Vulpe vânător. Despre securişti, Revoluţie şi alte obsesii nouăzeciste
https://www.ziarulmetropolis.ro/vulpe-vanator-despre-securisti-revolutie-si-alte-obsesii-nouazeciste/

„Vulpe vânător” (1993), regizat de Stere Gulea după un scenariu de Herta Müller, nu este doar filmul care îi oferea Oanei Pellea şansa celui mai important rol de cinema al carierei, ci şi cronica ultimelor luni din timpul comunismului şi, mai apoi, a Revoluţiei la Timişoara.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 decembrie 2015

Pentru un film realizat la doar câţiva ani de la căderea comunismului, într-o perioadă deopotrivă de maximă efervescenţă şi derută, „Vulpe vânător” păstrează un ton destul de echilibrat în abordarea unor traume la acea vreme încă puternice.

Asta nu înseamnă că filmul lui Stere Gulea, realizat după un scenariu (transformat în roman) al scriitoarei Herta Müller şi al partenerului de viaţă al acesteia, dramaturgul Harry Merkle, este ferit în totalitate de aerul revanşard al perioadei sau de dorinţa de a arăta lucruri ce până atunci fuseseră interzise.

De aceea, nu ar trebui să surprindă începutul, în care, după o scurtă şi lentă mişcare a camerei de filmat de la dreapta la stânga imediat după generic, cadrul se opreşte şi este acaparat de un frumos sân dezgolit văzut secunde bune din profil.

Întreaga scenă-cârlig, de altfel înşelătoare raportat la ceea ce va oferi filmul până la final, părea a avea ca scop (şi) satisfacerea unei anumite nevoi deopotrivă a cineaştilor şi a publicului de a arăta şi, respectiv, de a vedea ceea ce fusese oprit de cenzură. În acest caz, nuditatea feminină (completată, pe parcurs, şi de defilarea corpurilor dezbrăcate complet ale unor bărbaţi).

Totuşi, momentul – în care, pe terasa unui bloc, stau de vorbă două prietene goale, jucate de Oana Pellea şi de mai puţin cunoscuta Mara Grigore – nu degajă vulgaritatea din alte filme ale epocii (deşi discuţia dintre ele despre viermele din măr ca simbol al situaţiei din România nu este dintre cele mai subtile).

Scena este mai curând un simptom – regăsibil în întreg filmul – al căutării unei anume sincerităţi dure, a unui naturalism frust, a unei realităţi zbuciumate şi de debarasare de pudoarea – faţă de ideea de intimitate şi faţă de realitate – impusă în timpul comunismului.

„Vulpe vănător” nu este ocolit de obsesiile vremii – sărăcia din perioada finală, tot mai insuportabilă, a comunismului, disperarea generalizată, securiştii grosieri, cenzura, idealurile Revoluţiei, întâi de la Timişoara şi apoi de la Bucureşti, şi dezamăgirea parţială de după.

Însă apropierea foarte mare, de doar 2-3 ani, de evenimentele la care face referire şi scenariul clasic structurat, bine scris şi inspirat din experienţe personale trăite de Herta Müller înainte de plecarea în Germania fac ca filmul surprindă destul de fidel atmosfera acelor ani din Timişoara (unde a şi fost filmat).

Nu istoria mare, cu evenimentele ei pe fast forward, este centrul de interes direct al filmului, ci mai degrabă felul în care aceasta este trăită şi se reflectă asupra unor destine individuale: o profesoară disidentă în mediul ei (Oana Pellea), cu un iubit (Marian Râlea) în armată, cu un prieten medic şi muzician (Claudiu Istodor) şi cu cea mai bună prietenă (Mara Grigore), muncitoare într-o fabrică, îndrăgostită de un securist care se dă drept avocat (Dan Condurache).

Deşi protagonista interpretată de Oana Pellea, care face probabil cel mai reuşit rol din cariera sa cinematografică, ţine întreg filmul pe umeri, nici personajele secundare nu sunt uitate, primind atenţie şi scăpând, pe cât posibil, unei abordări schematice – cele „pozitive” se dovedesc a avea şi umbre, iar cele „negative” nu par definitiv pierdute.
Asta pentru că scenariul conţine suficiente secvenţe adiacente firului narativ central pentru a permite filmului să respire şi pentru a construi un tablou general, în tuşe diverse.

Spre exemplu, deşi erau dintre cei pentru care regimul comunist ajunsese tot mai greu de suportat, motiv pentru care şi deveniseră supravegheaţi de Securitate, profesoara şi medicul nu iau parte direct la revolta din stradă de la Timişoara, reprimată sângeros. Odată cu primele intervenţii ale poliţiei, de teamă că li s-ar putea întâmpla ceva, ei se ascund la nişte rude ale bărbatului (un cuplu jucat de Adrian Titieni şi Cătălina Mustaţă) într-un sat din apropiere, unde văd la televizor derularea evenimentelor (şi unde au şi o aventură sexuală deloc romantică, deşi ambii erau implicaţi în câte o relaţie).

În plus, întâmplările importante ale vremii, chiar dacă nu sunt surprinse direct pe ecran, sunt omniprezente pe coloana sonoră, unde se aud constant, de la radio sau televiziune, ştiri despre contextul social-politic, de la „realizările” partidului la vizitele lui Ceauşescu. Iar Revoluţia este „trăită” de protagonişti, aşa cum au făcut-o majoritatea românilor, prin imaginile de la televizor.

vulpe_vanator

„Vulpe vânător” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

   

Stere Gulea: „Un film ca un document de epocă”

Ionuţ Mareş: Cum aţi ajuns să faceţi „Vulpe vânător”?

