Vulpe vânător. Despre securişti, Revoluţie şi alte obsesii nouăzeciste
https://www.ziarulmetropolis.ro/vulpe-vanator-despre-securisti-revolutie-si-alte-obsesii-nouazeciste/

„Vulpe vânător” (1993), regizat de Stere Gulea după un scenariu de Herta Müller, nu este doar filmul care îi oferea Oanei Pellea şansa celui mai important rol de cinema al carierei, ci şi cronica ultimelor luni din timpul comunismului şi, mai apoi, a Revoluţiei la Timişoara.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 decembrie 2015

Pentru un film realizat la doar câţiva ani de la căderea comunismului, într-o perioadă deopotrivă de maximă efervescenţă şi derută, „Vulpe vânător” păstrează un ton destul de echilibrat în abordarea unor traume la acea vreme încă puternice.

Asta nu înseamnă că filmul lui Stere Gulea, realizat după un scenariu (transformat în roman) al scriitoarei Herta Müller şi al partenerului de viaţă al acesteia, dramaturgul Harry Merkle, este ferit în totalitate de aerul revanşard al perioadei sau de dorinţa de a arăta lucruri ce până atunci fuseseră interzise.

De aceea, nu ar trebui să surprindă începutul, în care, după o scurtă şi lentă mişcare a camerei de filmat de la dreapta la stânga imediat după generic, cadrul se opreşte şi este acaparat de un frumos sân dezgolit văzut secunde bune din profil.

Întreaga scenă-cârlig, de altfel înşelătoare raportat la ceea ce va oferi filmul până la final, părea a avea ca scop (şi) satisfacerea unei anumite nevoi deopotrivă a cineaştilor şi a publicului de a arăta şi, respectiv, de a vedea ceea ce fusese oprit de cenzură. În acest caz, nuditatea feminină (completată, pe parcurs, şi de defilarea corpurilor dezbrăcate complet ale unor bărbaţi).

Totuşi, momentul – în care, pe terasa unui bloc, stau de vorbă două prietene goale, jucate de Oana Pellea şi de mai puţin cunoscuta Mara Grigore – nu degajă vulgaritatea din alte filme ale epocii (deşi discuţia dintre ele despre viermele din măr ca simbol al situaţiei din România nu este dintre cele mai subtile).

Scena este mai curând un simptom – regăsibil în întreg filmul – al căutării unei anume sincerităţi dure, a unui naturalism frust, a unei realităţi zbuciumate şi de debarasare de pudoarea – faţă de ideea de intimitate şi faţă de realitate – impusă în timpul comunismului.

„Vulpe vănător” nu este ocolit de obsesiile vremii – sărăcia din perioada finală, tot mai insuportabilă, a comunismului, disperarea generalizată, securiştii grosieri, cenzura, idealurile Revoluţiei, întâi de la Timişoara şi apoi de la Bucureşti, şi dezamăgirea parţială de după.

Însă apropierea foarte mare, de doar 2-3 ani, de evenimentele la care face referire şi scenariul clasic structurat, bine scris şi inspirat din experienţe personale trăite de Herta Müller înainte de plecarea în Germania fac ca filmul surprindă destul de fidel atmosfera acelor ani din Timişoara (unde a şi fost filmat).

Nu istoria mare, cu evenimentele ei pe fast forward, este centrul de interes direct al filmului, ci mai degrabă felul în care aceasta este trăită şi se reflectă asupra unor destine individuale: o profesoară disidentă în mediul ei (Oana Pellea), cu un iubit (Marian Râlea) în armată, cu un prieten medic şi muzician (Claudiu Istodor) şi cu cea mai bună prietenă (Mara Grigore), muncitoare într-o fabrică, îndrăgostită de un securist care se dă drept avocat (Dan Condurache).

Deşi protagonista interpretată de Oana Pellea, care face probabil cel mai reuşit rol din cariera sa cinematografică, ţine întreg filmul pe umeri, nici personajele secundare nu sunt uitate, primind atenţie şi scăpând, pe cât posibil, unei abordări schematice – cele „pozitive” se dovedesc a avea şi umbre, iar cele „negative” nu par definitiv pierdute.
Asta pentru că scenariul conţine suficiente secvenţe adiacente firului narativ central pentru a permite filmului să respire şi pentru a construi un tablou general, în tuşe diverse.

