A apărut în ultima vreme moda workshop-urilor. Am fost la unul de explorare şi fotografie, şi am învăţat câte ceva despre pasiune.
Un articol de Andrei Crăciun|25 iulie 2017
La sfârșitul anului 2014 am ajuns prima dată în Giulești Sârbi. Voiam să fac un reportaj despre cum vine Moș Crăciun la copiii săraci. Atunci, în Ajun, am intrat în Muzeul Culturii Romilor, la o serbare, și tot atunci mi-am făcut primii prieteni în cartier.
În primăvara lui 2015 m-am întors pentru un reportaj despre oamenii care trăiau dintr-o groapă de gunoi de lângă Mânăstira Chiajna. Dintre cei pe care i-am întâlnit pe drum, în nicio casă de om nu am mai găsit ceva comparabil cu bojdeuca doamnei Marcela. O casă care stă să cadă (pe atunci nu aveau apă curentă) în care locuiau (și locuiesc și acum) trei generații. Doamna Marcela a avut opt copii, iar numărul nepoților bate la douăzeci, iar cel al strănepoților… Nu se mai știe.
Am găsit în casa aceea ceva din marea frumusețe a mahalalelor. La rigoare, însă, situația acolo era și a continuat să rămână, cu tot ajutorul pe care am încercat să-l oferim, tragică. Copii fără acte de identitate, care nici la școală nu pot merge, o sărăcie sub-sahariană și o femeie care pleacă în zori cu personalul de Alexandria, ca să vândă napolitane și să mai trăiască o zi.
Am încercat să îi fac tot mai cunoscuți pe oamenii din Giulești, am chemat în curtea Marcelei cineaști să le propun un documentar, am dus acolo avocați și alți oameni ai legii. Am încercat, în trecerea timpului, să deschid cât mai multe priviri către acea lume abandonată și de autorități, lângă un capăt de cale ferată.
Așa am ajuns să duc în curtea doamnei Marcela și oameni de la Walk and Shoot (un proiect dezvoltat de platforma merg.in, la înființarea căreia am lucrat acum doi ani și jumătate).
Celălalt versant al realității
Am văzut mulți oameni veniți să exploreze marginile lumii și am văzut cum puțini dintre ei mai plecau acasă aceiași. Ceva se schimba pentru totdeauna în inimile lor, când vedeau acest versant al realității.
Am tot văzut Walk and Shoot crescând, am văzut clovni urcând în vagoane de marfă care nu mai duceau nicăieri, și fotomodele dansând cu păpuși însângerate, în cele mai bune cadre posibile, iar fotografii amatori explorau tot mai mult, ajungând în forturi de la marginea capitalei (cunoașteți dumneavoastră Asociația Tradiția Militară?), ba chiar aventurându-se în Delta Văcăreștilor, într-o altă poveste.
Și adevăr vă spun vouă: se creează o nouă cultură urbană, crește, mai degrabă neștiută, căci doar inițiații o cunosc, în sângele orașelor noastre, pe care nu le-am văzut atât de mult timp, încât ne uităm acum la ele cu dragostea și pofta de viață a unor nou-născuți.
Și puține lucruri sunt mai frumoase în cultura timpului nostru.
Foto: Adi Bulboacă, Ștefan Trăsnea. Fotografii realizate în cadrul workshop-ului Walk & Shoot #6, coordonat de Adi Bulboacă.
Am tot văzut Walk and Shoot crescând, am văzut clovni urcând în vagoane de marfă care nu mai duceau nicăieri, și fotomodele dansând cu păpuși însângerate, în cele mai bune cadre posibile.