Stere Gulea: Înainte să fie romanul („Încă de pe atunci vulpea era vânătorul”, de Herta Müller – n.r.), a fost filmul. Invers decât cursul normal. Eu am primit un scenariu de la Lucian Pintilie, la care ajunsese. Scenariul era scris de Herta Müller şi de prietenul ei (Harry Merkle – n.r.), care era dramaturg. Textul era în română. Filmul este o coproducţie româno-germană. A fost ceva oarecum pe neaşteptate, pe nepusă masă. N-am avut prea mult timp să intru în scenariu.

Aţi lucrat pe el aşa cum era?

Oarecum. Din mers. Am filmat la Timişoara, ceea ce într-o oarecare măsură a fost bine, pentru că oraşul era impregnat de acea atmosferă. De asta mi-am dat seama după ce l-am revăzut, la ani buni. Într-o vreme nu prea aveam chef să-l văd. Rămăsesem cu această atitudine faţă de film, că nu digerasem scenariul pentru mine. Nu mi-l apropiasem suficient şi am avut impresia că a rămas doar ca un film făcut profesional. Revăzându-l acum câţiva ani, mi-am dat seama că parcă ceva din atmosfera de la Timişoara se captase în film, într-un mod oarecum surprinzător. Mi-am dat seama că e posibil să fie un film ca un document de epocă.

Era foarte apropiat de evenimentele respective.

Da, era foarte apropiat. Câteodată acesta este un defect, să fii în situaţia asta. Alteori se poate dovedi o calitate. Dar e un impact care vine cumva din altă parte decât de la tine.

E şi atmosfera de acolo, care se păstrează în film.

Aşa mi s-a părut şi mie la revizionare.

Erau primii ani de după Revoluţie şi uneori se simţea o anumită vulgaritate, o anumită dorinţă de a spune ceea ce nu se putuse spune. Filmul începe cu o scenă cu două femei goale, dar cumva reuşeşte să păstreze un ton care nu e neapărat vulgar. Cum aţi reuşit?

Exista acest risc, pentru că nici Herta nu e dusă la biserică. Era destul de dură. Cred că dramatismul întâmplărilor a îndepărtat o abordare de acest gen. Asta a contat mai mult decât o copie a unei realităţi de stradă.

A fost un film în care am lucrat pentru prima dată cu Oana Pellea, pe care am descoperit-o atunci. Cred că am fost cât mai dornic să transfer cât mai mult pe ea, pentru că simţeam că duce, cum se zice. Vedeam că are forţă. Personajul ei cred că rămâne.

Şi personajele secundare sunt destul de nuanţate. Filmul nu e foarte vindicativ, deşi se simte puţin şi această dorinţă. Din acest punct de vedere, mi se pare că păstrează o anumită distanţă.

În general încerc să păstrez un echilibru, să elimin judecăţile simpliste. E obligaţia noastră să încercăm să nu fim partizani şi promotori de ideologie sau de opinii politice afişate.

Cât era de greu atunci?

Nu era uşor, trebuie să recunosc. Făceam efortul.

Lucian Pintilie a avut vreo influenţă asupra filmului?

Nu, de nici un fel.

 

Text apărut și pe blogul lui Ionuț Mareș.

Credit foto: Cinemagix.ro



14
/05
/14

10 actori talentați din teatrele din România vor avea parte de expunere, de întâlniri cu publicul, presa și specialiștii din industria filmului la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie), în cea de-a treia ediție a programului 10 pentru FILM.

13
/05
/14

Cu ocazia celei de 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes (14 – 25 mai 2014), TV5MONDE va avea un program special, pe toată durata prestigiosului eveniment cinematografic.

12
/05
/14

22 de povești românești, 14 lungmetraje și 8 scurtmetraje, unele prezentate în premieră absolută, se regăsesc în mult-așteptata secțiune Zilele Filmului Românesc, la cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie).

12
/05
/14

Borgman este un thriller horror cu tentă de umor negru, regizat de olandezul Alex van Warmerdam (The Northerners, The Dress), despre un vagabond care intră în viaţa unei familii din partea superioară a societăţii, transformând-o imediat într-un adevărat coşmar.

12
/05
/14

CRONICĂ DE FILM. Documentarul ”Bucureşti, unde eşti?”, al fotografului şi cineastului Vlad Petri, surprinde protestele din 2012 din Capitală, oferind nu doar o perspectivă empatică şi cu o certă valoare sociologică şi istorică, dar şi o încercare, mai subtilă, de chestionare a realităţii.

09
/05
/14

Ar fi putut concura cu marile actriţe de la Hollywood, dar a ales să uimească Parisul. A devenit o stea în cinematografia franceză a anilor ’30. „Cea mai aristocratică dintre actriţe“, „regina teatrului din Paris“, „unica“, „extraordinara“, „inimitabila Elvira“, aşa cum o alinta presa, Elvira Popescu a cucerit publicul francez, îmblânzindu-i pe cei mai exigenţi critici. Cei mai renumiţi dramaturgi ai vremii au scris pentru ea.

09
/05
/14

Ioana Flora a primit Premiul pentru interpretare feminină din partea Uniunii Cineaștilor din România, pentru rolul Tania din Déjà Vu (2013), producție independentă în regia lui Dan Chișu.

08
/05
/14

CRONICĂ DE FILM „#Selfie”, debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, este ca o postare stridentă pe Facebook care se vrea spiritual-amuzantă şi ţipă din toţi rărunchii după like-uri, deşi e superficială şi nepăsătoare că ar putea fi considerată pueril-banală.

07
/05
/14

Sâmbătă, 10 mai și duminică, 11 mai, la Noul Cinematograf Al Regizorului Român, sunteţi invitaţi la un eveniment de marcă: proiecția trilogiei "Paradise" - semnată de austriacul Ulrich Seidl -, deliciul criticii internaționale

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.