Vulpe vânător. Despre securişti, Revoluţie şi alte obsesii nouăzeciste
https://www.ziarulmetropolis.ro/vulpe-vanator-despre-securisti-revolutie-si-alte-obsesii-nouazeciste/

„Vulpe vânător” (1993), regizat de Stere Gulea după un scenariu de Herta Müller, nu este doar filmul care îi oferea Oanei Pellea şansa celui mai important rol de cinema al carierei, ci şi cronica ultimelor luni din timpul comunismului şi, mai apoi, a Revoluţiei la Timişoara.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 decembrie 2015

Pentru un film realizat la doar câţiva ani de la căderea comunismului, într-o perioadă deopotrivă de maximă efervescenţă şi derută, „Vulpe vânător” păstrează un ton destul de echilibrat în abordarea unor traume la acea vreme încă puternice.

Asta nu înseamnă că filmul lui Stere Gulea, realizat după un scenariu (transformat în roman) al scriitoarei Herta Müller şi al partenerului de viaţă al acesteia, dramaturgul Harry Merkle, este ferit în totalitate de aerul revanşard al perioadei sau de dorinţa de a arăta lucruri ce până atunci fuseseră interzise.

De aceea, nu ar trebui să surprindă începutul, în care, după o scurtă şi lentă mişcare a camerei de filmat de la dreapta la stânga imediat după generic, cadrul se opreşte şi este acaparat de un frumos sân dezgolit văzut secunde bune din profil.

Întreaga scenă-cârlig, de altfel înşelătoare raportat la ceea ce va oferi filmul până la final, părea a avea ca scop (şi) satisfacerea unei anumite nevoi deopotrivă a cineaştilor şi a publicului de a arăta şi, respectiv, de a vedea ceea ce fusese oprit de cenzură. În acest caz, nuditatea feminină (completată, pe parcurs, şi de defilarea corpurilor dezbrăcate complet ale unor bărbaţi).

Totuşi, momentul – în care, pe terasa unui bloc, stau de vorbă două prietene goale, jucate de Oana Pellea şi de mai puţin cunoscuta Mara Grigore – nu degajă vulgaritatea din alte filme ale epocii (deşi discuţia dintre ele despre viermele din măr ca simbol al situaţiei din România nu este dintre cele mai subtile).

Scena este mai curând un simptom – regăsibil în întreg filmul – al căutării unei anume sincerităţi dure, a unui naturalism frust, a unei realităţi zbuciumate şi de debarasare de pudoarea – faţă de ideea de intimitate şi faţă de realitate – impusă în timpul comunismului.

„Vulpe vănător” nu este ocolit de obsesiile vremii – sărăcia din perioada finală, tot mai insuportabilă, a comunismului, disperarea generalizată, securiştii grosieri, cenzura, idealurile Revoluţiei, întâi de la Timişoara şi apoi de la Bucureşti, şi dezamăgirea parţială de după.

Însă apropierea foarte mare, de doar 2-3 ani, de evenimentele la care face referire şi scenariul clasic structurat, bine scris şi inspirat din experienţe personale trăite de Herta Müller înainte de plecarea în Germania fac ca filmul surprindă destul de fidel atmosfera acelor ani din Timişoara (unde a şi fost filmat).

Nu istoria mare, cu evenimentele ei pe fast forward, este centrul de interes direct al filmului, ci mai degrabă felul în care aceasta este trăită şi se reflectă asupra unor destine individuale: o profesoară disidentă în mediul ei (Oana Pellea), cu un iubit (Marian Râlea) în armată, cu un prieten medic şi muzician (Claudiu Istodor) şi cu cea mai bună prietenă (Mara Grigore), muncitoare într-o fabrică, îndrăgostită de un securist care se dă drept avocat (Dan Condurache).

Deşi protagonista interpretată de Oana Pellea, care face probabil cel mai reuşit rol din cariera sa cinematografică, ţine întreg filmul pe umeri, nici personajele secundare nu sunt uitate, primind atenţie şi scăpând, pe cât posibil, unei abordări schematice – cele „pozitive” se dovedesc a avea şi umbre, iar cele „negative” nu par definitiv pierdute.
Asta pentru că scenariul conţine suficiente secvenţe adiacente firului narativ central pentru a permite filmului să respire şi pentru a construi un tablou general, în tuşe diverse.

