We need to talk about Kevin
https://www.ziarulmetropolis.ro/we-need-to-talk-about-kevin/

Kevin De Bruyne. Fotbalist de 55 milioane de lire. Sterline. Căci atât a scos din teşcherea Manchester City pentru a-l readuce în Premier League, anul trecut, după un minisejur catastrofal la Chelsea, în 2014. În sezonul recent încheiat a bifat 41 de apariţii sub comanda lui Pellegrini, în toate competiţiile, şi a înscris de 16 ori. Un scoresheet decent, însă de la el se doreşte mai mult.

Un articol de Cinesseur|18 iunie 2016

Ceva asortat cu nivelul indecent al salariului. Ce vreau să zic, de fapt? Că băieţii ăştia de tip De Bruyne oferă prea puţin în raport cu investiţia (financiară şi emoţională) care se pompează în ei. Sigur, nu e vina lor, ci a lumii smintite pe mâna căreia a ajuns fotbalul.

Dacă un astfel de ins, certamente talentat însă nicidecum vreo lumină, ar fi încăput pe mâna lui Guy Thys, de pildă, antrenorul care a făcut istorie cu Belgia între 1976 şi 1989, ar fi avut fix două variante: this way, adică opţiunea managerului, sau the highway, adică uşa. A avut noroc şi s-a născut în alte timpuri.

Să ne uităm acum la puţinele cifre din dreptul lui. Singura reuşită notabilă la ediţia curentă e o pasă de gol dată în meciul de azi cu limitata Irlandă. Scuza ar fi că în precedenta partidă, Wilmots l-a pus să joace pe altă poziţie decât cea care în dă randament, de unde şi circul iscat în lot după înfrângerea cu Italia. Wilmots, fotbalist bun la vremea lui şi antrenor mediocru în zilele noastre, şi-a călcat pe principii şi, în ciuda declaraţiilor diplomatice, le-a făcut pe plac jucătorilor. A schimbat sistemul, unul din care Fellaini a dispărut, i-a plantat pe toţi unde a dorit adductorul lor şi i-a trimis la vânătoare.

Rezultatul? O primă repriză anostă în care Belgia a avut posesia iar Irlanda şi-a cultivat iluzia că poate scoate un egal insistând cu un (anti)joc ce se practic prin anii 80 în ligile inferioare engleze: mingi în faţă, pe laturi, şi centrări cu nemiluita în careu pe principiul „ceva, ceva tot o să iasă”. Până la urmă aşa s-a întâmplat, însă contrar aşteptărilor iniţiale. Practic, cele 3 goluri pe care le-au încasat au avut la bază erori coelctive comise în faţă. Sau na,

europeanul metropolis

Kevin De Bruyne

pe unde i-a prins viaţa în acel moment, mai exact pe partea stângă în direcţia lor de atac, în apropiere de colţul terenului, unde încercau să combine pe spaţii mici în sistem 3 contra 5, de parcă ei ar fi inventat tiki-taka. Au pierdut invariabil mingea, au urmat contraatacurile în superioritate numerică şi golurile. De trei ori aceeaşi fază, de trei ori acelaşi deznodământ.

Ok, aşa le-a zis Martin O’Neill (ceva mai inspirat pe vremea când era la Celtic sau Aston Villa), iar la irlandezi consemnul tactic e mai tare ca porunca divină… Dar chiar şi aşa mi se pare inexplicabilă încăpăţânarea de a insista în acea zonă şi în aceeaşi distribuţie. Adică era limpede că terenul nu e înclinat pe partea respectivă, deci nu te poate ajuta să te prăvăleşti mai uşor asupra belgienilor, prin urmare ce să cauţi în repetate rânduri acolo? Straniu mod de gândire şi acţiune, trebuie să recunosc.

Pe scurt: Irlanda, cu un singur punct scos în întâlnirea cu ceilalţi împiedicaţi ai grupei (Suedia), e ca şi plecată de la Euro, unde nici nu prea avea ce căuta. Teoretic ar putea fi tractată în optimi de Italia, calificată deja, după un meci oarecum sordid cu martorii apatiei lui Ibrahimovic, însă nu-i văd pe italieni făcând alt cadou decât remiza. Cu două puncte soarta ar fi aceeaşi: valiza şi la aeroport. Ceea ce le doresc şi suedezilor, care probabil mai trag de doi bani nădejde într-un strănut al belgienilor. Nu-l văd producându-se şi oricum nu cred că sunt mulţi care să regrete o „naţională” care, asemeni Portugaliei, stă la mila, capul şi picioarele unui singur jucător. Măcar Argentina îl avea pe Maradona, care le mai ştia şi cu mâna 😉

P.S.: Despre Kevin mai vorbim şi cu altă ocazie.

Foto:Kevin De Bruyne – uefa.com

10
/07
/16

În versiunea sa portugheză a Şeherazadei, cineastul Miguel Gomes include un episod, inventat sau stilizat, în care un cocoş este adus în faţa justiţiei pentru a-şi justifica infracţiunea în formă continuată. Mai exact, pasărea nărăvaşă din Resende (orăşel din districtul Viseu, care nu-i în Maramureş, deşi sună la fel) tulbura prematur liniştea matinală a locuitorilor.

