spectacol-eveniment-la-nationalul-bucurestean/

Vineri 4 septembrie, la finalul Festivalului Internaţional de Teatru NETA 2015, pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional din Bucureşti se va prezenta unul din cele mai aşteptate spectacole, Electra, în interpretarea Teatrului Naţional din Macedonia.  

Un articol de Liliana Matei|21 august 2015

Regizorul spectacolului – cândva un “copil teribil” al regiei ucrainiene, astăzi unul din cei mai bine cotaţi artişti europeni, este Andriy Zholdak.

Distins cu Premiul UNESCO (2004) pentru contribuţia sa la dezvoltarea artei teatrale şi cu două premii Masca de aur (2014), în Rusia, originalul artist ucrainean – pentru unii genial, pentru alţii un incomod teribil, stabilit în Germania, a lucrat pe multe alte scene europene importante, din Rusia, România, Finlanda, Suedia, Elveţia, cunoscut fiind şi pentru teoriile sale privind înnoirea artei teatrale, pe care le-a expus într-o serie de prelegeri şi ateliere internaţionale.

La baza acestui spectacol de 3 ore şi 30 de minute stă un text minimalist, în care însă, substanţa tragediei antice se regăseşte întreagă, răvăşitoare.

„Zholdak seamănă cu un meteorit a cărui cădere pe suprafaţa unui text în general cunoscut, produce fisuri, îl sparge… observa teatrologul George Banu, în 2009. El nu este partizanul tradiţiilor, dar nici nu-şi propune să le privească în mod critic; el le utilizează mai degrabă ca material de lucru şi face asta cu un curaj excepţional. Din această ciocnire teribilă şi din expresia artistică ia naştere o adevărată erupţie”.

Elektra_005
Electra lui Andriy Zholdak  porneşte de la tragedia crimei dintr-o familie regală, pe care o translează în universul contemporan, cu intenţia declarată de a explora tema cruzimii, adânc ascunsă în subconștientul omenesc.

„La un moment dat, în istoria țării noastre, a familiei sau a oricărui individ, cruzimea scapă brusc de sub control și se transformă într-o forță care-l controlează pe om, observă Zholdak. Dar, cât de profundă este oare cruzimea umană?” şi cu ce unitate ar putea fi măsurată, se întreabă în continuare provocatorul artist.

Acest spectacol a primit patru dintre cele mai importante premii naţionale ale Macedoniei pentru anul teatral 2014: premiul pentru cel mai bun spectacol al anului, premiul pentru cea mai bună regie şi două premii de interpretare, pentru rolurile Electra (Daria Rizova) şi Oreste (Aleksandar Gorgieski).

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.