Spre exemplu, deşi erau dintre cei pentru care regimul comunist ajunsese tot mai greu de suportat, motiv pentru care şi deveniseră supravegheaţi de Securitate, profesoara şi medicul nu iau parte direct la revolta din stradă de la Timişoara, reprimată sângeros. Odată cu primele intervenţii ale poliţiei, de teamă că li s-ar putea întâmpla ceva, ei se ascund la nişte rude ale bărbatului (un cuplu jucat de Adrian Titieni şi Cătălina Mustaţă) într-un sat din apropiere, unde văd la televizor derularea evenimentelor (şi unde au şi o aventură sexuală deloc romantică, deşi ambii erau implicaţi în câte o relaţie).

În plus, întâmplările importante ale vremii, chiar dacă nu sunt surprinse direct pe ecran, sunt omniprezente pe coloana sonoră, unde se aud constant, de la radio sau televiziune, ştiri despre contextul social-politic, de la „realizările” partidului la vizitele lui Ceauşescu. Iar Revoluţia este „trăită” de protagonişti, aşa cum au făcut-o majoritatea românilor, prin imaginile de la televizor.

vulpe_vanator

„Vulpe vânător” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

   

Stere Gulea: „Un film ca un document de epocă”

Ionuţ Mareş: Cum aţi ajuns să faceţi „Vulpe vânător”?

Stere Gulea: Înainte să fie romanul („Încă de pe atunci vulpea era vânătorul”, de Herta Müller – n.r.), a fost filmul. Invers decât cursul normal. Eu am primit un scenariu de la Lucian Pintilie, la care ajunsese. Scenariul era scris de Herta Müller şi de prietenul ei (Harry Merkle – n.r.), care era dramaturg. Textul era în română. Filmul este o coproducţie româno-germană. A fost ceva oarecum pe neaşteptate, pe nepusă masă. N-am avut prea mult timp să intru în scenariu.

Aţi lucrat pe el aşa cum era?

Oarecum. Din mers. Am filmat la Timişoara, ceea ce într-o oarecare măsură a fost bine, pentru că oraşul era impregnat de acea atmosferă. De asta mi-am dat seama după ce l-am revăzut, la ani buni. Într-o vreme nu prea aveam chef să-l văd. Rămăsesem cu această atitudine faţă de film, că nu digerasem scenariul pentru mine. Nu mi-l apropiasem suficient şi am avut impresia că a rămas doar ca un film făcut profesional. Revăzându-l acum câţiva ani, mi-am dat seama că parcă ceva din atmosfera de la Timişoara se captase în film, într-un mod oarecum surprinzător. Mi-am dat seama că e posibil să fie un film ca un document de epocă.

Era foarte apropiat de evenimentele respective.

Da, era foarte apropiat. Câteodată acesta este un defect, să fii în situaţia asta. Alteori se poate dovedi o calitate. Dar e un impact care vine cumva din altă parte decât de la tine.

E şi atmosfera de acolo, care se păstrează în film.

Aşa mi s-a părut şi mie la revizionare.

Erau primii ani de după Revoluţie şi uneori se simţea o anumită vulgaritate, o anumită dorinţă de a spune ceea ce nu se putuse spune. Filmul începe cu o scenă cu două femei goale, dar cumva reuşeşte să păstreze un ton care nu e neapărat vulgar. Cum aţi reuşit?

Exista acest risc, pentru că nici Herta nu e dusă la biserică. Era destul de dură. Cred că dramatismul întâmplărilor a îndepărtat o abordare de acest gen. Asta a contat mai mult decât o copie a unei realităţi de stradă.

A fost un film în care am lucrat pentru prima dată cu Oana Pellea, pe care am descoperit-o atunci. Cred că am fost cât mai dornic să transfer cât mai mult pe ea, pentru că simţeam că duce, cum se zice. Vedeam că are forţă. Personajul ei cred că rămâne.

Şi personajele secundare sunt destul de nuanţate. Filmul nu e foarte vindicativ, deşi se simte puţin şi această dorinţă. Din acest punct de vedere, mi se pare că păstrează o anumită distanţă.