08
/07
/16

Duminică seara cinăm în familie. Cine doreşte poate să şi danseze, dar programul muzical este compus exclusiv din fado şi şansonete. Cina se va lua la ora 22.00 şi are ca fel principal coq au vin, adaptat şi reinterpretat. Se ia un cocoş, puţin mai mic decât Pogba, dar mai înfoiat decât Griezmann, şi se achiziţionează un vin de Maderia, dacă se poate producţie 1985 (anul naşterii lui Ronaldo).

06
/07
/16

Citit prin gaura antropocheii, tabloul semifinalelor de la Euro e reprezentarea fidelă a formulei sociale bazate pe arhetipuri. E ca-n viaţă, mai simplu spus. Sau ca la revoluţie. Regizată sau spontană. Indiferent însă de absenţa sau prezenţa sforilor, obiectivul celor angrenaţi e acelaşi: să învingă.

04
/07
/16

Optimismul exagerat al amatorilor ocazionali de fotbal a înghețat duminică seara la Paris. Victoria Franței a fost primită de neutrii (care evident țineau cu Islanda) precum un cod congelat lipit de spate într-o zi ploioasă de iulie. Senzația este amestecată, de plăcere (șapte goluri într-un meci), de înfiorare (ce sumar i-au executat într-o repriză), de necaz (surpriza, surprizelor a fost eliminată), de revoltă (iar Germania – Franța), de resemnare (indiferent ce se întâmplă pe parcurs, la finiș tot un favorit ajunge).

03
/07
/16

Cum diva de pică a plecat în vacanţă la Miami, iar Leo nu ne-a răspuns la sms, l-am contactat, în calitate de suporter, pe domnul Klaus Iohannis*, un admirator al fotbalului german, pentru câteva cuvinte domoale despre dureroasa înfrângere a fratellilor d’Italia, în sferturile de finală ale Europeanului de fotbal.

02
/07
/16

Scenariul a fost identic ca-n primul sfert de finală: scor deschis repede (minutul 2 în Polonia - Portugalia, minutul 13, aseară), gol egalizator pe parcursul aceleiaşi reprize (între minutele 30 şi 33), remiză la pauză, iar la sfârşit, cu sau fără prelungiri şi lovituri de la 11 metri, calificare ratată de echipa care a înscris prima. Déjà-vu.

26
/06
/16

Germania are grația unui zid de beton în care se reped berbeci mai mari sau mai mici. Nu se mișcă, nu se emoționează, nu are regrete, doar suferă de o eficiență care unor latini le creează instantaneu vertijuri. Ultimul berbecuț care s-a înfit cu capul în perete a fost echipa Slovaciei. Trosc, poc, pac, de trei ori și cazul a fost rezolvat. „Altul mai gras, că pe asta l-am ras”, cum spunea un tip care împărțea dreptatea pe stradă, fără ca cineva să-i solicite ajutorul.

26
/06
/16

Eram la cină, cu nişte amici, pe Champs-Elysees, când mi-a parvenit vestea tristă a eliminării Croaţiei. A fost singura echipă de la acest Euro-peltea pe care am adorat-o, care m-a impresionat şi ale cărei evoluţii din faza grupelor mi-au zdrobit creierii. A fost naţionala pe care,dincolo de raţiuni si afinităţi, mi-am dorit să o văd jucând cu trofeul pe masă la Saint-Denis.

19
/06
/16

Când este vorba de Albania și prin cadru apare și generalul Anghel Iordănescu, în minte îmi vine automat un autor și o carte și dacă nu zic măcar asta, vorba lui Florin Piersic, nu mai zic nimic. „Generalul armatei moarte” este cartea și Ismail Kadare este omul care a plămădit-o. Povestea este excepțională și din câte îmi amintesc am relatat-o pe scurt în acest colț minunat de univers al internetului.

18
/06
/16

Kevin De Bruyne. Fotbalist de 55 milioane de lire. Sterline. Căci atât a scos din teşcherea Manchester City pentru a-l readuce în Premier League, anul trecut, după un minisejur catastrofal la Chelsea, în 2014. În sezonul recent încheiat a bifat 41 de apariţii sub comanda lui Pellegrini, în toate competiţiile, şi a înscris de 16 ori. Un scoresheet decent, însă de la el se doreşte mai mult.

17
/06
/16

Particip la al treilea European din cariera mea jurnalisticã, aflatã într-o prãbuşire financiarã liberã. Sunt propriul trimis special la Bordeaux, în Aquitaine. De ce aici? Am dat cu banul. Cred în hazard. Hazardul m-a adus în acest oraş în care cultura e mai ales a vinului. Oameni din Bordeaux îmbãtaţi cu vin traverseazã oraşul. Lor nu le pasã de campionat.

15
/06
/16

Nu ştiu cum fac de nimeresc mereu (în) grupa Portugaliei la turneele finale. Aş putea zice că, cel puţin de data asta, a fost alegerea mea, însă tind să cred că e mai mult de-atât. Un fel de predestinare absurdă care mă pune în faţa unui joc de aceeaşi factură, pe care „naţionala” Portugaliei îl repetă beckettian de vreo 10 ani încoace.