Spre exemplu, deşi erau dintre cei pentru care regimul comunist ajunsese tot mai greu de suportat, motiv pentru care şi deveniseră supravegheaţi de Securitate, profesoara şi medicul nu iau parte direct la revolta din stradă de la Timişoara, reprimată sângeros. Odată cu primele intervenţii ale poliţiei, de teamă că li s-ar putea întâmpla ceva, ei se ascund la nişte rude ale bărbatului (un cuplu jucat de Adrian Titieni şi Cătălina Mustaţă) într-un sat din apropiere, unde văd la televizor derularea evenimentelor (şi unde au şi o aventură sexuală deloc romantică, deşi ambii erau implicaţi în câte o relaţie).

În plus, întâmplările importante ale vremii, chiar dacă nu sunt surprinse direct pe ecran, sunt omniprezente pe coloana sonoră, unde se aud constant, de la radio sau televiziune, ştiri despre contextul social-politic, de la „realizările” partidului la vizitele lui Ceauşescu. Iar Revoluţia este „trăită” de protagonişti, aşa cum au făcut-o majoritatea românilor, prin imaginile de la televizor.

vulpe_vanator

„Vulpe vânător” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

   

Stere Gulea: „Un film ca un document de epocă”

Ionuţ Mareş: Cum aţi ajuns să faceţi „Vulpe vânător”?

Stere Gulea: Înainte să fie romanul („Încă de pe atunci vulpea era vânătorul”, de Herta Müller – n.r.), a fost filmul. Invers decât cursul normal. Eu am primit un scenariu de la Lucian Pintilie, la care ajunsese. Scenariul era scris de Herta Müller şi de prietenul ei (Harry Merkle – n.r.), care era dramaturg. Textul era în română. Filmul este o coproducţie româno-germană. A fost ceva oarecum pe neaşteptate, pe nepusă masă. N-am avut prea mult timp să intru în scenariu.

Aţi lucrat pe el aşa cum era?

Oarecum. Din mers. Am filmat la Timişoara, ceea ce într-o oarecare măsură a fost bine, pentru că oraşul era impregnat de acea atmosferă. De asta mi-am dat seama după ce l-am revăzut, la ani buni. Într-o vreme nu prea aveam chef să-l văd. Rămăsesem cu această atitudine faţă de film, că nu digerasem scenariul pentru mine. Nu mi-l apropiasem suficient şi am avut impresia că a rămas doar ca un film făcut profesional. Revăzându-l acum câţiva ani, mi-am dat seama că parcă ceva din atmosfera de la Timişoara se captase în film, într-un mod oarecum surprinzător. Mi-am dat seama că e posibil să fie un film ca un document de epocă.

Era foarte apropiat de evenimentele respective.

Da, era foarte apropiat. Câteodată acesta este un defect, să fii în situaţia asta. Alteori se poate dovedi o calitate. Dar e un impact care vine cumva din altă parte decât de la tine.

E şi atmosfera de acolo, care se păstrează în film.

Aşa mi s-a părut şi mie la revizionare.

Erau primii ani de după Revoluţie şi uneori se simţea o anumită vulgaritate, o anumită dorinţă de a spune ceea ce nu se putuse spune. Filmul începe cu o scenă cu două femei goale, dar cumva reuşeşte să păstreze un ton care nu e neapărat vulgar. Cum aţi reuşit?

Exista acest risc, pentru că nici Herta nu e dusă la biserică. Era destul de dură. Cred că dramatismul întâmplărilor a îndepărtat o abordare de acest gen. Asta a contat mai mult decât o copie a unei realităţi de stradă.

A fost un film în care am lucrat pentru prima dată cu Oana Pellea, pe care am descoperit-o atunci. Cred că am fost cât mai dornic să transfer cât mai mult pe ea, pentru că simţeam că duce, cum se zice. Vedeam că are forţă. Personajul ei cred că rămâne.

Şi personajele secundare sunt destul de nuanţate. Filmul nu e foarte vindicativ, deşi se simte puţin şi această dorinţă. Din acest punct de vedere, mi se pare că păstrează o anumită distanţă.

În general încerc să păstrez un echilibru, să elimin judecăţile simpliste. E obligaţia noastră să încercăm să nu fim partizani şi promotori de ideologie sau de opinii politice afişate.

Cât era de greu atunci?

Nu era uşor, trebuie să recunosc. Făceam efortul.

Lucian Pintilie a avut vreo influenţă asupra filmului?

