We need to talk about Kevin
https://www.ziarulmetropolis.ro/we-need-to-talk-about-kevin/

Kevin De Bruyne. Fotbalist de 55 milioane de lire. Sterline. Căci atât a scos din teşcherea Manchester City pentru a-l readuce în Premier League, anul trecut, după un minisejur catastrofal la Chelsea, în 2014. În sezonul recent încheiat a bifat 41 de apariţii sub comanda lui Pellegrini, în toate competiţiile, şi a înscris de 16 ori. Un scoresheet decent, însă de la el se doreşte mai mult.

Un articol de Cinesseur|18 iunie 2016

Ceva asortat cu nivelul indecent al salariului. Ce vreau să zic, de fapt? Că băieţii ăştia de tip De Bruyne oferă prea puţin în raport cu investiţia (financiară şi emoţională) care se pompează în ei. Sigur, nu e vina lor, ci a lumii smintite pe mâna căreia a ajuns fotbalul.

Dacă un astfel de ins, certamente talentat însă nicidecum vreo lumină, ar fi încăput pe mâna lui Guy Thys, de pildă, antrenorul care a făcut istorie cu Belgia între 1976 şi 1989, ar fi avut fix două variante: this way, adică opţiunea managerului, sau the highway, adică uşa. A avut noroc şi s-a născut în alte timpuri.

Să ne uităm acum la puţinele cifre din dreptul lui. Singura reuşită notabilă la ediţia curentă e o pasă de gol dată în meciul de azi cu limitata Irlandă. Scuza ar fi că în precedenta partidă, Wilmots l-a pus să joace pe altă poziţie decât cea care în dă randament, de unde şi circul iscat în lot după înfrângerea cu Italia. Wilmots, fotbalist bun la vremea lui şi antrenor mediocru în zilele noastre, şi-a călcat pe principii şi, în ciuda declaraţiilor diplomatice, le-a făcut pe plac jucătorilor. A schimbat sistemul, unul din care Fellaini a dispărut, i-a plantat pe toţi unde a dorit adductorul lor şi i-a trimis la vânătoare.

Rezultatul? O primă repriză anostă în care Belgia a avut posesia iar Irlanda şi-a cultivat iluzia că poate scoate un egal insistând cu un (anti)joc ce se practic prin anii 80 în ligile inferioare engleze: mingi în faţă, pe laturi, şi centrări cu nemiluita în careu pe principiul „ceva, ceva tot o să iasă”. Până la urmă aşa s-a întâmplat, însă contrar aşteptărilor iniţiale. Practic, cele 3 goluri pe care le-au încasat au avut la bază erori coelctive comise în faţă. Sau na,

europeanul metropolis

Kevin De Bruyne

pe unde i-a prins viaţa în acel moment, mai exact pe partea stângă în direcţia lor de atac, în apropiere de colţul terenului, unde încercau să combine pe spaţii mici în sistem 3 contra 5, de parcă ei ar fi inventat tiki-taka. Au pierdut invariabil mingea, au urmat contraatacurile în superioritate numerică şi golurile. De trei ori aceeaşi fază, de trei ori acelaşi deznodământ.

Ok, aşa le-a zis Martin O’Neill (ceva mai inspirat pe vremea când era la Celtic sau Aston Villa), iar la irlandezi consemnul tactic e mai tare ca porunca divină… Dar chiar şi aşa mi se pare inexplicabilă încăpăţânarea de a insista în acea zonă şi în aceeaşi distribuţie. Adică era limpede că terenul nu e înclinat pe partea respectivă, deci nu te poate ajuta să te prăvăleşti mai uşor asupra belgienilor, prin urmare ce să cauţi în repetate rânduri acolo? Straniu mod de gândire şi acţiune, trebuie să recunosc.

Pe scurt: Irlanda, cu un singur punct scos în întâlnirea cu ceilalţi împiedicaţi ai grupei (Suedia), e ca şi plecată de la Euro, unde nici nu prea avea ce căuta. Teoretic ar putea fi tractată în optimi de Italia, calificată deja, după un meci oarecum sordid cu martorii apatiei lui Ibrahimovic, însă nu-i văd pe italieni făcând alt cadou decât remiza. Cu două puncte soarta ar fi aceeaşi: valiza şi la aeroport. Ceea ce le doresc şi suedezilor, care probabil mai trag de doi bani nădejde într-un strănut al belgienilor. Nu-l văd producându-se şi oricum nu cred că sunt mulţi care să regrete o „naţională” care, asemeni Portugaliei, stă la mila, capul şi picioarele unui singur jucător. Măcar Argentina îl avea pe Maradona, care le mai ştia şi cu mâna 😉

P.S.: Despre Kevin mai vorbim şi cu altă ocazie.

Foto:Kevin De Bruyne – uefa.com

14
/06
/16

Buffon. Barzagli-Bonucci-Chiellini. Stop. La Chiellini voiam să ajung. Trec rapid peste locul comun că tustrei, plus Buffon, care e vârful de lance al acestui supertrident defensiv, alcătuiesc cea mai solidă apărare de la Euro 2016. Aş zice că e şi cea mai carismatică, în ciuda reputaţiei dubioase pe care o au practicanţii dogmei Herrera. Adică e suficient să-l vezi pe Chiellini bătând cuba ca boxerii, cu Buffon, după nişte duble parade in extremis, pentru a tranşa partea asta…