În general încerc să păstrez un echilibru, să elimin judecăţile simpliste. E obligaţia noastră să încercăm să nu fim partizani şi promotori de ideologie sau de opinii politice afişate.

Cât era de greu atunci?

Nu era uşor, trebuie să recunosc. Făceam efortul.

Lucian Pintilie a avut vreo influenţă asupra filmului?

Nu, de nici un fel.

 

Text apărut și pe blogul lui Ionuț Mareș.

Credit foto: Cinemagix.ro



09
/09
/20

Pentru a sărbători cea de-a 5-a ediție, organizatorii festivalului Película au pregătit o călătorie cinematografică specială: 21 de producții din 8 țări din America Latină (Argentina, Brazilia, Bolivia, Chile, Columbia, Mexic, Peru și Uruguay), cărora li se alătură 2 titluri din Spania.

08
/09
/20

CRONICĂ DE FILM În al treilea său documentar, „Holy Father” (2020), câştigător al Premiului Special al Juriului la Sarajevo şi prezentat în premieră în România la Astra, regizorul Andrei Dăscălescu are curajul de a explora relaţia cu tatăl său, călugăr la Athos, şi cu iubita sa, cu care urmează să aibă un copil.

08
/09
/20

Emoție și participare cu toate simțurile la proiecția eveniment a filmului „Transalpina, Drumul Regilor”, de Dumitru Budrala, vizionată din bărci, în cadrul Astra Film Festival 2020. Cele peste 30 de bărci și hidrobiciclete care au plutit duminică seara pe lacul din Muzeul Astra Sibiu s-au legănat în aplauzele îndelungate ale spectatorilor, care au mulțumit astfel pentru experiența splendidă de care au avut parte, într-un cadru feeric, înconjurați de mori de vânt și stuf, având deasupra cerul înstelat.

08
/09
/20

Marele ecran, ambianța din sală, noi premiere, meniurile cu popcorn și întreaga experiență cinematografică incomparabilă revin cu intensitate și în deplină siguranță din 15 septembrie în cele patru locații Cineplexx – Băneasa (Băneasa Shopping City), Titan (Auchan Titan), Satu-Mare (Shopping City Satu-Mare ) și Sibiu (Shopping City Sibiu), iar din 16 septembrie în cea de-a cincea, odată cu inaugurarea noului multiplex din Shopping City Târgu-Mureș.

07
/09
/20

CRONICĂ DE FILM Proiectat în România la TIFF și Astra, „Așteptați răspunsul operatorului” (2020), de Pavel Cuzuioc, regizor de origine basarabeană stabilit în Austria, este un reușit documentar filmat în Republica Moldova, Ucraina, România și Bulgaria. Portretul tandru al unei regiuni, având ca protagoniști instalatori de telefonie, televiziune prin cablu și internet.

04
/09
/20

Astăzi începe Astra Film Festival 2020, cu o gală de deschidere în care actorul Marius Manole va prezenta principalele puncte de atracție ale celei de-a 27-a ediții a Festivalului și cu un concert de nopți mari al trupei Subcarpați.

02
/09
/20

CRONICĂ DE FILM Andrei Zincă, regizor stabilit în America, revine cu un nou film realizat în România, „Și atunci... ce e libertatea?” (2020), despre deportările din Bărăgan din anii `50, bazat pe un scenariu inspirat vag din nuvela „Proiecte de trecut” de Ana Blandiana.

02
/09
/20

Festivalul Filmului Francez se numără printre manifestările culturale care își mențin în mod excepțional ediția din 2020 și aduce 18 filme franceze inedite pe marile ecrane din 8 orașe din România (București, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Arad, Braşov, Brăila, Suceava), în perioada 23 septembrie – 4 octombrie 2020.

31
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Selectat în competiția Festivalului de la Sarajevo, „Otto Barbarul” (2020) este debutul în regia de lungmetraj al Ruxandrei Ghițescu. Un film promițător despre suferința unui adolescent după sinuciderea iubitei sale. Şi o autoare în căutarea propriei voci.

Pagina 4 din 273« Prima...23456...102030...Ultima »