Nu, de nici un fel.

 

Text apărut și pe blogul lui Ionuț Mareș.

Credit foto: Cinemagix.ro



31
/08
/18

CRONICĂ DE FILM Ales anul trecut cel mai bun film al secţiunii Un Certain Regard de la Cannes, "Un om integru", scris şi regizat de iranianul Mohammad Rasoulof, denunţă corupţia şi nedreptăţile din Iran, motiv pentru care a şi fost interzis în această ţară. Acum rulează şi în cinematografele din România.

30
/08
/18

„Midnight Specials”, o selecție de filme românești de arhivă, și „A Museum (Theatre)”, expoziție participativă creată de regizoarea Clyde Chabot și compania „La Communauté Inavouable”, fac parte din programul celei de-a patra ediții a Bucharest International Dance Film Festival, care va avea loc între 6 și 9 septembrie.

30
/08
/18

Retrospectiva celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL debutează vineri, 31 august, la Cinema Muzeul Țăranului și continuă în weekend-ul 1-2 septembrie la Sala ARCUB.

28
/08
/18

CRONICĂ DE FILM După „Eu când vreau să fluier, fluier” (2010) și „Box” (2015), regizorul Florin Șerban revine cu „Dragoste 1. Câine”, o nouă poveste atipică de iubire – întâlnirea în pustietate între un bărbat singur, retras într-o cabană din pădure, și o femeie de la oraș care a fost aproape de moarte.

24
/08
/18

Festivalul dedicat cinematografiei și bucătăriei balcanice - Divan Film Festival - începe în forță la Craiova, vineri, 24 august. 13 filme în avanpremieră națională, concerte cu zvâc și demonstrații culinare însoțite de povești se regăsesc în program, reunite sub tema „Balcanii visează”.

24
/08
/18

CRONICĂ DE FILM Cum trecem peste moartea unui prieten? Este întrebarea care traversează discret noul film realizat de tânăra regizoare Ana Lungu, stilizatul „Un prinț și jumătate”, care îi are în rolurile principale pe Iris Spiridon, Marius Manole și István Teglas.

23
/08
/18

„Un om integru”, în regia iranianului Mohammad Rasoulof, câștigător al premiului pentru cel mai bun film din secțiunea Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2017, va fi lansat în cinematografele românești începând cu 31 august 2018, fiind distribuit de Voodoo Films.

22
/08
/18

În vârstă de doar 34 de ani, regizorul kazah Emir Baigazin este unul din cele mai apreciate tinere talente ale cinematografiei mondiale. El a fost invitatul special al festivalului internațional Anonimul din Sfântu Gheorghe, unde a ținut un masterclass din care am extras cele mai stimulante idei.

20
/08
/18

CRONICĂ DE FILM Inclus în Competiţia Festivalului de la Cannes şi proiectat în premieră în România la Anonimul, „3 Faces”, cel mai nou film al regizorului iranian Jafar Panahi, este deopotrivă o operă cinematografică ingenioasă și un omagiu adus regretatului cineast Abbas Kiarostami.

19
/08
/18

A intrat în cinematografe filmul „Utøya – 22 iulie”. Sunt puține filme de cinema mai puternice, mai îngrozitoare și mai necesare decât acesta.

19
/08
/18

Robert Redford (82 de ani împliniți ieri) și Jane Fonda (80 de ani) s-au reîntâlnit, pe ecran - „Our Souls at Night”, toamna trecută, la 50 de ani distanță de la apariția lor în clasicul „Desculţ în parc”.

19
/08
/18

"Nu suntem stăpânii acestei lumi, suntem doar în trecere pe aici..." - Robert Redford. Unul dintre cei mai respectați și mai iubiți actori contemporani a împlinit 82 de ani. Redford a fost nominalizat de două la premiile Oscar pentru rolurile interpretate, câștigând râvnita statuetă pentru regie și, mai apoi, pentru "contribuţia adusă cinematografiei"...

17
/08
/18

Robert de Niro, actorul care i-a intruchipat pe Vito Corleone (la tinerețe) in Nașul, Travis Bickle în Taxi Driver, Jake La Motta, în Raging Bull, Rupert Pupkin în The King of Comedy, Al Capone în The Untouchables, Noodles în Once Upon a Time in America, James Conway în Goodfellas, Max Cady în Cape Fear, Sam 'Ace' Rothstein în Casino (și așa mai departe), a împlinit 75 de ani!